Pe aceeași temă
Discutiile de vineri seara dintre reprezentantii Fondului Monetar International si cei ai Guvernului au fost destul de tensionate si nu au dus la niciun rezultat. Vineri la amiaza, si ministrul Bugetului, Darius Valcov, a anuntat ca au existat tensiuni la discutiile purtate de reprezentantii Ministerului de Finante cu FMI, pentru ca cei din urma cer un deficit bugetar pentru 2015 de 0,9%, mai mic decat cel de 1,4% sustinut de Guvern, relateaza ziare.com
Si premierul Victor Ponta a comentat, vineri, aceste informatii. "Legat de negocierile cu FMI, din ce in ce mai mult - si e si normal, ca avem un acord care va expira in 2015 si nu se va reinnoi, pentru ca nu e cazul - discutiile se fac cu Comisia Europeana. E vorba de faimosul tratat fiscal, de obligatiile pe care Romania si le-a asumat in 2011 de reducere a deficitului bugetar, iar discutiile sunt in acest moment legate de modul in care putem sa respectam acel 1,4% deficit bugetar prognozat", a explicat premierul Victor Ponta, intr-un interviu video acordat Obiectiv.info, preluat de Romania TV.
Joi seara, presedintele Traian Basescu a spus ca daca Romania nu va reusi sa finalizeze acordul cu Banca Mondiala, Comisia Europeana si FMI, va fi si vina reprezentantilor celor trei institutii financiare. "L-am avertizat pe domnul Ponta ca va avea probleme cu bugetul pe 2015. Stiu ca in momentul de fata are dificultati, dar nu stiu cum le va rezolva. N-as vrea insa ca rezolvarea sa fie o intrerupere a acordului cu Fondul. Romania a trecut de mult de faza in care nu era capabila sa duca pana la capat un acord cu FMI. A trecut de mult de aceasta faza. Toate acordurile cu FMI au fost indeplinite", a declarat Basescu intr-o conferinta sustinuta la Palatul Cotroceni.
Reprezentantii FMI si CE se afla in Romania de pe 2 decembrie pentru a discuta problema bugetului pentru anul viitor.
Fondul Monetar International intentioneaza sa impuna Guvernului Romaniei sa reduca deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, a declarat ministrului Bugetului, Darius Vlacov. Acesta a afirmat ca solicitarea FMI in acest sens ar fi inacceptabila si ca partea romana va intrerupere discutiile daca nu este agreat un deficit de 1,4%. Valcov, a mai declarat pentru B1 TV ca o astfel de masura ar implica ingenuncherea economiei romanesti, relateaza Hotnews.
Intrebat daca este luata in calcul ruperea acordului cu FMI in cazul in care nu se vor intelege asupra deficitului, Valcov a evitat sa dea un raspuns clar. "Cred ca orice om aflat in situatia mea s-ar lupta ca acest deficit sa nu scada sub 1,4% si sa mergem spre un merge spre un 1,9% sau chiar mai mult pentru a acoperi cheltuielile bugetare (...) Sub nicio forma nu vom lua in calcul sa ingenunchierea Romaniei. Nu luam in calcul scaderea acestui deficit", a spus Valcov intrebat daca ia in calcul ruperea acordului cu FMI.
"In niciun caz nu vom pleca la negocieri sub acest deficit de 1,4%. Sper ca informatia de aseara pe care unii dintre specialistii FMI si CE au introdus-o in discutie sa ramana doar la nivel de discutie. Vom discuta pe partea de venituri, de cheltuieli, de investitii, pornind de la nivelul de 1,4%. Eu cred ca discutia la nivel de discutii va fi altfel si vor intelege ca nu putem sa lasam de la noi 0,5% (...)Eu cred ca putem sa inchidem acest buget fara cresteri de taxe si impozite la 1,4%", a mai spus Valcov la Realitatea TV.