Orban: Persoanele peste 65 de ani vor putea ieși din casă între anumite ore

Redactia | 24.03.2020

Premierul Orban face declarații de presă după ce președintele Iohannis a anunțat intrarea în carantină totală a României, în sensul restricției complete de circulație și scoaterii armatei pe stradă.

Pe aceeași temă

Principalele declarații ale premierului Ludovic Orban:

  • Am finalizat perioada de izolare, am fost testat, diagnosticul a fost negativ

  • În cele 14 zile cât am stat în izolare mi-am exercitat atribuțiile de premier

  • Acționăm în continuare pe câteva linii foarte precise, care urmăresc obiective esențiale

  • Primul e să avem grijă de sănătatea și viața oamenilor, să reducem riscul de contaminare

  • Azi am participat la o întâlnire de lucru cu președintele la care am evaluat situația și am convenit asupra câtorva măsuri ce vor fi adoptate prin Ordonanță militară de MAI, cu aprobarea mea

  • Sunt măsuri de restrângere a circulației, deplasării cetățenilor

  • Dacă până la emiterea ordonanței, care va fi prezentată de MAI, interdicția de ieșire din casă a fost valabilă între orele 22 și 6, vom impune restricția între orele 6.00 și 22.00

  • Cetățenii vor putea ieși din casă pentru a putea merge la serviciu, pentru a-și cumpăra bunurile necesare (medicamente, alimente), pentru a putea merge la analize medicale urgente care nu pot fi făcute la distanță. Se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, plimbarea animalelor de companie.

  • Am văzut că s-a rostogolit o informație care nu e adevărată despre persoanele peste 65 de ani

  • Se știe că persoanele peste 65 de ani sunt cei mai vulnerabili. Pentru a-i proteja se va institui această interdicție de a ieși din casă, dar nu pe toată durata zilei. Va exista un interval din zi în care vor putea ieși din casă persoanele peste 65 de ani și luăm în calcul să impunem un interval de timp pentru magazine exclusiv pentru aceste persoane

  • Apelez la români să fie responsabili, să respecte recomandările medicilor.

  • Al doilea obiectiv e achiziția de materiale și echipamente de protecție. Conform legii, în mod normal trebuia să existe stocuri strategice achiziționate din timp. Când am preluat guvernarea, stocurile erau zero. Pe 4 februarie am emis OUG care a permis începerea achizițiilor pentru aceste produse fundamentale.

  • Acum, cererea internațională a crescut exploziv. Facem toate eforturile posibile pentru a achiziționa aceste prouse

  • Facem achiziții prin ONAC, Unifarm, Crucea Roșie

  • Am simplificat procedurile la maxim pentru a permite producția în țară

  • Începe producția interna de măști, izolete, combinezoane

  • Al treilea obiectiv important: întărirea DSP-urilor

  • Acum, numărul de angajați a crescut cu peste 4.000 la nivel național

  • E nevoie de angajați noi la DSP pentru anchetele epidemiologice făcute cu viteză crescută

  • DSP sunt implicate în efortul de a decide măsurile privitoare la toți cetățenii care revin în România

  • România a primit zeci de mii de cetățeni români întorși din Italia, Spania, Franța, Germania. Efortul DSP și al Poliției de Frontieră a fost imens

  • Apreciez activitatea DSP-urilor și îi felicit pe cei care s-au alăturat din mers și învață din mers ce trebuie făcut

  • Am participat la o videoconferință cu managerii spitalelor. Punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor

  • Pregătim a treia linie de apărare: în fiecare județ să existe un spital dedicat exclusiv pacienților cu coronavirus

  • În procedurile de achiziție suntem în diferite faze

  • E foarte importantă creșterea capacității de diagnosticare. Am plecat de la un număr foarte redus de aparate Real Time PCR. În prima parte au funcționat 9 asemenea aparate, acum sunt 19 în funcțiune. Am identificat toate PCR-urile pe care le putem folosi – la ANSVSA, facultăți, institute de cercetare. Am achiziționat până acum 10 aparate noi. Prin Unifarm avem un contract prin care au fost deja achiziționate 10 PCR, din care 4 sunt deja montate. S-au mișcat și spitalele, au cumpărat PCR-uri și kituri.

  • Problema pe care o vom avea în perioada următoare e cu kiturile de testare.

  • Văd mulți care se pricep la coronavirus, ca și la fotbal. Dar epidemiologii au spus că diagnosticarea trebuie făcută pe PCR, nu pe teste rapide, pentru că au marjă de eroare de 20%, care reprezintă un risc enom. Înseamnă că noi am putea elibera cu certificat 20 din cei bolnavi.

  • Pe lângă kiturile deja cumpărate am fost informat de UNIFARM că există un contract cert și vom primi kituri pentru testarea a 100.000 de persoane

  • Suntem în curs de achiziție a 100 de ventilatoare la UNIFARM. ONAC are contract pentru 200 de ventilatoare. Dar va trebui să așteptăm livrarea lor.

  • Am adoptat două OUG pentru măsuri economice. Acum punem la punct modul de aplicare.

  • Continuăm activitatea în grupul de lucru economic, continuăm consultarea cu mediul de afaceri pentru a identifica și alte măsuri

  • Avem o intensă comunicare cu BNR și mediul bancar pentru a găsi cele mai bune soluții de susținere a cetățenilor și firmelor care au credite și sunt în situații dificile

  • Urmează să vedem deciziile BNR, iar guvernul va adopta actele normative necesare

ÎNTREBĂRI

Veți lua o serie de măsuri pentru persoanele de peste 65 de ani, dati-ne câteva amănunte?

Vor fi prezentate detaliile de către echipa de MAI în această seară.


Despre monitorizarea electronică a persoanelor în carantină și izolare?

Împreună cu STS punem la punct o aplicație pentru a monitoriza persoanele izolate la domiciliu sau în carantină.
Trebuie verificați dacă respectă izolarea. Trebuie aplicată cu severitate maximă măsura izolării la domiciliu. faptul că-i băgăm în carantină nu-i exonerează de răspunderea contravențională sau penală.

Vom apela la măsuri severe și vom solicita aplicarea pedepsei maxime


De ce inițial am avut recomandare?

Am anunțat că vom lua măsuri graduale în funcție de evoluția epidemiei.
Și pentru pregătirea psihologică a oamenilor. Starea normală e democrația. Faptul că am ajuns să luăm aceste măsuri este pentru a reduce riscul de contaminare.

Care ar fi capacitatea de testare?

Obiectivul nostru e de a crește, în 5-7 zile, capacitatea de testare la 2.000 de teste pe zi, chiar 2.500.

Mesaj pentru cei 250.000 de cetățeni care au contractele suspendate?

Am luat măsura plății somajului tehnic.
Imediat ce nu va mai exista un pericol real și se va reduce riscul contaminării, vom renunța la restrângerile de drepturi.
.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22