Pe aceeași temă
Curtea Constituţională a dat o decizie interpretativă pe Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, care reglementează starea de alertă. Curtea a decis că OUG este constituțională dar nu poate să restrângă drepturi și libertăți ale cetățenilor.
CCR a fost sesizată de Avocatul Poporului, care argumentează că restrângerea de drepturi și libertăți fundamentale se poate face doar prin lege, nu prin ordonanță de urgență sau hotărâre de guvern.
Şedinţa Curții Constituționale de miercuri dimineață s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă. În sală au fost prezenţi doar preşedintele CCR, Valer Dorneanu, un magistrat asistent, precum şi reprezentanţii Avocatului Poporului şi ai Ministerului Public.
OUG 21/2004 a fosta atacată la CCR de Avocatul Poporului. Delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, a argumentat Avocatul Poporului.
Reprezentantul Avocatului Poporului, Emma Turtoi, a afirmat în faţa judecătorilor constituţionali că definiţia stării de alertă este neclară.
„Din examinarea definiţiei stării de alertă (…) constatăm că prin aceasta nu se realizează o configurare explicită a conceptului, prin indicarea unor criterii clare şi obiective pe baza cărora aceasta este instituită, legiuitorul limitându-se la a stabili generic conduita ulterioară declarării ei. Şi anume, dispunerea unor măsuri prin acte administrative ale unor organisme administrative”, a precizat Emma Turtoi.
Ea a adăugat că, în lipsa unor reglementări clare, pot fi vizate drepturi şi libertăţi fundamentale.
„Imprevizibilitatea legislaţiei primare constituie premisa unei aplicări arbitrare de către autorităţile învestite cu executarea legii, care se văd nevoite să adopte măsuri administrative şi chiar legislative după libera lor apreciere. În lipsa unor reglementări la nivelul legislaţiei primare a limitelor instituirii stării de alertă, ingerinţa generată de această stare poate viza drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală, dreptul la libera circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii, libertatea economică”, a explicat reprezentantul Avocatului Poporului.
Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nicăieri în textul ordonanţei de urgenţă nu se vorbeşte de îngrădirea ori restrângerea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
„Susţinerile Avocatului Poporului nu sunt întemeiate pe dispoziţiile constituţionale. (…) Noi considerăm că legea nu este lipsită de previzibilitate, de predictibilitate, textul legii fiind unul foarte clar, înţelesul normelor respective fiind foarte clar. (…) Vă rugăm să constataţi că toate aceste măsuri şi acţiuni trebuie să fie, astfel cum spune legiuitorul în ordonanţa criticată, proporţionale (…) cu situaţiile care le-au determinat, iar aplicarea lor (…) trebuie să fie făcută în condiţiile legii, cu respectarea limitelor prevăzute de lege. (…) Constatăm, din examinarea acestor dispoziţii, că ele sunt constituţionale şi întrunesc exigenţele legii fundamentale”, a spus reprezentantul Ministerului Public.
Avocatul Poporului, Renate Weber (ALDE), a sesizat pe 6 mai CCR cu o excepție de neconstituționalitate privind legislația care reglementează starea de alertă, susținând că posibilitatea restrângerii drepturilor și libertăților de către autoritățile administrative încalcă principiul separației puterilor în stat, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.
Practic, Weber cere control de constituționalitate asupra ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României.
Potrivit comunicatului, Renate Weber consideră că OUG 21/2004 nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara.
”În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege”, subliniază Avocatul Poporului.
”În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție”, mai apreciază Weber.
Potrivit prevederilor constituționale, susține Avocatul Poporului, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.
Pe 16 aprilie, Renate Weber a atacat la CCR și ordonanța de urgență 1/1999, care îi dă posibilitatea președintelui României să instituie starea de urgență, sesizare respinsă miercurea trecută azi de către judecătorii constituționali.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămâna trecută că starea de urgență nu va mai fi prelungită în România, urmând ca, din 15 mai, să fie instituită starea de alertă.
Comunicatul CCR
În ziua de 13 mai 2020, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului. Curtea Constituțională, după ce a analizat criticile de neconstituționalitate formulate, a circumscris obiectul excepției la dispozițiile art.2 lit.f) și art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis: 1. Cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 lit.f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. 2. Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt
constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale. În motivarea soluției pronunțate, Curtea, în mod similar considerentelor pe care s-a întemeiat Decizia nr.152 din 6 mai 2020 privind starea de urgență, a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor sau instituții fundamentale ale statului cade în sfera interdicției prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituție, astfel că, respectând cadrul constituțional rezultat ca urmare a revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, o reglementare cu un atare obiect nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
