Pe aceeași temă
13 organizații non-guvernamentale i-au trimis Vioricăi Dăncilă o scrisoare deschisă în care atrag atenția că stocurile de medicamente utilizate în tratarea persoanelor care suferă de HIV/SIDA sunt extrem de scăzute și riscă să nu asigure necesarul pentru cei peste 20.000 de pacienți din România, scrie Hotnews.ro.
Semnatarii scrisorii spun că este vorba despre "cea mai gravă criză din ultimul deceniu pe acest segment înregistrată în sistemul de sănătate din România".
Organizațiile semnatare reclamă lipsa unui mecanism intersectorial și interministerial de coordonare în acest domeniu și solicită reinstituirea Comisiei Naționale HIV/SIDA, respectiv adoptarea în regim de urgență a Planului Național care să permită finanțarea activităților de prevenire și combatere a HIV/SIDA.
Scrisoarea deschisă semnată de cele 13 ONG-uri:
"Stimată doamnă Prim Ministru Dăncilă,
În ultimii 10 ani, România a devenit cunoscută ca statul membru al Uniunii Europene care nu a reușit să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile prin Programul Național HIV. România nu mai are deja de zece ani o Strategie Națională HIV și o Strategie Națională privind Sănătatea și Drepturile Sexuale și Reproductive. Tentativele repetate de a adopta chiar și un Plan Național care vizează finanțarea intervențiilor care pot stopa răspândirea HIV și SIDA nu s-au concretizat în beneficiul pacienților.
În timp ce Guvernul român nu își respectă angajamentele de a contracara SIDA, viețile cetățenilor români care trăiesc cu HIV sunt expuse riscului, deoarece în mai multe regiuni și județe sunt raportate intreruperi ale medicației pentru mai mult de trei luni. Situația devine din ce în ce mai gravă, deoarece stocurile de rezervă ale spitalelor au fost epuizate în timpul verii, iar pacienții nu au primit tratament continuu.
Preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene ar trebui să reflecte nu doar realizările și lacunele din răspunsul european cu privire la HIV/SIDA, dar trebuie să se concentreze și asupra situației actuale a HIV/SIDA la nivel național - care se deteriorează treptat. Noi, organizațiile semnatare, vă solicităm să reintroduceți Comisia Națională Interministerială pentru HIV care poate colabora cu Ministerul Sănătății pentru adoptarea urgentă a unui Program Național HIV, având ca scop adoptarea unor măsuri pragmatice coordonate pentru prevenirea răspândirii HIV / SIDA și, în același timp, să pună capăt crizei în furnizarea de medicamente esențiale pentru salvarea pacienților.
Organizații semnatare:
AIDES, Franța
ILGA Europe – International lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association, Belgia
EATG - European AIDS Treatment Group, Rețea europeană
Association de lute contre le Sida, Maroc
GAT – Grupo de ativistas em Tratamentos, Portugalia
KIMIRINA – Cuaondo Corporation Kimirina, Ecuador
Groupe Sida – Genève, Elveția
COCQ- SIDA – Quebec, Canada
AAE - AIDS ACTION EUROPE , Germania
Coalition Internationale SIDA "PLUS", Franța
ARAS - Asociația Română Anti-SIDA, România
ECPI- Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, România
Asociația ACCEPT, România"