Nelu Tătaru: Peste 150 de cadre medicale de la spitalul din Suceava, infectate cu coronavirus

Redactia | 26.03.2020

170 de cadre medicale și pacienți de la spitalul de urgență din Suceava sunt infectați cu coronavirus a anunțat interimarul de la șefia Sănătății, ministrul Nelu Tătaru, pentru Digi 24.

Pe aceeași temă

Tătaru a explicat că se încearcă menținerea deschisă măcar a unității de primiri urgențe cu medici aduși de la Iași, care să trieze pacienții veniți de la Fălticeni, Rădăuți și Iași cu patologie gravă.


Tătaru a spus că 170 de cadre medicale și pacienți sunt depistați în acest moment cu coronavirus, dar că sunt așteptate joi noi rezultate pentru o situație actualizată.

El a precizat că peste 150 dintre persoanele infectate sunt cadre medicale.


Interimarul de la Sănătate, aflat în aceste zile la Suceava, unde administrează criza în care se află spitalul după ce un pacient a murit de coronavirus și a infectat zeci de cadre medicale, spune că pentru început, după dezinfectarea spitalului, vor fi păstrate doar două etaje funcționale pentru persoanele infectate cu coronavirus și atrage atenția că sunt „numeroși medici care trebuie internați”.


Opt din cele șaptesprezece decese de la nivel național din cauza infectării cu coronavirus sunt ale unor pacienți de la spitalul de urgență din Suceava, care este în acest moment în centrul unui uriaș scandal după o serie de decizii controversate de management, cum ar fi cea de convocare a medicilor suspecți de coronavirus, la spital, la un loc cu cei sănătoși, prin invocarea în fals a unui așa-zis ordin de ministru.

Între timp, managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a fost demis de șeful consiliului județean, în subordinea căruia este spitalul. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, este el însuși internat pentru infecție cu coronavirus.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22