Parlamentul European dezbate încă o dată respectarea statului de drept de către guvernarea PSD-ALDE

Laurentiu Gheorghe | 15.04.2019

La cererea PPE, Parlamentul European dezbate luni, alături de Comisia Europeană, situația statului de drept în România, în contextul adoptării codurilor penale prin OUG-uri.

Pe aceeași temă

Grupul PPE, care a solicitat dezbaterea spune că ultima campanie de denigrare a candidatului Laura Codruța-Kovesi pentru funcția de procuror-șef european este inacceptabilă pentru un stat membru UE, iar instituţiile europene nu trebuie şantajate de autorităţile române. De asemenea, dezbaterea are loc în contextul tentativelor de adoptare a ordonanțelor de urgență privind modificarea codurilor penale și contestația în anulare.

Parlamentul European a mai adoptat în 13 noiembrie 2018 o rezoluţie privind situaţia statului de drept în România, îndemnând Parlamentul şi Guvernul de la București să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar.

Dezbaterea va începe la 18.00, ora României, fiind al doilea punct pe ordinea de zi a plenului PE.

Premierul Viorica Dăncilă nu va participa la dezbaterea din Parlamentul European, în programul acesteia, anunțat de către Guvern, neefigurând o deplasare la Strasbourg. Poziția Comisiei Europene referitoare la statul de drept în România este posibil să fie citită în PE de către prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans a afirmat, pentru Mediafax, eurodeputatul ALDE Renate Weber.

"Poziţia Parlamentului, bazată pe audierea tuturor candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef european, este clară: Laura Codruţa Kovesi ar trebui să fie următorul procuror-şef european. Este capabilă, curajoasă, competentă şi independentă, care sunt calităţile perfecte pentru cineva care ar trebui să deţină o funcţie atât de importantă şi complexă. Experienţa ei dovedeşte că este capabilă să lupte împotriva corupţiei şi criminalităţii. Nu ar trebui să lăsăm campania dură dusă împotriva ei de autorităţile române să împiedice instituţiile europene să aleagă cel mai bun candidat. Statele membre trebuie să reziste presiunii guvernului român la preşedinţia Consiliului UE şi să o susţină pe dna Kovesi pentru acest rol", a declarat eurodeputata Ingeborg Graessle, preşedinta Comisiei de control bugetar a PE.

La rândul ei, eurodeputata Roberta Metsola, purtătoare de cuvânt a PPE în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, amintește că în ultimele luni Parlamentul European a făcut apel la autorităţile române să respecte valorile europene şi statul de drept, subliniind că PE trebuie să indice cu claritate numeroasele cazuri de încălcare a statului de drept în România.

În 3 aprilie, președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker și alți reprezentanți ai CE s-au reunit la Bruxelles, în ședința Colegiului Comisarilor, pentru a discuta despre situația statului de drept în România. Frans Timmemans a susținut apoi o conferință de presă în care a avertizat Guvernul de la București să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar, menționând că a avut numeroase discuții cu premeierul Viorica Dăncilă în ultimele două luni.

Prim-vicepreședintele CE a mai spus că este întristat de situația din România, precizând că datorită MCV se înregistraseră în ultimii ani succese importante, inclusiv în combaterea corupției la nivel înalt, însă acum este vorba de un regres. El a subliniat că problemele precum statul de drept sau separarea puterilor în stat ar fi trebuit rezolvate înainte de aderarea la UE.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, în aceeași zi, că va avea discuții cu prim-vicepreședintele CE, declarându-se surprinsă de declarațiile acestuia.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22