Pe aceeași temă
Parlamentarii au votat, marti, pentru modificarea Statutului senatorilor si deputatilor si punerea in acord cu cerintele Curtii Constitutionale (CCR). Modificarea a fost generata ca urmare a scandalului provocat de votul in cazul cererii DNA privin retinerea si arestarea senatorului Dan Sova.
Concret, votul in cazul Sova a fost numarat tinandu-se cont de numarul total al senatorilor si nu de cel al senatorilor prezenti in sala la momentul votului, dupa cum prevede Constitutia.
Marti, birourile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului s-au reunit pentru a convoca o sedinta de plen comun privind modificarea Statutului deputatilor si senatorilor. Astfel, pentru modificare au votat 292 de parlamentari, in timp ce unul a fost impotriva, potrivit Ziare.com.
Modificarea Statutului a fost votata cu doar o zi inaintea dezbaterii Curtii Constitutionale cu privire la votul din cazul incuviintarii cererii DNA privind retinerea si arestarea senatorului Sova. CCR va dezbate miercuri trei solicitari: de la PNL, de la presedintele Iohannis si de la CSM.
Totusi, dupa cum a aratat presedintele CCR Augustin Zegrean, analiza privind cele trei sesizari va fi facuta fata sa fie luata in considerare nicio modificare facuta ulterior in privinta regulamentului Senatului.
“Toate sesizarile venite la Curte vor fi luate in discutie pentru ca acestea nu pot fi retrase. Noi judecam ce s-a intamplat la data respectiva. Nu tinem cont de modificarile facute ulterior. Cele trei sesizari - de la presedintele Iohannis, de la PNL si de la CSM - vor intra, miercuri, pe ordinea de zi. Se mai pot face multe lucruri si in cazul lui Dan Sova. Aflati miercuri", a declarat Zegrean.
In 31 martie, Senatorii demarau procedurile de modificare a Regulamentului Senatului si a Statutului deputatilor si senatorilor in privinta cererilor de retinere si arestare preventiva. Curtea Constitutionala a decis acum 7 ani ca hotărârile Parlamentului, în contextul cererilor DNA de începere a urmăririi penale, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi. In schimb, articolul 173 din Regulamentul Senatului si art. 42 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, prevad ca aceste cereri se aproba cu votul unei majorităţii calculate in raport cu numărul total de senatori.
Articolele pe care senatorii au urmarit sa le modifice sunt cele care le-au permis sa respingă solicitarea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, invocând necesitatea unei majorităţi calificate, adică 85 de voturi, fiind înregistrate doar 79 de voturi ”pentru”, 67 de voturi ”împotrivă” şi cinci voturi anulate. Tariceanu, preşedintele Senatului a explicat că decizia a fost luată în baza articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor şi a articolului 173 din regulamentul Senatului.
Insa, modificarile aduse acum la Statut vor permite ca o solicitare a procurorilor anticoruptie privind retinerea sau arestarea unui parlamentar sa fie aprobata cu votul majoritatii senatorilor/deputatilor prezenti in plen la momentul votului, si nu cu majoritatea tuturor senatorilor sau deputatilor, cum s-a intamplat in cazul Sova.
Doar legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, potrivit Constitutiei.