Pe aceeași temă
Decizia Papei Benedict al XVI-lea de a se retrage din scaunul petrin este un act liber, în conformitate cu normele canonice, dar şi un gest insolit, care va formaliza noi standarde.
Ne aducem aminte că Ioan Paul al II-lea şi-a purtat suferinţele fizice până la capăt, generând admiraţie, dar şi critici. Ajuns la 86 de ani, după opt ani de pontificat, Joseph Ratzinger a luat o decizie diferită, provocând surpriza întregii lumi.
Pontificatul său a fost robust, consecvent şi riguros, potrivit spiritului germanic. Ucenic al lui Wojtyła şi fost conducător al congregaţiei care veghează la ortodoxia doctrinei, Ratzinger va rămâne în istorie atât ca papă, cât şi ca teolog de primă mărime. Un papă „conservator“, care a dorit să corecteze excesele secularizante ale Conciliului II Vatican, să reintroducă latina liturgică şi să consolideze, printr-o critică severă a postmodernităţii, centralitatea magisteriului roman... A fost contestat pentru adoptarea acestei linii, dar a oprit, cu mari beneficii strategice, diferitele tendinţe centrifugale manifestate mai ales în sânul bisericilor catolice mai „tinere“, din afara Europei. Evident, a fost mai iubit la Boston decât la Rio de Janeiro... Însă a lucrat pastoral conform convingerilor sale intime, de fin cunoscător al tradiţiei catolice şi mare profesor de dogmatică.
Personal, am apreciat poziţiile sale subtile în bioetica şi pastorala familiei, precum şi ataşamentul său sincer faţă de memoria lui Ioan Paul al II-lea, pe care l-a beatificat (şi pomenit cu orice ocazie). Papa Benedict a călătorit mai puţin şi nu a reuşit să ajungă - nici el! - la Moscova. A fost mai puţin expansiv, mai timid şi mai „intelectual“ decât marele Wojtyła, dar asta nu l-a făcut mai şters sau mai puţin ascultat. Ce-i drept, a păstorit mai puţin şi într-un context istoric nou, la două decenii după implozia lagărului comunist. Sunt însă convins de două lucruri: decizia sa, anunţată astăzi, va avea un efect de lupă asupra posterităţii sale şi îi va permite să apese mai mult asupra desemnării unui succesor. Cine va fi acesta vom afla probabil în luna martie. Dar nu războinicul zeu Marte va scoate fumul alb pe hornul Capelei Sixtine, ci un colegiu de cardinali în care facţiunile continentale îşi vor duce bătălia pentru a-şi impune candidatul favorit.
Biserica romană a fost zguduită de „scandaluri“ financiare sau morale, există o nemulţumire la nivelul „trupelor“ (de pildă, cea legată de obligaţia celibatului sacerdotal). Criza vocaţiilor produce şi ea efecte negative, ca să nu mai evocăm competiţia interconfesională şi interreligioasă pe o „piaţă“ spirituală globalizată. Impactul noilor tehnologii, erodarea democraţiilor, disidenţele interne (de tip Eugen Drewermann) sau pilotajul relaţiilor ecumenice în ceea ce pare să fie vremea revenirii la închistare şi naţionalism - iată tot atâtea probleme pe care urmaşul Papei Benedict al XVI-lea va trebui să le gestioneze cu mai multă flexibilitate, dar nu neapărat cu mai mult succes. Oricum, e destul de straniu să ne imaginăm primul interviu al lui Joseph Ratzinger în calitate de fost Suveran Pontif! O premieră mediatică, în ton cu epoca noastră plină de rupturi şi de noutăţi discutabile...
