Pe aceeași temă
Raportul, care va fi înaintat Birourilor permanente reunite, a fost votat de membrii Comisiei cu 9 voturi „pentru” şi 2 „împotrivă” (PNL şi USR).
"Sunt concluziile destul de clare. Ministrul Justiţiei în exerciţiu de la acea vreme (2005 - 2006, Monica Macovei n.r.) a încălcat legea, iar activitatea de emitere a HG 127/2006 (n.r. - desfiinţarea DGPA) a fost pregătită din timp. Şi când spun aceasta sunt relevante activităţile care vizează pătrunderea în spaţiile DGPA în ianuarie 2005 a ministrului Justiţiei de la acea vreme, care erau spaţii operative, nicidecum nu era constituită arhiva. Arhiva se constituie abia în 2006, după emiterea HG", a spus joi Salan, după încheierea şedinţei Comisiei în care a fost prezentat, dezbătut şi aprobat proiectul de raport final, transmite Agerpres.
Viorel Salan a arătat că obiectivul anchetei potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 67/2017 a fost acela de "a constata unele încălcări ale legii în ceea ce priveşte desfiinţarea DGPA şi accesul la informaţiile clasificate''.
Cei doi membri ai Opoziției din Comisie critică raportul care de la început trebuia s-o scoată vinovată pe Monica Macovei.
Înființarea Comisiei SIPA a fost „doar un pretext de a-l acuza pe ministrul Justiției din perioada 2005 – 2006” și nu și-a realizat scopul formal pentru care a fost înființată – să identifice motivele pentru care acea direcție din MJ s-a desființat, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache.
"Astăzi şi-a încheiat activitatea Comisia SIPA, cel puţin la nivel formal, aşa cum a şi început-o - prin abuz. În sensul în care noi, Opoziţia, am solicitat să ni se acorde posibilitatea de a depune opinie separată la raport, pentru că în mod evident nu am fost de acord şi nu avem cum să fim de acord cu raportul pe care majoritatea parlamentară îl va prezenta în plenul reunit al celor două Camere, deoarece acele concluzii care vor fi prezentate şi propuneri nu au la bază niciun fel de temei, nici în fapt şi nici în drept. În cadrul opiniei separate pe care totuşi am exprimat-o în cadrul comisiei am arătat faptul că această comisie practic nu şi-a realizat scopul formal pentru care a fost înfiinţată - acela de a identifica motivele pentru care s-a desfiinţat acea direcţie generală de protecţie şi anticorupţie", a afirmat Andronache, relatează Agerpres.
El a susţinut că, de fapt, această comisie a fost "doar un pretext de a identifica eventuale motive în scopul acuzării ministrului de Justiţie din perioada 2005 - 2006 şi nu a avut un alt rol, pentru că întreaga activitate s-a concentrat strict pe modul în care s-a gestionat arhiva, deşi scopul era acela de a identifica motivele de desfiinţare a acestei direcţii".
Deputatul liberal a precizat că va recomanda plenului celor două Camere ale Parlamentului să desfiinţeze această comisie înainte de prezentarea raportului şi să procedeze la înfiinţarea alteia, care să evalueze situaţiile de poliţie politică "derulate de fosta SIPA în perioada 2001 - 2004".
"Am propus în finalul opiniei noastre separate, pe care o vom depune şi în scris şi o vom susţine şi în cadrul plenului, că practic Parlamentul ar trebui să procedeze la desfiinţarea acestei comisii înainte de prezentarea raportului, pentru nerealizarea scopului în care a fost constituită. Totodată, am spus că vom recomanda plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului să procedeze la înfiinţarea unei alte comisii de anchetă, în sensul de a fi evaluate situaţiile de poliţie politică desprinse inclusiv din audierile din această comisie, derulate de fosta SIPA în perioada 2001 - 2004, şi eventual aspecte de natură penală care s-ar desprinde dintr-o asemenea anchetă", a mai spus liberalul.
La rândul său, senatorul USR Mihai Goţiu a criticat concluziile din raportul adoptat de Comisia SIPA, pe care le-a catalogat drept "elucubrante" şi a afirmat că majoritatea parlamentară din componenţa comisiei şi-a urmărit doar scopul propagandistic şi nu să afle adevărul despre modul în care s-a înfiinţat şi a fost folosit acest serviciu înainte de anul 2005.
"E absolut incredibil acest raport final care a fost votat de majoritate, în condiţiile în care comisia avea ca obiectiv să aflăm de ce s-a închis această arhivă şi în condiţiile în care au fost foarte multe mărturii în cadrul audierilor - şi a fostului şef Marian Ureche, şi a doamnei Rodica Stănoiu, şi a istoricului Marius Oprea, ori a judecătorului Cristi Danileţ -, care arătau că înainte de 2005 s-au folosit aceste documente pentru a face poliţie politică, pentru a pune presiune pe judecători, pe magistraţi şi pe întregul sistem judiciar. Şi, în condiţiile în care am avut astfel de mărturii în comisie, tu să nu prinzi nimic în acest raport, să le ignori, să te preocupe dacă s-a ars sau nu s-a ars un bec sau dacă a funcţionat sau nu în parametri perfecţi o cameră de supraveghere şi de aici să tragi nişte concluzii elucubrante este absolut aberant. Într-adevăr, cu acest serviciu este o problemă mare, este o problemă care ţine de istoria românilor, care ţine de justiţie, dar majoritatea parlamentară care se reflectă şi în componenţa acestei comisii pur şi simplu a ignorat, şi-a urmărit doar scopul mediatic, propagandistic, nu să afle adevărul legat de modul în care s-a înfiinţat şi a fost folosit acest serviciu înainte de anul 2005", a precizat Goţiu.