Nelu Tătaru discută cu Florin Cîțu despre vaccinarea obligatorie a angajaților din spitale și școli

Laurentiu Gheorghe | 15.09.2021

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului şi fost ministru al Sănătăţii, a spus că va discuta cu Cîțu despre o posibilă vaccinare sau testare obligatorie a angajaţilor din spitale şi şcoli.

Pe aceeași temă

„În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă (...), ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli”, a spus Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Consilierul guvernamental și deputatul PNL Tătaru a mai precizat că imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până când nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus.

Nelu Tătaru a precizat că a discutat cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, cu doi secretari de stat din acest minister şi cu vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila, pe tema situaţiei actuale, în contextul valului 4 al pandemiei.

El a spus că există un plan de rezilienţă de 1.500 de paturi la terapie intensivă. Nelu Tătaru crede că este necesară o aşezare zonală şi regională a acestui număr de paturi, în contextul în care evoluţia numărului de cazuri COVID-19 diferă în ţară.

De asemenea, Nelu Tătaru a precizat că toate spitalele „vor satisface patologie COVID şi non-COVID” şi că se aplică principiul că pacientul cronic nu trebuie să ducă lipsă de asistenţă medicală.

Cu o zi în urmă, Nelu Tătaru declara, în exclusivitate la DigiFM, că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. De asemenea, obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

PSD nu vrea vaccinare obligatorie

De cealaltă parte, profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD, respinge varianta lui Nelu Tătaru privind vaccinarea sau testarea obligatorie a angajaţilor din spitale şi şcoli.

În opinia lui Alexandru Rafila, când se fac astfel de declarații „trebuie foarte bine cântărite cuvintele".

"Din moment ce oferi alternativa și spui vaccinare sau testare, vaccinarea nu mai devine obligatorie. Noi trebuie să discutăm despre ce se întâmplă la nivelul UE, adică un certificat care asigură că o persoană e la risc minim de a transmite infecția și care arată că ești vaccinat sau testat periodic, că nu ești un pericol pentru cei cu care interacționezi. Așa trebuie pusă problema.

Trebuie discutat ca toată lumea să înțeleagă că se poate vaccina sau testa, iar testarea să fie mai simplă, mai accesibilă.

Asta poate aduce lucrurile sub control din punct de vedere al epidemiei. Așa aș vedea lucrurile în perioada următoare", a afirmat Rafila.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22