Pe aceeași temă
UPDATE Mama lui Bogdan Gigină: Mi-am găsit copilul complet desfigurat, cu gâtul retezat; astăzi privim neputincioşi la nedreptatea făcută sufletului său
Mama lui Bogdan Gigină, poliţistul care a murit în timp ce deschidea coloana oficială a lui Gabriel Oprea, a relatat, marţi, ce a trăit în seara zilei de 20 octombrie 2015, când şi-a văzut fiul la spital "cu gâtul retezat" şi a spus că, în prezent, priveşte neputincioasă la nedreptatea făcută sufletului copilului ei, după ce senatorii au respins, luni, cererea procurorului general, de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne, transmite News.ro.
"Nu am vrut până acum să vorbesc despre trăirile noastre; acum vreau ca toţi cei care ne-aţi «condamnat» să înţelegeţi de ce nu am făcut-o. Sunt lucruri greu de spus şi greu de imaginat pentru voi, care sunteţi părinţi. În seara zilei de 20 octombrie 2015, în urma telefonului primit la ora 19,02, am alergat către Spitalul Universitar. Cel care ne-a anunţat de accident repeta «nu pot să cred că s-a întâmplat asta, nu pot să cred...»", scrie, marţi, pe Facebook, mama poliţistului Bogdan Gigină.
Ea continuă relatarea momentelor dramatice prin care a trecut în seara accidentului.
"Soţul meu şi-a îmbrăcat un trening peste pijama şi a plecat către spital... eu m-am blocat, nu reuşeam să mă îmbrac... eram ... paralizată... I-am spus să alerge soţului meu: «am să ajung cu un taxi, nu mă aştepta... du-te lângă băiat». Am ieşit în stradă, căutând un taxi... greu de găsit... afară ploua torenţial. Am pornit către zona Unirii spunând rugăciuni pentru viaţa copilului meu. Nu îmi păsa că oamenii se opreau şi mă priveau ca pe un om debusolat, nu-mi păsa... decât de el, de copilul meu, imploram Divinitatea ca el să fie bine", mai spune Carmen Gigină.
Mama poliţistului Bogdan Gigină descrie apoi cum şi-a găsit copilul, la spital, "cu gâtul retezat, cu chipul plin de sânge" şi cum medicii au plâns pentru că nu se mai putea face nimic.
"În momentul în care am intrat în Spitalul Universitar am avut impresia că toată lumea mă cunoaşte. Cel de la intrare a întrebat:«sunteţi mama poliţistului accidentat?» Mi-a arătat uşa unde copilul meu era resuscitat. Am intrat şi acolo am găsit un copil, copilul meu, complet desfigurat, cu gâtul retezat, cu chipul plin de sânge. Pardoseala era plină de sânge, m-am prăbuşit la picioarele lui, sărutându-le şi strigându-l. Încă avea şosetele ude în picioare. M-am trezit ridicată brusc şi zguduită de umeri... Medicul de gardă plângea şi încerca să mă facă să înţeleg că nu se mai poate face nimic. M-am prăbuşit din nou la picioarele copilului meu, implorând şi privind oamenii care, deşi ştiau că nu se mai poate face nimic pentru el nu voiau să renunţe. Nu am să uit niciodată cum acei oameni încercau imposibilul, nu am să uit lacrimile care li se înnodau sub barbă...", mai scrie Carmen Gigină.
Mesajul ei se încheie cu constatarea că, în prezent, priveşte la nedreptatea făcută sufletului fiul său.
"Astăzi privesc, privim neputincioşi la nedreptatea făcuta sufletului copilului nostru", spune mama poliţistului.
Este al doilea mesaj pe care Carmen Gigină îl postează marţi, după ce, luni, senatorii au respins cererea procurorului general, de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea.
În primul mesaj, Carmen Gigină a comentat decizia senatorilor, spunând că "cel care fură o găină este hoţ, este supus legilor acestei ţări şi închis", iar "cel care stă cuminte pe bancheta din spate a maşinii nefăcându-se vinovat de nimic, trăieşte frumos, văzându-şi liniştit de viaţă".
"Cel care fură o găină este hoţ, este supus legilor acestei ţări şi închis. Cea care fură un mănunchi de flori în speranţa de a duce o pâine pe masa copiilor care tremură de foame este hoaţă şi supusă aceloraşi legi. Cel care stă cuminte pe bancheta din spate a maşinii nefăcându-se vinovat de nimic, trăieşte frumos, văzându-şi liniştit de viaţă, ba chiar se plânge de coşmarul trăit...", a fost primul mesaj postat, marţi, pe Facebook de Carmen Gigină.
Senatorii au respins, luni, cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, cu 73 de voturi ”contra” cererii Parchetului General, 45 ”pentru” şi şase abţineri.
În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, fostul vicepremier Gabriel Oprea le-a cerut colegilor senatori să voteze împotriva cererii DNA ce încuviinţare a urmăririi penale în dosarul poliţistului Bogdan Gigină, în care procurorii îl acuză de ucidere din culpă, precizând că în noaptea tragediei el se afla pe bancheta din spate şi ministrul de Interne nu dă comenzi referitor la viteză sau traseu.
***
Oprea a mai spus că nu el a făcut procedurile parlamentare prin care senatorii au respins, luni, cererea DNA de efectuare a urmăririi penale în cazul său, informeaza News.ro.
"Eram la datorie. După 24 de ore, când eşti în misiune, mai trebuie să mergi şi acasă”, a declarat Gabriel Oprea despre cazul Gigină, după aproape două ore de audieri la instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi cheltuit ilegal sumele destinate DIPI.
Înainte de a intra în sala de judecată, Oprea a mai spus că nu el a făcut procedurile parlamentare prin care senatorii au respins cererea DNA, de urmărire penală pentru ucidere din culpă în cazul morţii lui Bogdan Gigină, poliţistul care îi deschidea coloana oficială fostului ministru de Interne.
Întrebat de ce le-a cerut colegilor să îl apere şi de ce nu i-a lăsat pe procurori să îl ancheteze, Gabriel Oprea a răspuns: "Sunt chiar nevinovat". El a mai precizat că de organizarea coloanei oficiale se ocupă "şeful de dispozitiv, nu un ministru."
Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat, marţi, că respingerea de către Senat a cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea face imposibilă stabilirea răspunderii penale a fostului ministru al Internelor pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, ancheta penală pentru ucidere din culpă fiind blocată prin votul majorităţii senatorilor.
Potrivit sursei citate, voinţa exprimată de majoritatea senatorilor în cazul lui Oprea înseamnă că "actul de justiţie nu mai poate fi înfăptuit”.
Senatorii au respins cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penaleîn cazul fostului ministru Gabriel Oprea cu 73 de voturi ”contra”, 45 ”pentru” şi şase abţineri.
În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, fostul vicepremier Gabriel Oprea le-a cerut colegilor senatori să voteze împotriva cererii DNA, arătând că în noaptea tragediei el se afla pe bancheta din spate şi ministrul de Interne nu dă comenzi referitor la viteză sau traseu. Gabriel Oprea a arătat că nu poate fi acuzat de uciderea din culpă întrucât nu conducea maşina în care se afla, iar cauza morţii poliţistului au fost gropile de pe traseu.
După vot, Oprea a spus că incidentul este "o cruce pe care o va duce toată viaţa". "Dincolo de tragedie, a murit un copil, un coleg. Mă aflam la datorie, nu am fost nici la restaurant, nici cu alte persoane în maşină”, a spus el.
În 20 octombrie 2015, poliţistul Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit, la 28 de ani, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, agentul căzând cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.
Gabriel Oprea, care în ziua accidentului avea pe traseul de deplasare 27 de poliţişti, şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia şi a afirmat că nu a încălcat legea.
Potrivit procurorilor, în perioada în care a fost ministru de Interne, Oprea a fost însoţit de echipaje ale Poliţiei Rutiere "în cvasitotalitatea deplasărilor", incluzând deplasările zilnice la sediul ministerului şi cele săptămânale la şedinţele de Guvern, vizite particulare, la sediile unor partide politice, la restaurant şi când mergea acasă. Fostul demnitar a folosit coloana oficială de peste 1.600 de ori în perioada în care a fost ministru de Interne.
Oprea făcea în medie aproximativ cinci deplasări zilnice, pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale Poliţiei Rutiere. Numai în perioada 2 ianuarie - 21 octombrie 2015, Oprea a avut 1.607 deplasări cu coloană oficială, în timp ce prim-ministrul a avut 814 deplasări, iar preşedintele a avut 580 de deplasări.