Pe aceeași temă
"George Soros, în America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, Liiceanu, Patapievici şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că noi, aştia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, că Cantemir este depăşit şi a început literatura asta de p..ă, de p...ă (n.r. cuvinte obscene), de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism" (Nicolae Breban, 5 mai 2015, ICR)
Nicolae Breban este, începând de astăzi, președinte onorific al Consiliului Consultativ al ICR, pe care Radu Boroianu îl asociază cu un sfat al înțelepților. Declarația de mai sus nu este singura de natură a șoca a ”înțeleptului” Nicolae Breban, Radu Boroianu având și el meritul său. Prima conferință de presă a noului președinte ICR a fost organizată probabil ad-hoc, astăzi, urmare a articolului publicat de revista 22. Radu Boroianu a deschis conferința spunând într-o singură frază că ”era pregătit, dar nu chiar astăzi, să-l roage pe dl academician Breban, în calitatea sa multiplă de mare creator, probabil cel mai important romancier al epocii moderne pe care l-a dat România, dar în același timp ceea ce puțini dintre dvs. mai știu, dar generația mea știa bine, că dl Breban este la el acasă în lumea muzicii, este la el acasă în lumea ideilor, a filosofiei, este un om de o cultură extraordinară (n.m. până și Breban se arată rușinat de acest laudatio ridicând mâinile a lehamite, v. sursa) și, dat fiind că a existat în istoria ICR-ului, și a încercat o singură dată, eșuând, și de altfel este și în lege, să aibă un Consiliu Consultativ, eu vreau, am nevoie, cred că instituția noastră are nevoie de un Consiliu Consultativ format din câțiva, nu foarte mulți înțelepți, și am să-l rog pe dl Breban să accepte să ia președinția, sigur, onorifică a acestui Consiliu Consultativ”.
Așa a fost întreaga expunere a lui Radu Boroianu, fără o prezentare concretă a planurilor sale pentru managementul ICR în afara repetiției, cu obstinație, a expresiei ”obsesia mea pentru lumea inventicii”. Am putea să ne așteptăm, deci, din august încolo, până când noul președinte al ICR ”și-a luat răgaz”, după cum s-a exprimat, pentru a-și prezenta strategia, la o revenire la politica lui Andrei Marga pentru Institutul Cultural Român, anume aceea de a promova faptul că un român a inventat caloriferul. În afară de asta, Boroianu consideră că va trebui să aducă ”mici accente”, să facă ”o politică a traducerilor mai elocventă pentru valorile românești”. Nu a explicat ce înțelege prin termenii folosiți, dacă el apreciază lipsit de elocvență efortul ICR sub conducerea lui Horia Roman Patapievici, de a face cunoscuți autori români prin traducerea și publicarea operelor acestora? ICR a deschis în 2005, 2006 și 2007 trei programe de traducere a scriitorilor români în străinătate, precum și a unor publicații, studii, albume etc. — "20 de autori", ”Translation and Publication Support Programme”, respectiv ”Publishing România” – prin intermediul căruia au fost traduse peste 400 de opere și publicate în Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Polonia și Bulgaria. Radu Boroianu le consideră probabil minore, din moment ce afirmă că și-a propus ca ICR să nu ne piardă ”în proiecte mici și fără semnificație”. Or, ICR a tradus și publicat inclusiv opera lui Nicolae Breban "În absența stăpânilor", la Edizioni Cantagalli, în Italia.
Vorbind, la finalul conferinței de presă, deja în noua sa calitate de președinte onorific al Consiliului Consultativ al ICR, Nicolae Breban a sintetizat activitatea fostei echipe a ICR (n.m.a lui Horia Roman Patapievici) ca fiind una ”catastrofică”, și-a expus onoarea de a fi prieten cu primul președinte al ICR, Augustin Buzura și, mai ales, nostalgia după epocile favorizante ale marii literaturi. ”Adevărata literatură se face sub dictaturi, nu în democrație”, a spus Breban, adăugând că în democrație nu s-a mai produs nimic. Nicolae Breban este un autor de literatură a cărui valoare nu o contestăm, dar exemplele sale referitoare la școala de literatură rusă de sub ”dictatura țaristă”, după cum s-a exprimat în conferința de presă de astăzi, sunt cel puțin dubioase, iar opinia referitoare la valoarea literaturii de după 1990 încoace este de-a dreptul riscantă pentru un consultant al ICR, instituție care trebuie să promoveze peste granițe cu precădere scriitori români moderni, activi după Revoluție. "Eu m-am dedicat romanului, Buzura la fel, din păcate el a fost demis (n.r. Augustin Buzura a fost președintele ICR din 1990 până în 2005) la modul brutal de acest nefericit şi corupt preşedinte care se numeşte Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor, în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri. (...) La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluţie imediat s-a dus la Paris şi în Le Monde, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului, lucru unic în ţările din Est. Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune”.
Înaintea lui Nicolae Breban, Radu Boroianu a exprimat cam același lucru, în termeni ținuți sub controlul decenței, nu și al influenței culturii socialiste. "Avem datoria să cercetăm cu atenție valorile reale și să le excludem pe cele false și arțăgoase, să căutăm cu abnegație și până la epuizare unde se află acei savanți, tehnicieni sau creatori de frumos originari din România și care s-au impus pe alte meleaguri și să-i facem cunoscuți țării, cinstindu-i la locul realizării lor, ca semn de prețuire comună. Nu doar pe cei dispăruți, ci și pe cei în plină putere inventivă care trebuie să devină actori importanți ai manifestărilor reprezentanțelor noastre din străinătate". Cu un limbaj de lemn tipic perioadei comuniste, dacă juxtapunem această declarație a lui Radu Boroianu afirmațiilor lui Nicolae Breban, avem deja imaginea strategiei ICR, fără s-o mai așteptăm pe cea oficială, anunțată pentru luna august.
CITESTE SI ICR: cultura sub politică
