Negocieri tensionate în coaliție. PSD și PNL nu se înțeleg pe Transporturi, UDMR pleacă trântind ușa

Redactia | 19.05.2023

Formarea noului guvern ridică probleme în coaliție, PSD nu renunță la Transporturi, iar PNL vrea Dezvoltarea de la UDMR, care a părăsit negocierile. Tensiunea crește.

SHARE 4

Pe aceeași temă

Liderii coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR au discutat joi despre reducerea numărului de ministere de la 20 la 18, condiții în care UDMR ar putea rămâne cu două ministere față de trei, câte are acum.

În acest scenariu, Ministerul Economiei ar urma să se comaseze cu Ministerul Turismului și Antreprenoriatului.

Pe de altă parte, PSD nu renunță la Transporturi, care, dacă s-ar respecta protocolul, ar reveni PNL. În compensație, PNL a cerut Dezvoltarea, minister care aparține UDMR, dar pe care Kelemen Hunor nu vrea să-l cedeze. În fața insistențelor PNL, Uniunea a plecat joi de la negocieri.

 Cu toate acestea, UDMR nu ar  vrea să părăsească coaliţia de guvernare, fiind chiar de acord cu comasarea Ministerului Sportului cu un alt minister, dar nu înţelege de ce nu poate continua să deţină Ministerul Dezvoltării, mai ales că nu este parte a acordului politic privind rotativa, semnat de PSD şi PNL, a declarat Antal Arpad, unul dintre liderii Uniunii.

„Noi nu suntem parte a acelui acord şi ni s-a spus "trebuie reduse ministerele". Am spus: „Am înţeles, susţinem şi acest lucru, să se reducă numărul de ministere, inclusiv un minister de la UDMR, Ministerul Sportului, să fie integrat într-un alt minister", a spus Antal Arpad.

”Şi această solicitare a venit în timp ce purtătorul de cuvânt al PNL declara că PNL nu doreşte să ia de la UDMR Ministerul Dezvoltării, ceea ce este cu atât mai ciudat. Nu ştiu ce se va întâmpla, vom vedea", a adăugat Antal Arpad.

Liderii PSD, PNL și UDMR trebuie să ajungă la un consens până săptămâna viitoare când premierul Nicolae Ciucă ar urma să demisioneze.

Numărul de ministere în Guvernul Ciolacu ar urma să fie unul redus față de actuala structură. În aceste condiții, fiecare dintre partide vrea să-și asigure portofolii de forță, cu mulți bani.

Comentarii 4

Ion - 05-20-2023

Maghiarii si sasii asteapta rotativa Transilvaniei.

Răspunde

esop - 05-20-2023

Asa cum deja stiati de multa „ Rotativa ”nu se mai face .PSD nu doreste sa isi asume preluarea guvernarii si este foarte probabil sa observam cum PSD ar fi initiat o falsa greva a profesorilor din Invatamintul Romanesc (nu toti profesorii participa ) oferind astfel PNL si Premierului Ciuca decizia si ocazia de a modifica toate legile venite pe filiera de la Bruxelles ce cuprind noua legislatia a Pensiilor (si speciale ) noua formula Teritorial -Administrativa si vinzarea activelor neperformante ce apartin Statului .PSD nu a intreprins mai nimic in acest sens in cei doi ani de mandat alaturi de PNL. Presedintele Iohannis va fi nevoit sa intervina .Acesta decizie este totusi binevenita ea oferind Romaniei stabilitate .Probabilitatea ca ceva sa se modifice tinde acum spre zero si PNL este obligat sa ceara imediat asumarea razpunderii tuturor Patidelor din arcul guvernamental ce obliga Guvernarea la aparitia noilor legi .Greu de facut si greu de asumat dar nu avem de ales .

Răspunde

tibi - 05-19-2023

Mare prostie politică aceasta rotativa. Nu aduce nimic bun României. Este comparabilă cu plecarea de la guvernare a USR-ului. Toată lumea pierde.

Răspunde

Ion - 05-19-2023

Ungurii nu vor rotativa, vor sa continue lucrarea tot la Mediu si Dezvoltare, altfel ameninta ca sparg regimul.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22