Pe aceeași temă
UPDATE:” Protocolul de colaborare parlamentară dintre UDMR și PSD nu vorbește nici de moțiuni de cenzură, nici de problemele interne ale PSD”, motiv pentru care UDMR nu va fi în sală la votul moțiunii de cenzură. Decizia UDMR a fost luată în unanimitate la întrunirea grupurilor parlamentare reunite ale partidului, a anunțat Kelemen Hunor, liderul formațiunii.
UPDATE: Protocolul dintre UDMR si PSD/ALDE ar urma sa fie anulat.
UPDATE: Surse citate de televiziunile de stiri sustin ca majoritatea UDMR nu vrea sa voteze motiunea, iar deputatul PSD Cseke Attila a anuntat ca Uniunea va evalua protocolul de colaborare cu PSD-ALDE. Astfel, acesta s-ar putea rupe.
"Fieare dintre colegi isi va putea exprima pozitia. Este o situatie nedorita, neinteleasa de noi", a declarat fostul ministru al Sanatatii, inaintea unei noi sedinte a UDMR, care a inceput la aceasta ora.
Rectorul UMF Targu Mures, Leonard Azamfirei, a transmis ca institutia pe care o reprezinta "solicita in mod imperativ sa nu redevina subiect de negociere politica", informeaza Agerpres.
Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, sustine ca "negocierile cu UDMR sunt incheiate".
Fostul presedinte PSD Mircea Geoana a anuntat ca simte ca este cazul sa intervina in criza din interiorul partidului.
UPDATE Senatorul UDMR Tanczsos Barna a declarat că partidul său nu va vota moțiunea de cenzură a PSD. ”UDMR nu votează moțiunea”, a spus Barna, la Senat.
"Din moment ce intelegerea de ieri nu mai este in picioare, din moment ce PSD a propus retragerea de pe ordinea de zi a tuturor proiectelor de legi pe care le-am stabilit ieri la discutiile de dimineata, nu avem niciun fel de motiv sa ne implicam in aceasta cearta interna a PSD", a afirmat marti parlamentarul UDMR, citat de Agerpres.
Referitor la prezenta in sala a parlamentarilor UDMR la dezbaterea motiunii de cenzura, Tanczos Barna a aratat: "Vom decide la sedinta celor doua grupuri parlamentare din Camera Deputatilor si Senat ale UDMR. Orice varianta este posibila, mai putin votarea motiunii. Se va lua in jumatate de ora aceasta decizie".
Digi 24 transmite ca UDMR a fi luat decizia sa nu voteze motiunea. Pina in acest moment nu mai exista alte declaratii in acest sens. Decizia finala va fi anuntata dupa sedinta UDMR de la ora 12.30
UPDATE UDMR are sedinta de grup la ora 12.30 pentru a decide cum voteaza la motiunea de cenzura.
Sedintele comisiilor s-a anulat. Deputatii au primit SMS de la presedintele comisiei juridice Eugen Nicolicea (PSD): "Sedinta celor trei comisii nu va mai avea loc".
Se pare ca parlamentarii PSD au fost deranjati de faptul ca Liviu Dragnea a negociat luni cu UDMR fata a-i consulta. Deputatul PSD Liviu Plesoianu a scris pe Facebook ca niciunul dintre social-democratii cu care el a vorbit nu ar fi votat legile pentru UDMR si cere ca lucrurile sa se schimbe in partid pentru ca negocieri de acest gen sa nu se mai intample.
UPDATE: Zi tensionata in parlament marti, cu o zi inainte de motiunea de cenzura impotriva lui Sorin Grindeanu. La ora 09.30 ar fi trebuit sa aiba loc o sedinta a conducerii Camerei Deputatilor necesara procedural pentru a permite comisiilor parlamentare sa lucreze, de la ora 10.00, pe proiectul de lege esential pentru UDMR pe marginea carora liderii PSD si UDMR discuta de luni. Niciuna dintre aceste sedinte nu a inceput insa, pentru ca Liviu Dragnea se afla inca in discutii impreuna cu liderii UDMR. Din informatiile noastre, acestia nu se pot pune de acord pe cerintele parlamentarilro UDMR.
Intre timp, in sala de sedinte a comisiilor parlamentare - juridica, administratie si drepturile omului -, deputati de la toate partidele care asteapta inceperea sedintei de 40 de minute deja au fost martorii unui eveniment surprinzator: deputatul PNL Florin Roman a pus o melodie patriotica pentru "Transilvania mareata" la telefon care s-a auzit prin difuzoarele de pe mese in intreaga sala, scrie HotNews.
10.52 Sedintele comisiilor s-a anulat. Deputatii au primit SMS de la presedintele comisiei juridice Eugen Nicolicea (PSD): "Sedinta celor trei comisii nu va mai avea loc".
"Transilvania măreaţă, poate vor să audă şi ei. Nu e solicitarea noastră, e solicitarea oamenilor din ţara asta de care au uitat, să-i asculte pe oameni dacă nu vor să ne mai asculte pe noi. Totul pentru nişte amărâte de voturi la moţiune, incredibil unde a ajuns ţara asta. (Am pus muzica) pentru colegii mei, poate le este dor să audă şi o să le mai pun până poate vor înţelege şi ei că ţara asta nu se vinde pe voturi la moţiune. Să-şi facă treburile lor murdare între ei. Nu mă deranjează colegii de la UDMR, ei pot să ceară de vor, cei care le dau astfel de măgării au o mare problemă", a declarat Florin Roman pentru jurnalisti, in sala
PSD/ALDE si UDMR
Negocierile purtate luni seara intre liderii PSD/ALDE si UDMR pentru sprijinul maghiarilor la motiunea de cenzura s-au incheiat fara un acord final, potrivit unor surse politice.
Discutiile s-au suspendat pentru ca UDMR nu a acceptat cererea PSD ca, din legile cerute de maghiari, sa lipseasca sanctiunile, screi HotNews. Exista trei mari seturi de cereri ale UDMR: modificari la Legea 215 a administratiei publice locale, impunerea unei Zile a maghiarilor si votarea unui statut al minoritatilor care ar garanta dreptul la autonomie culturala. In plus, PSD si ALDE au acceptat azi modificari esentiale la Legea Educatiei, printre care si Bacalaureat diferentiat pentru elevii maghiari.
UDMR ar fi renuntat in timpul negocierilor de luni la cererea privind posibilitatea legala ca autoritatile publice si entitatile sa poata adopta si folosi simboluri care sa exprime identitatea etnica, istorica, culturala si economica a cetatenilor apartinand minoritatii nationale, locuitori ai respectivei localitati. Steagul Tinutului Secuiesc e un astfel de simbol cerut de UDMR, conform HotNews.
In schimb, UDMR nu a acceptat una dintre propunerile PSD: legile cerute de parlamentarii maghiari sa nu contina sanctiuni. Cu alte cuvinte, PSD ar fi vrut ca nici o incalcare a legilor cerute de UDMR sa nu poata fi pedepsita. Cererea PSD a fost considerata inacceptabila de UDMR, acesta fiind si momentul in care s-au oprit negocierile.
Pe langa cele trei mari cereri ale UDMR anuntate in timpul zilei (le puteti citi mai jos), astazi au mai fost trecute in tacere prin Parlament cateva initiative ale parlamentarilor maghiari. E vorba despre patru modificari la Legea Educatiei, puse pe ordinea de zi a comisiei de educatie din Senat:
1. Bacalaureat diferentiat pentru minoritati. Cu alte cuvinte, standarde diferite de invatare a limbii romane pentru romani si pentru minoritari.
2. Infiintarea de catre guvern, cu anihilarea autonomiei universitare, a unei sectii maghiare a Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures.
Practic, Dragnea accepta o masura luata de guvernul MRU in 2012 si pentru care PSD (alaturi de PNL si PC) l-a dat jos prin motiune de cenzura.
3. Finantarea de la bugetul de stat a institutelor teologice pentru confesiunile maghiarilor
4. Infiintarea de institute pedagogice pentru minoritati
Negocierile se reiau marti dimineata la Parlament.
********************
Potrivit unor surse parlamentare, UDMR cere trei mari modificari ale Legii 215/2001, legea administratiei publice locale:
- scaderea pragul de 20%, cat este in prezent, la 10% al numarului persoanelor apartinand minoritatii nationale din totalul populatiei unei localitati necesar pentru ca autoritatile sa asigure folosirea limbii materne, dar si introducerea conceptului "numar semnificativ de cetateni" in acest caz. PSD si ALDE ar fi de acord cu scaderea pragului pana la 15%
- problema steagurilor. Este non-negociabila pentru UDMR, care propune ca autoritatile publice si entitatile sa poata adopta si folosi, alaturi de insemnele oficiale ale Romaniei si alte insemne, simboluri care sa exprime identitatea etnica, istorica, culturala si economica a cetatenilor apartinand minoritatii nationale, locuitori ai respectivei localitati. Daca ar fi adoptata propunerea UDMR, steagul Tinutului Secuiesc, de exemplu, ar putea fi arborat fara probleme
- interzicerea redesenarii limitelor teritoriale ale judetelor, oraselor si satelor daca astfel se diminueaza ponderea cetatenilor apartinand unei minoritati nationale. Practic, aceasta interdictie ar face aproape extrem de dificile si reforma teritoriala, dar si referendumuri locale de unire a unor localitati in zone cu minoritati
A doua chestiune ceruta insistent de UDMR este instituirea Zilei maghiarilor pe 15 martie. Comisiile de administraţie publică şi pentru drepturile omului din Senat au dat deja luni raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România si va fi cel mai probabil votat de plenul Senatului marti.
PSD/ALDE iau in calcul o reactie dura a unei parti a societatii la aceasta concesie, date fiind multiplele conotatii ale zilei de 15 martie in istoria comuna romano-maghiara.
A treia cerere imperativa a UDMR este votarea unui proiect vechi din 2005 - legea privind statutul minoritatilor. Printre alte castiguri, acest proiect ar aduce posibilitatea autonomiei culturale pentru minoritatea maghiara.