Patriarhia Romana: Inscrierea a peste 90% dintre elevi la ora de religie are valoare de REFERENDUM

P.c. | 11.03.2015

Pe aceeași temă

Patriarhia Romana anunta, intr-un comunicat trimis marti, ca inscrierea a peste 90% dintre elevi la ora de religie are valoare de referendum. In comunicat se precizeaza ca se va acorda o mai mare atentie manualelor si cadrelor didactice care predau aceasta materie, acestea fiind principalele probleme care au aparut in cadrul discutiilor pe aceasta tema.

 


"Dupa ce unii adversari ai orei de Religie au obtinut decizia nr. 669/12 noiembrie 2014 a Curtii Constitutionale a Romaniei care conditioneaza participarea elevilor la ora de religie de o cerere scrisa a parintilor, tutorelui legal instituit sau a elevului major, sub pretextul exercitarii (sau verificarii) libertatii constiintei si a credintelor religioase, raspunsul pozitiv al majoritatii covarsitoare a parintilor si copiilor majori a fost masiv si demn, exprimand importanta religiei in viata poporului roman.


O majoritate de peste 90% a elevilor din scolile publice de stat care au in oferta educationala Religia a ales sa se inscrie la aceasta disciplina, in pofida perioadei foarte scurte de inscriere (aproape trei saptamani) si a multor eforturi pentru scoli si dificultati umilitoare pentru parinti. Acest rezultat cu valoare de referendum cheama Familia, Scoala si Biserica la dialog, coresponsabilitate si cooperare pentru promovarea unei educatii integrale care uneste formarea spirituala cu informarea stiintifica a elevilor", arata Patriarhia, intr-un comunicat citat de ziare.com

 

CITITI SI: VIDEO Biserica Ortodoxa lanseaza o campanie pentru inscrierea copiilor la ora de Religie

 

Conducerea Bisericii Ortodoxe Romane mai spune ca rezultatele recente ale inscrierii la ora de Religie "confirma si depasesc cercetarile sociologice anterioare ale Institutului de Stiinte ale Educatiei conform carora peste 85% din parinti, elevi si profesori doresc studierea Religiei in scoala".


"Apreciem ca Ministerul Educatiei ofera posibilitatea continuarii inscrierii la ora de Religie mai ales pentru ca exista multi parinti la munca in strainatate ai caror copii minori nu au un tutore legal instituit si, in consecinta, nu au reusit sa depuna cereri pentru ora de Religie. Patriarhia Romana multumeste parintilor, elevilor, celorlalte culte religioase, institutiilor si tuturor personalitatilor publice care sustin prezenta orei de Religie in scoala", se mai spune in comunicatul Patriarhiei.
 

Aceasta mai arata ca dezbaterile publice asupra orei de Religie au adus in discutie profesorii si manualele acestei discipline. "In acest sens, Biserica Ortodoxa Romana va intensifica cooperarea cu Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, cu Asociatia 'Parinti pentru Ora de Religie' (APOR) si cu toti cei interesati in mod constant de cresterea calitatii educatiei religioase prin imbunatatirea programelor analitice, a manualelor, materialelor auxiliare si a nivelului profesional al profesorilor de Religie din punct de vedere didactic si spiritual", se precizeaza in comunicatul Patriarhiei Romane.
 

CITITI SI: Sorin Campeanu, ministrul Educatiei: 90% dintre elevi s-au INSCRIS la religie. Dezbaterile pe aceasta tema s-au dovedit a nu fi o problema reala

 

Peste 90 la suta dintre elevi s-au inscris la ora de religie, pana luni la pranz fiind inregistrate in sistemul informatic 2.140.238 de cereri pentru studiul acestei discipline, potrivit Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS). Totodata, dintre cele 144.358 de cereri depuse pentru inscrierea la clasa pregatitoare, pe 135.049 (93,55 la suta) s-a optat pentru studiul religiei.


Cererile pentru participarea la ora de religie au fost necesare dupa ce Curtea Constitutionala a decis, in 12 noiembrie 2014, ca articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educatiei nationale este neconstitutional. Articolul prevedea ca sunt obligati sa faca cerere elevii care nu vor sa participe la ora de Religie.

 

CCR: Religia nu mai este obligatorie in scoala

 

Curtea Constitutionala a Romaniei a anuntat intr-un comunicat de presa ca in 12 noiembrie 2014, "a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii invatamantului nr.84/1995 si ale Legii educatiei nationale nr.1/2011". "In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.9 alin.(2) teza intai din Legea invatamantului nr.84/1995 si dispozitiile art.18 alin.(2) teza intai din Legea educatiei nationale nr.1/2011 sunt neconstitutionale", anunta CCR.

 

Decizia este definitiva si general obligatorie. Curtea Constitutionala a fost sesizata in acest caz de Judecatoria Buzau-Sectia civila, exceptia fiind ridicata de profesorul Emil Moise, care a dat in judecata Liceul de Arta "Margareta Sterian" din Buzau.
 

CNCD: Inscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie incalca dreptul la libertatea constiintei

 

Csaba Asztalos, presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), a declarat in urma cu un an ca inscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie incalca dreptul la libertatea constiintei. "Daca s-ar recunoaste (cum ar fi legal) faptul ca religia poate fi doar facultativa, atunci profesorii de religie nu ar putea fi angajati permanent in scoli, ci doar prin contracte temporare, pe an scolar", a explicat Csaba Asztalos.

 

Potrivit acestuia, "inscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie - adica de catre stat - incalca dreptul la libertatea constiintei, dreptul parintilor sau al tutorelui legal de a asigura potrivit propriilor convingeri educatia copilului. Nicio persoana din Romania nu este obligata sa raspunda la o intrebare cu privire la apartenenta sa la un cult".

 

Presedintele CNCD afirma la acea vreme ca "legal ar fi daca s-ar oferi dreptul oricarui parinte sa isi inscrie sau nu copilul la ora de religie, adica dreptul de a alege, tocmai ce prevede si Constitutia in art. 29 alin. (6)" [Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine - art. 29 alin. (6) din Constitutie - n.red.].
 

Context

 

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat ca parintii pot depune cerere prin care sa isi inscrie copiii la ora de Religie, pana pe 6 martie 2015, pentru ca pe 9 martie 2015 expira termenul de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficiala a deciziei Curtii Constitutionale, si “daca pana pe 9 martie nu vom avea aceasta situatie a optiunilor, este pusa sub semnul intrebarii derularea in legalitate a orelor de Religie”.

 

Ministerul Educatiei nu a anuntat, insa, nici pana astazi ce se intampla in clasele unde vor fi sub 12 optiuni pentru ora de Religie (o clasa trebuie sa aiba minimum 12 elevi), ce se va intampla cu salariile profesorilor de Religie titulari care nu vor mai avea ore si, cel mai important, cum vor fi plasate orele de Religie pentru a nu interfera cu programul elevilor care nu aleg optionalul Religie.

 

Ministrul declara in urma cu doua saptamani ca ora de Religie "va trebui sa fie plasata ultima sau prima ora [pentru a nu impiedica programul elevilor care nu fac aceasta disciplina - n.red.], insa tehnic va fi foarte dificil de realizat, pentru ca ar insemna ca un profesor de Religie sa predea 2 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, ceea ce inseamna un cuantum de 10 ore predate pe saptamana, care este mai mic decat cuantumul orelor din norma didactica. Vom vedea solutiile tehnice".

 

CITESTE SI:

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22