Pe aceeași temă
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Corina Corbu, a publicat joi seară motivarea deciziei prin care un complet format din trei judecători i-a achitat pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu.
Fragmente din motivare:
„Din această situație de fapt rezultă că faptele reținute în sarcina celor trei inculpați au fost comise în perioada ianuarie-noiembrie 1985, iar la acel moment era în vigoare Codul penal din 1968 (Legea nr. 15/1968, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 6/1973).
„În Codul penal din 1968, în vigoare la acel moment, în titlul XI denumit „Infracțiuni contra păcii și omenirii”, era reglementată infracțiunea de „tratamentele neomenoase”, în cadrul art. 358, care avea următorul conținut: „Supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experiențe medicale sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea față de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia din următoarele fapte:
a) constrângerea de a servi în forțele armate ale adversarului;
b) luarea de ostateci;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal; e) condamnarea sau execuția fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuți în alin. 1 se pedepsește cu moartea și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sunt săvârșite în timp de război, pedeapsa este moartea și confiscarea totală a averii.”
”Spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocități împotriva poporului român, reținute și în hotărârile anterior menționate, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului, prin acte materiale ce s-ar circumscrie infracțiunii analizate și care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal față de persoanele aflate în detenție în acest tip de infracțiune”.
”Împrejurarea evocată de procuror în sensul că represiunea organizată de securitate ar avea un caracter sistematic și s-ar exercita prin controlul informativ al „întregii populații active” (și prin aceasta s-ar face dovada situației premisă cerută de textul incriminator) dat fiind numărul cetățenilor români supravegheați sau urmăriți de securitate în anii 1974-1989 nu poate fi reținută de Înalta Curte”.
”Înalta Curte reține că, prin probele administrate în cauză, inclusiv în apel, s-a făcut dovada unor interacțiuni ale organelor de stat (chiar organe ale securității) cu mai multe persoane determinate, însă nu s-a făcut dovada existenței, în perioada în care se reține comiterea infracțiunii de către inculpați, a unui conflict (adversități) între autorități și populație sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică a autorităților de exterminare fizică sau psihică a populației sau a unei părți din acesta pe diverse motive (așa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948-1965, împrejurări reținute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced)”.
”Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situație premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situație premisă de intenție sistematică de exterminare din partea autorităților face diferența dintre infracțiunile contra păcii și omenirii și infracțiunile individuale cu același element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.).
Pe cale de consecință, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că, în cauză, nu este îndeplinită situația premisă, parte componentă din structura (conținutul juridic) infracțiunii de tratamente neomenoase, situație în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, însă faptele persoanelor care au contribuit la uciderea victimei pot fi cercetate individual (particular) ca infracțiuni de drept comun.
De altfel, Înalta Curte reține că au fost deja judecați și condamnați numiții T, Ţ și pentru uciderea victimei H, reținându-se în sarcina acestora de către instanțele de judecată săvârșirea infracțiunii de omor și, respectiv, instigare la omor pentru ultimii doi”.
Procurorii militari au susţinut că cei doi au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.
În schimb, cei doi inculpaţi au susţinut în faţa judecătorilor că sunt nevinovaţi. „Eu am îndeplinit comenzi primite. Nu făceam niciun act pe lângă comenzile primite,” a declarat Hodiş.
Procesul a mai avut încă doi inculpați, foştii miniştri de interne George Homoştean şi Tudor Postelnicu, care au fost acuzați de complicitate. Aceștia au murit între timp.
Inginerul Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuți luptători împotriva regimului comunist.
La începutul anilor 80, trimitea scrisori la Europa Liberă, afișa manifeste împotriva lui Ceaușescu și încerca să creeze o rezistență intelectuală împreună cu prietenii săi, Dan Deșliu, Nina Cassian, Geo Bogza și Radu Cosașu.
Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985.
A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.
A murit la 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.
Andrei Ursu, fiul dizidentului ucis, a declarat în urmă cu o lună că „asta este miza, aceşti foşti torţionari nu sunt doar Pîrvulescu (Marin – n.r.) şi Hodiş (Vasile – n.r.). Sunt sute. Fiindcă la Braşov au fost – ştim şi avem pe listă – am găsit lista ofiţerilor de Securitate care i-au scos pe braşoveni la anchetă, de la CNSAS. Îi ştim, cu nume şi prenume, cum îi scoteau nopţile, ore întregi şi martori, victimele, povestesc cum erau bătuţi într-un mod bestial, cum spun ei, în mod stalinist sau medieval. Torturi medievale, în 1987. Oamenii ăştia sunt printre noi, torţionarii. Dacă îi condamnă pe aceşti doi, înseamnă că a existat situaţia – premisă. Înseamnă că a fost, într-adevăr, un regim criminal şi după 1965. Şi până la urmă, de aia noi românii am acceptat un regim care ducea ţara de râpă şi ne umilea cultul personalităţii lui Ceauşescu – nu de frica lui Ceauşescu, de frica Securităţii, cei 500.000 de informatori. Asta e miza”.
