Orban și-a anunțat ”candidatura fermă” la conducerea PNL ca să-i dea ”caracter” partidului

Dora Vulcan | 13.02.2017

"Am asteptat aceasta reuniune a Biroului Politic al PNL, care da startul alegerilor interne in partid, pentru a-mi anunta candidatura ferma la functia de presedinte al PNL. Mi-am depus candidatura la functia de presedinte al PNL pentru a oferi partidului din care fac parte caracter si identitate, forta si credibilitate. Ca presedinte al PNL, vreau sa fiu garantul unitatii, coeziunii interne a PNL, iar obiectivul meu principal este sa transform in bine PNL, astfel incat sa putem sa castigam toate competitiile electorale impotriva PSD", a spus Orban, la Parlament, unde este în curs de desfășurare Biroul Politic National al liberalilor.

Pe aceeași temă

 

 

"Din punctul meu de vedere nu operez nicio discriminare intre membrii PNL. Nu fac parte din nicio cooperativa, din nicio factiune, din nicio gasca, din niciun grup. Eu fac parte dintr-o echipa, iar echipa mea este intregul PNL", a spus Ludovic Orban. 

 

 

Alin Tișe, presedintele consiliului judetean Cluj și vicepresedinte al PNL, și-a anunțat intenția de a candida pentru o functie de conducere in partid, poate chiar pentru functia de presedinte.

 

"Luni va fi Birou Permanent National al PNL si se va discuta despre convocarea unei Conventii Nationale unde sa aiba loc alegeri, cel mai probabil la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie. Vor fi mai multe candidaturi din partea PNL Cluj pentru functii la varful partidului si eu, personal, voi candida pentru una dintre functiile de varf, e posibil si pentru cea de presedinte al PNL", a declarat, intr-o conferinta de presa, Alin Tise, citat vineri de Agerpres.

 

El a mai spus ca "vremea celor care ajung sa conduca partide prin combinatii, prin grupari si manipulari facute in randul membrilor a incetat".

 

 

Tise provine din fostul PDL.Pana acum, singurul care si-a anuntat clar intentia de a candida la functia de presedinte al partidului a fost deputatul Catalin Predoiu. De asemenea, Ludovic Orban a dat de inteles ca va candida daca isi rezolva probleme in instanta. La randul sau, deputatul Ovidiu Raetchi nu a exclus o eventuala candidatura.

 

 

***

 

Ludovic Orban a fost achitat pe 31 ianuarie de Curtea Suprema pentru spaga de 50 000 de euro pe care i-a cerut-o omului de afaceri Tiberiu Urdareanu pentru campania electorala premergatoare localelor in care candida pentru primaria Capitalei din partea PNL. Sentinta nu e definitiva. Imediat, Orban a declanşat un atac furibund la adresa DNA şi a procurorului de caz, sugerând că miza a fost scoaterea sa din cursa pentru Primăria Capitalei, că este un "dosar penibil pentru DNA", fără niciun fel de probă.

 

După sentinţa de marţi, Orban a declanşat un atac foarte dur la adresa DNA şi a procurorului de caz:

 

 "Nu o traduc ca fiind o lovitură pentru DNA. Procurorul care mi-a făcut dosarul a părăsit instituţia.

 

Toţi cei care mă cunosc ştiu că acuzaţia care mi-a fost adusă este profund nedreaptă. 

 

Imaginea mea nu a avut de suferit, mai ales în rîndul celor care mă cunosc.

 

Rezultatul acestor acuzaţii a fost că am ieşit din cursa pentru Primăria Capitalei.

 

Un procuror mi-a făcut un dosar nedrept, care nu se bazează pe niciun fel de probă, iar instanţa s-a pronunţat.

 

Mi-a făcut dreptate instanţa, nu vreau să mă războiesc cu nimeni. Îi sfătuiesc să nu atace sentinţa, acest dosar este penibil pentru DNA", a spus Orban la Realitatea TV.

 

 

Ludovic Orban a fost acuzat şi pus sub control judiciar în 11 aprilie 2016, iar în aceeaşi zi liberalul a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Ludovic Orban este acuzat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală.

 

 

Anchetatorii susțin că la data de 1 martie 2016, „inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.Banii ar fi fost ceruţi pentru a fi remişi către două posturi de televiziune, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni", arată DNA.

 

 

Conform DNA, data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-ar fi pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic ar fi precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni, potrivit DNA.

 

 

Procurorii anticorupție mai precizează că omul de afaceri ar fi acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri.

 

 

***

 

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, denunțătorul lui Ludovic Orban, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, a declarat că suma de 50.000 de euro, pe care deputatul liberal i-ar fi cerut-o în luna martie, ar fi urmat să ajungă în mică parte la televiziuni, cea mai mare parte fiind solicitată, în nume privat, de managerii Sorin Oancea de la B1 TV şi Cozmin Guşă de la Realitatea TV.

 

„Întâlnirea a doua cu Ludovic Orban a avut loc la finalul lunii martie 2016, s-a discutat pe diverse teme legate de PMB. Eu i-am prezentat în detaliu proiectele si problemele pe care le aveam în curs. M-a pus la curent cu privire la situația campaniei, sondaje. Din înțelegerea mea, mi s-a cerut suma de 50 de mii de euro, ca fiind necesară pt a fi data managerilor unor posturi de TV, sub titlu privat. Practic, acești bani ar fi ajuns intr-un procent mic la cele doua TV, cea mai mare parte a lor ar fi fost solicitată personal pentru cei doi manageri ai posturilor de televiziune, respectiv Sorin Oancea de la B1 si Cozmin Gușă de la Realitatea TV. Mi-a mai spus că cea mai corectă relație o are cu Digi24, iar referitor la Antena 3 nu ar dori o expunere pe acest post, ținând cont că electoratul dânsului nu corespundea cu cei care urmăresc postul respectiv", a declarat Tiberiu Urdăreanu în sala de judecată, potrivit realitatea.net.

 

Urdăreanu a susținut că l-a înregistrat pe Orban cu un reportofon pe care îl avea asupra sa, luându-și în acest mod măsuri de precauție, în condițiile în care era trimis în judecată sub control judiciar într-un alt dosar,.

 

Întrebat, la ieșirea de la ÎCCJ, cu privire la declarațiile lui Urdăreanu privind banii care ar fi urmat să ajungă la Gușă și la Oancea, Ludovic Orban a arătat că în acest caz este vorba despre o interpretare, adăugând că în rechizitoriu apare o transcriere greșită a discuției înregistrate.

 

"Este o interpretare și nu o realitate. Nu o interpretare a mea, este o interpretare a procurorului, a domnului Urdăreanu. Nu are rost să intrăm în detalii. (...) Există înregistrările din care se poate trage concluzia. (...) Am avut discuții cu reprezentanții mass-mediei, cu conducătorii diferitelor televiziuni, site-uri de informații, publicații. Toate au fost în baza cadrului legal. Chiar și din discuțiile care au fost înregistrate de domnul Urdăreanu nu reiese faptul că... Sigur că există o transcriere neconformă cu înregistrarea care apare în rechizitoriu și pe care am sesizat-o în care se transcrie că Cozmin, Sorin "mi-au cerut". Nu-i așa. Eu am spus "o tranșez cu Cozmin, cu Sorin și cu alții". Era vorba de faptul că televiziunile, prăvăliile, cum m-am exprimat eu, sunt într-o situație dificilă și că folosesc ocazia de campanii pentru a mai obține bani. Mă refeream la televiziuni, nu la persoane. Transcrierea greșită a înregistrării este foarte importantă", a afirmat Ludovic Orban, conform Agerpres.

 

 

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu este judecat, din decembrie 2015, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este acuzat şi primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, pentru fapte de corupţie privind un contract de management al traficului în Iaşi, în valoare de aproape 70 de milioane de lei, atribuit asocierii UTI – SC Information Business Consulting SRL în schimbul a 10 la sută din valoarea contractului, conform romanialiberă.ro.

 

După ce a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA, Tiberiu Urdăreanu a colaborat cu anchetatorii, în speranţa că va primi o pedeapsă mai mică. Aşa ar fi ajuns Urdăreanu să îl denunţe pe Ludovic Orban, iar pentru a avea dovada acuzaţiilor la adresa deputatului liberal, atunci candidat al PNL la Primăria Capitalei, l-ar fi înregistrat când acesta spunea că ar avea nevoie de 50.000 de euro pentru campania sa electorală, bani care să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, precizau surse judiciare, în 20 aprilie, conform News.ro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22