Pe aceeași temă
Procurorii explică faptul că au solicitat acest aviz, deşi faptele au fost comise înainte de intrarea în vigoare a legii privind răspunderea ministerială, considerând că procedura este aplicabilă şi în acest caz. Homoştean a condus ministerul de Interne în perioada 4 septembrie 1978 - 3 octombrie 1987, iar Ursu a fost ucis în arestul Miliţiei, în timp ce era anchetat de Securitate, pe 17 noiembrie 1987.
”În conformitate cu disp. art. 109 alin. 2 din Constituția României și art. 12 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României formularea cererii de urmărire penală pentru Homoștean George, fost ministru de interne, în perioada 04.09.1978 - 03.10.1987, sub aspectul complicităţii la infracțiuni contra umanității, prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 439 alin. 1 lit. e, g, k din Codul penal” se arată într-un comunicat al Ministerului Public.
Cazul disidentului Gheorghe Ursu a făcut obiectul a numeroase articole publicate de Revista 22, fiul victimei represiunii comuniste, Andrei Ursu vorbind despre dezamăgirile pe care le are față de sistemul judiciar din România, pasiv față de cazul tatălui său. În toamna anului 2014, Andrei Ursu a intrat în greva foamei în semn de protest față de nesoluționarea dosarului lui Gheorghe Ursu.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, s-a întâlnit cu fiul disidentului Gheorghe Ursu și a “examinat” documentele care “nu au fost avute în vedere” în cauzele privind uciderea tatălui său.
Scârbit de mocirla morală în care se afunda țara în anii ‘80, Gheorghe Ursu simțea acut că „trebuie făcut ceva“ și propunea variante de protest unora dintre prieteni; printre acestea, un manifest antitotalitar (pe care-l afișase și în biroul său de la serviciu) care să fie citit în plenul Marii Adunări Naționale. A continuat să-și manifeste, până când a fost arestat de Securitate, atât în jurnalul său intim, cât și fățiș, prin satire și parodii, disprețul pentru cultul faraonic al personalității Ceaușeștilor.
În timpul anchetei în stare de libertate (decembrie 1984 - iunie 1985) Gheorghe Ursu a refuzat să dea declarații despre prietenii săi. Deși numele lor erau menționate în jurnal, Babu, cum îl numeau cei apropiaţi, și-a dat seama că securiștii aveau nevoie de declarații semnate în vederea unui proces de anvergură. Generalul Iulian Vlad menționa într-o notă a dosarului de anchetă: „Ce rămâne efectiv pentru instanță, dacă piesele din jurnal, dat fiind caracterul lor, nu pot fi folosite“. Este foarte probabil că aceasta a fost fraza prin care s-a decis arestarea, torturarea și uciderea lui Gheorghe Ursu. Înainte să fie arestat, a fost frecvent amenințat de către anchetatorul Pîrvulescu Marin, care l-a zguduit odată de umeri, spunându-i: „Vorbește că te arunc pe fereastră!“. I-a mai spus „o să găsim noi metode să te facem să vorbești“.
La 21 septembrie 1985, Gheorghe Ursu a fost arestat sub pretextul de tăinuire de valută, 16 dolari care au fost găsiți la domiciliul său în urma percheziției. Timp de două luni de tortură sălbatică în beciurile Securității n-au reușit să-i distrugă lui Babu integritatea morală. Niciunul dintre prietenii lui n-a avut nimic de suferit de pe urma anchetării lui Gheorghe Ursu. Și pentru că viu nu mai putea să iasă din arest - Securitatea a hotărât să-l ucidă. La 17 noiembrie 1985, Gheorghe Ursu este ucis în tortură în arestul Securității și Miliției din Calea Rahovei, București.
După revoluţie, Andrei, fiul lui Gheorghe Ursu, şi-a dedicat existenţa aducerii în justiţie a celor responsabili de moartea disidentului. Mai multe detalii despre această luptă, se găsesc în cel mai recent interviu pe care Andrei Ursu l-a acordat Revistei 22.
