O dimineață, o zi, trei zile.

Dan Perjovschi | 03.08.2021

Nu am avut niciodată vacanță. Nu am fost nicăieri fără să am ceva de făcut. Nu am avut decât odihnă activă. M-am reîncărcat desenând.

Pe aceeași temă

Vacanțele și concediile mele din ultimii 30 de ani au fost de fapt niște zile sau niște momente, poate câteva ore într-o după-masă, poate o dimineață întreagă în timpul unor expoziții de artă când de obicei am de inventat 100 de desene într-o săptămână și nu văd decât oameni cu bule de text ieșindu-le din gură sau doar situații care pot fi transpuse vizual și când sunt așa de în priză că aproape nu mai dorm deloc până la vernisaj.

Că m-au invitat prietenii de la Atlantic Center for the Arts din New Smyrna Beach („Dane, dacă vii jos, îți aranjăm un weekend la o casă la plajă”, jos adică, Florida, eu fiind pentru un semestru profesor invitat la Duke University în Carolina de Nord) sau că am reușit să economisesc o zi la Bienala din 2007 și pentru prima dată după 20 de ani de mers la Veneția am ajuns cu Lia pe Lido la plajă, sau că în ultima zi înainte să zburăm din Santiago de Chile curatorii elvețieni ai expoziției de la Muzeul de Artă Contemporană au închiriat o mașină și ne-au dus în creierii munților să facem baie în buzunarele cu apă fierbinte ale vulcanului Jan Hose la Baños Colina, toate astea și multe altele au fost trasul sufletului după sau înainte de momente de maxim stres.

Dimineața în La Napoule în rezidența din castelul de pe Coasta de Azur, când vedeam Mediterana din pat fără să-mi ridic capul; zilele în Dubrovnik la Centinje Bienale, când am văzut localnici cu un prosop pe umăr mergând în altă direcție decât turiștii și luându-mă după ei, am dat de o ușă în zidul din jurul orașului care ducea direct în marea aia ireal de transparentă; vara trecută la Slănic Moldova, seara pe răcoare, în spatele Centralei termice transformate în Centru pentru Artă, la taclale cu voluntarii ăia tineri și isteți; la European Forum Alpach, unde iarba e tăiată până în creierii munților, vacile sunt plantate estetic și cerul are cromatică de carte poștală, unde după ce mi-am terminat desenul m-am putut bălăci în piscina care începea înăuntrul cabanei-hotel și ieșea pe pajiște; la Miami, unde trebuia să observ prin desen nebunia pieței mondiale de artă și între două târguri (că sunt vreo 7) am dat o fugă la plaja de un kilometru și am stat o oră pe-un șezlong de 5 dolari (fix la un metru de secțiunea cu șezlonguri de 25), cât să-mi așez gândurile și desenele;

Am făcut toată această introducere lungă să vă spun despre cele trei zile petrecute în iulie pe muntele Medvenica, la o juma’ de oră de Zagreb, un soi de Păltiniș pentru Sibiu, la aer curat și temperaturi de primăvară, în timp ce Zagrebul se scufunda exact ca Bucureștiul în valuri de căldură. Academia WHW e un proiect de educație artistică critică și care, din cauza pandemiei, s-a desfășurat anul ăsta trei sferturi pe Zoom. WHW înseamnă What, How & for Whom, adică Ce, Cum și Pentru Cine și este un grup de patru curatoare croate cu o carieră internațională briliantă. Ne știm din 2004 și am colaborat la diverse bienale, publicații și expoziții, adică eu le invit să scrie în cataloagele și cărțile mele de artist și ele mă invită constant în proiectele pe care le curatoriază în toată lumea. Când WHW a câștigat concursul pentru directoratul prestigioasei Kunsthalle Viena și trei din patru s-au mutat la Viena, i-am promis Anei Devic care a rămas la Zagreb să coordoneze Galerija Nova, spațiul de artă și dezbatere, că vin să fac expoziții la ea gratis… Ha, ha. Să nu se înțeleagă greșit, WHW își asumă integral toate proiectele, fie ele la Viena, la Zagreb, Istanbul, Labin sau Rijeka, dar pentru mine a fost un act de solidaritate că nici eu nu m-am mutat la Berlin, ci la Sibiu. Ana m-a invitat într-o expoziție solo vara trecută, dar și să fiu Mentor în Academia WHW vara asta. Din cauză de covid, Academia a avut un format excepțional: s-au format perechi de mentori și artiști tineri în Zagreb, București, Amsterdam, Londra, Berlin, Bruxelles și după trei luni de lucru unu la unu ne-am întâlnit cu toții trei zile la munte la aer și idei fresh. Am stat la taclale serioase sub conceptul de „The Tree School/Școala sub copac” două sesiuni pe zi și câte-o cină seara.

De ce scriu eu despre asta la rubrica Vacanță/Concediu? Pentru că pentru câteva zile am fost scos din ale mele, din fluxul și stresul zilnic de desenat pentru proiecte și expoziții naționale și internaționale și mi-a dat o scurtătură în zone de dezbateri intelectuale pe care nu le cunosc bine și nici nu am timp să citesc rafturile de cărți scrise deja pe subiecte precum decolonizare, critică instituțională, ecologie, colectivitate, repurpose și knowledge production.

Așa că am stat și am ascultat și cum bate vântul în copaci, și cum gândesc mințile ascuțite…

Dacă vă întrebați cine a fost artista din România pe care am mentorat-o, ei bine o să întâlniți semnătura ei în paginile Revistei 22, pentru că Raluca Țurcanașu nu doar scrie la noi despre expoziții, ci și face expoziții, precum, iată! cea deschisă de curând la Muzeul din Zalău, proiect care analizează condiția postindustrială a orașelor mici din România.

Și, da, în 1997 m-am dus „jos” în Florida și, da, am avut câteva zile un house-on the beach cu pasarelă de lemn de la „deck”-ul casei la plaja de nisip și la ocean. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22