Noua lege a pensiilor, votată de coaliție. Cost: cu 8,45 de miliarde de lei mai mult decât în 2018

Redactia | 19.12.2018

Camera Deputaților a votat miercuri Legea pensiilor. Au fost 193 de voturi pentru şi 1 împotrivă. Camera Deputaților este for decizional în cazul Legii pensiilor, astfel că proiectul merge la promulgare.

Pe aceeași temă

Noua lege a pensiilor, care va scoate din buget, în 2019, cu 8,45 de miliarde de lei mai mult decât în acest an, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților. Votul a fost amânat săptămână trecută, deoarece PSD şi ALDE nu aveau majoritate în Camera Deputaţilor. Au negociat cu UDMR şi, se pare, au obţinut voturile lor. În schimb, au introdus un amendament în lege şi au promis că alte măsuri propuse de aceştia vor fi adoptate în sesiunea viitoare.

Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților cu 193 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”. Astfel, pensiile vor crește în funcție de salariul mediu, transmite Digi 24.

UDMR a reuşit să îşi impună punctul de vedere. Amendamentul conform căruia persoanele cu handicap grav pot ieşi la pensie după ce cotizează doar o treime din stagiu şi nu 15 ani, a fost adoptat. O propunere similară a venit şi de la PNL.

Andreea Csep, deputat UDMR: „Trebuie eliminate abuzurile în ceea ce privește pensiile de invaliditate pentru a-i proteja pe cei care se află cu adevărat în această situație.”

Conform noii legi, românii îşi vor putea cumpăra vechime şi dacă nu au cotizat 15 ani. Însă, contribuabilii trebuie să aibă un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani ca să poate primi pensia minimă.

În plus, mamele care au cel puţin trei copii pot ieşi mai devreme la pensie.

Totodată se dă posibilitatea pentru cei care au cotizat cel puţin 15 ani să aleagă dacă vor pensie sau indemnizaţie socială.

Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii: „Nu mai e posibil ca persoanele care au contribuit 35 de ani să aibă aceeași pensie cu persoane care au muncit 10 ani așa cum se întâmplă până acum.”

USR: „Ați tăiat cu 12% din pensiile viitoare ale copiilor dar nu v-ați atins de pensiile speciale, ba le-ați mărit”

Potrivit legii, punctul de pensie ar urma să crească de la 1.100 de lei în prezent, la 1.875 de lei în 2021. Iar din 2022 va fi introdus un concept nou, punctul de referinţă, care va depinde de rata inflaţiei şi de salariul mediu brut.

Cristian Seidler, deputat USR: „Ați tăiat cu 12% din pensiile viitoare ale copiilor dar nu v-ați atins de pensiile speciale, ba le-ați mărit.”

Dan Vîlceanu, deputat PNL: „Mai multe companii de stat care nu plătesc contribuții către bugetul de pensii și oamenii care nu au avut plătite, nu vor primi pensii pe această perioadă.

În prezent, în România sunt peste 5 milioane de pensionari. Conform legii, pe lângă cei 61,5 miliarde de lei alocaţi în acest an pentru plata pensiilor, anul viitor se vor da în plus 8,4 miliarde de lei. Suma va creşte an de an şi va ajunge la 81 de miliarde de lei în 2022. Asta înseamnă un buget total de peste 142 de miliarde de lei, adică 11,3 la sută din Produsul Intern Brut.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22