Note din război

Andrei Dascalescu | 22.03.2022

Andrei Dăscălescu este regizor de film documentar (Holy Father, Planeta Petrila, Constantin și Elena). Din 24 februarie, este activist șofer organizator de transporturi umanitare și cazări pentru refugiați

Pe aceeași temă

 Alex și echipa sa (7 martie)

L-am întâlnit pe Alex la o benzinărie de la intrarea în Cernăuți. Transporta o familie până la granița cu România. El face acest lucru încă din primele zile ale invaziei, gratuit, pentru a-i sprijini pe ucrainenii care vin din alte părți ale țării și au nevoie de un loc de dormit sau de un mijloc de transport până la graniță.

Printre cei pe care Alex i-a transportat la frontieră, cea mai sfâșietoare călătorie a fost cu propria soție, Tanya, și cu fiica lor de 2 ani, Ema. Pe partea românească a graniței, au fost luați în grijă de Lucian, un voluntar și vechi prieten de-al meu, și așa a devenit Lucian legătura lui Alex în România, iar Alex a devenit legătura lui Lucian în Ucraina. Împreună organizează transferurile și cazarea unor grupuri de 3 până la 15 persoane. În fiecare zi.

În timp ce mă deplasam spre Cernăuți cu două furgonete pline de ajutoare, am decis să mă opresc la locul unde Alex îi găzduiește pe oameni înainte de a-i conduce la graniță și să descarc o parte din provizii.

ONG-ul lor se numește Young Life West Side, este o organizație creștină. Făceau proiecte educaționale, expoziții și găzduiau evenimente și tabere de vară/iarnă. De când a izbucnit războiul, lucrează non-stop pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie: îi găzduiesc, îi hrănesc, le spală hainele și îi duc până la frontieră, dacă sunt pe jos. Din 24 februarie, au găzduit peste 500 de persoane (în mai multe locuri).

Alex îmi arată „cartierul lor general” din Cernăuți. S-a scuzat pentru haosul din curte, explicând că sunt lucruri pe care a trebuit să le scoată din pivniță pentru a o transforma în adăpost pentru alarmele de raid aerian. Au fost multe alarme, dar, din fericire, niciun incident real.

0

Îmi arată subsolul. Este mândru că au wifi acolo, așa că nu se plictisesc în timp ce așteaptă sfârșitul alarmelor. Au o mulțime de reșouri electrice și mă gândesc cât de frig ar fi dacă s-ar lua curentul.

Alex are 28 de ani, iar unul dintre voluntari este fratele lui, care are 18 ani. Alex spune că a-i ajuta pe oameni este cea mai mare recompensă și că ucrainenii nu renunță niciodată.

Am întrebat cum am putea ajuta și el a spus că i-ar putea folosi câteva aragazuri electrice, fiare de călcat cu abur, două frigidere, aspiratoare, cuptoare cu microunde și mașini de spălat cu uscătoare. I-am dat propriul meu card Revolut pe care Lucian l-a încărcat de atunci, iar Alex și-a plătit cumpărăturile cu el. Mâine plănuiesc să-mi iau cardul înapoi și să-i dau cardul lui Lucian.

Ei nu merită asta (8 martie)

Părinți care stau la coadă la propriile familii, știind că vor trebui să-și ia rămas-bun și să se întoarcă după lunga așteptare la graniță. Oameni care se luptă cu frigul și cu zăpada, în speranța siguranței. Oameni care își părăsesc țara, cu toată viața înghesuită într-un troler. Și, din ce în ce mai mulți, oameni care trec înapoi în Ucraina, pentru a da o mână de ajutor, pentru a fi alături de prietenii lor, pentru a lupta pentru țara lor.

Ei nu merită asta.

0

Nu am plâns atât de mult în viața mea, în timp ce făceam fotografii și le editam. Am fost martor la ultimele minute pe care un tată ucrainean le-a petrecut cu copiii și soția lui, chiar lângă porțile zonei de frontieră dintre Ucraina și România.

Eram în dubă, blocat în coloana lungă de mașini, pe când ne întorceam dintr-un transport umanitar (o poveste lungă la care am să revin).

Nu-i cunosc pe acești oameni, dar poate pentru că și eu sunt tată și pentru că am văzut de zeci de ori astfel de scene de când a început acest nenorocit de război, această imagine m-a dărâmat.

0

Astfel de momente nu ar trebui să existe. Este o nedreptate care nu poate fi descrisă în cuvinte.

Mulțumim prietenilor noștri români (9 martie)

Ieri, la a treia călătorie umanitară în Ucraina, Călin și cu mine am mers cu mașina până la Kamianets-Podilskyi, un oraș ucrainean aflat la 90 de kilometri de Cernăuți, pentru a livra ajutor urgent unui spital de copii. Un ONG, IsraAID Germania, a primit o scrisoare prin care i se cerea ajutor cu o listă de consumabile medicale, apă îmbuteliată, scutece și alte bunuri. La sfârșitul listei de șase pagini, scria: „Apreciez foarte mult dorința dumneavoastră de a ne ajuta în aceste zile incredibil de critice pentru Ucraina, când ne apărăm patria și luptăm pentru toate popoarele civilizate din lume” - Tatiana Ocheretenko, medic-șef.

0

Drumul a fost lipsit de peripeții, dar am traversat mai multe baricade și am văzut tranșee. Războiul nu a ajuns încă aici, dar dacă va veni vreodată, localnicii par pregătiți.

Kamianets-Podilskyi este un oraș cunoscut pentru Vechea Cetate, una dintre cele șapte minuni ale Ucrainei. Probabil că faima sa istorică de oraș neînvins și calmul de care s-a bucurat până acum în acest război au atras mii de oameni care fugeau din zonele de conflict. Ni s-a spus că 2.200 de copii au sosit aici într-o singură zi.

0

Deși nu au existat atacuri asupra orașului, alarmele de raiduri aeriene au sunat în fiecare noapte în ultimele 12 zile, așa că oamenii se grăbeau de fiecare dată să ajungă la adăposturile subterane, temându-se de ce este mai rău. Alarmele repetate sunt terifiante, mai ales pentru copii.

La spitalul de copii am fost întâmpinați în lacrimi de Tetiana Ocheretenko – medicul-șef al centrului, de Tetiana Mamatova - profesoara de engleză a nepotului medicului-șef, care a fost chemată să ajute la traducere, și de Sergiy Nizhynskyi, un consilier al ministrului pentru integrare europeană devenit coordonatorul regional pentru ajutoarele umanitare.

Pe tot parcursul șederii noastre la spital, Tetiana, medicul-șef, a fost în lacrimi. Ea a pregătit gustări, dulciuri și ceai în biroul ei pitoresc și mi-a spus tot timpul „Andriusha”. Conduce spitalul de 20 de ani, dar în Kamianets-Podilskyi este bine cunoscută și pentru activismul său social. Originară din estul Ucrainei, ea ne-a spus că are prieteni în Rusia care o numesc mincinoasă când le spune că Rusia i-a invadat țara.

0

Tetiana, profesoara de engleză, are un băiat de 19 ani. Soțul ei lucrase în Polonia, dar revenise acasă cu câteva zile mai devreme, pentru a fi împreună cu familia lui în aceste vremuri groaznice. Îmi spune că nu vor pleca, își vor apăra țara lor iubită și îi vor ajuta pe oamenii care vin acum din Est.

La 38 de ani (exact vârsta mea), chiar înainte de război, Serghei era consilier în cadrul unui proiect al Națiunilor Unite care viza violența domestică și traficul de persoane. Locuia la Kiev, în blocurile care au fost lovite de rachete. Responsabilitatea lui acum este să se asigure că ajutorul umanitar ajunge la utilizatorul final legitim - o misiune grea care i-a fost delegată în vreme de război. În joc este reputația lui și spune că face tot posibilul pentru a o îndeplini - pentru țara lui și pentru familia lui.

0

Am primit acest mesaj de la Tetiana în timp ce mă aflam pe drumul de întoarcere spre România: „Mulțumim prietenilor noștri români pentru ajutor și sprijin în acest război devastator. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi și pe toate familiile care îi ajută să supraviețuiască și le oferă adăpost oamenilor care fug”.

0

Prietenii noștri de la Farmacia Ardealul ne-au ajutat să adunăm majoritatea lucrurilor de pe listă și IsraAID Germania a plătit factura. Am adăugat apă îmbuteliată sponsorizată de Cheile Bicazului și alte bunuri strânse de Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț, toate, utile pentru bebeluși și copii (mulțumesc, Ioana Urzică). Furgoneta (și benzina) a fost sponsorizată de prietenii noștri de la Volta Grup. //

Andrei Dăscălescu este regizor de film documentar (Holy Father, Planeta Petrila, Constantin și Elena). Din 24 februarie, este activist, șofer, organizator de transporturi umanitare și cazări pentru refugiați.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22