Pe aceeași temă
Ana Maria Tănasă avea 15 ani când a fost accidentată pe o trecere de pietoni din Valea Lupului (Iași), de un comisar al Gărzii de Mediu, fost director al Agenţiei de Mediu, relatează Hotnews.ro.
Ea a ajuns la spital în comă și a fost ținută în viaţă cu ajutorul aparatelor timp de câteva săptămâni.
Dacă în decembrie 2015 a avut loc accidentul, procurorii au pus în mișcare acţiunea penală abia pe 30 august 2018, pe motiv că rezultatele expertizelor erau contradictorii.
Disperați de tergiversarea procesului și în instanță și de faptul că la anul, la patru ani de la comiterea faptei, aceasta se prescrie, părinții fetei au adus-o pe brațe în instanță, pentru ca judecătorii să vadă pe viu consecințele faptei comisarului de mediu și să grăbească emiterea unei sentințe.
”Din 2015, Ana Maria Tănasă așteaptă în cărucior să se facă dreptate. Nu se poate mișca. Tocmai din anul 2015, când a fost lovită pe trecerea de pietoni din Valea Lupului și târâtă 30 de metri pe capota mașinii de către un comisar de la Garda de Mediu Iași, judecătorii nu au terminat nici în prezent judecata. Șoferul vinovat aduce mereu noi probe, cere expertize peste expertize, completul de judecată a fost schimbat de câteva ori.
În felul acesta, dosarul se prescrie anul viitor iar șoferul vinovat speră să poată scăpa. Astăzi, părinții fetei au adus-o pe aceasta la Judecătorie pentru a îndupleca judecătorii să facă dreptate. Nu au reușit. Instanța a admis șoferului vinovat noi probe în dosar și a dat un nou termen, în 2020”, scrie și Asociația pentru Protecție Rutieră ”Worldstreet”, pe pagina sa de Facebook.
Magistraţii au decis, însă, admiterea în dosar de noi probe, la solicitarea celui care a accidentat-o pe fată.
Astfel, a fost stabilit un nou termen în proces pentru 14 ianuarie.
"Nu se mai poate aşa ceva... Şoferul vinovat a adus alte probe la dosar. Iar judecătorul le-a admis.
Face aşa de ani de zile şi îi merge.
La anul, dosarul se va prescrie şi aici vor să se ajungă, să scape!
De asemenea, şoferul vinovat a depus la dosar o expertiză, făcută de către el, în care scrie că avea o viteză de 40 km/h atunci când a lovit fata pe trecere, în condiţiile în care ea a fost târâtă pe capota maşinii 30 de metri“, a spus tatăl fetei.
Familia aşteaptă ca instanța să pronunțe o sentință în dosar pentru a putea primi daune de la firma de asigurări.
Cheltuielile cu medicaţia şi îngrijirea fetei depășesc cu mult posibilitățile familiei iar cu banii de la firma de asigurări aceasta ar putea fi operată în străinătate.