Pe 15 mai se încheie starea de urgență. Ce prevede proiectul de lege privind starea de alertă

Redactia | 11.05.2020

Guvernul a adoptat, luni, un proiect de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Pe aceeași temă

UPDATE - "Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi a sănătăţii persoanelor fizice în perioada următoare, pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă şi, în absenţa unor reglementări clare de lege în acest context, atât viaţa românilor, cât şi sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol. De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în şedinţă pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă", a declarat Dancă, la Palatul Victoria. El a precizat că prevederile proiectului de act normativ vizează, în mare parte, chestiuni care "au fost reglementate pe perioada stării de urgenţă, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă şi care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament".

Principalele prevederi ale proiectului privind starea de alertă:

  • mall-urile, restaurantele și terasele rămân închise pe durata stării de alertă, În malluri pot rămâne deschise magazinele care vând articole electronice cu livrare la domiciliu și magazinele care au acces direct din exteriorul incintei

  • Se instituie obligativitatea purtării măștii în spații comerciale, locul de muncă, spații publice închise și mijloacele de transport în comun

  • Regimul juridic al contravențiilor e asimilat cu OUG 2/20012

  • Sănătate: posturile vacante din Ministerul Sănătății pot fi ocupate de personal contractual fără concurs pentru durata stării de alertă

  • Se pot plafona prețurile la medicamente, echipamente de protecție, dezinfectanți

  • Muncă: Valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, plus 90 de zile după expirarea acesteia

  • În instituțiile publice centrale și locale și în firmele cu capital de stat se instituie obligația programelor individualizate de muncă astfel încât să existe un interval de o oră la sosire și plecare între angajați

  • Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a determinat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni

***

Premierul Ludovic Orban a explicat în debutul ședinței de guvern că a ales varianta unui proiect de lege, care urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere și aprobare, în urma deciziei de săptămâna trecută a Curții Constituționale, care a respins ordonanța de urgență privind majorarea amenzilor în timpul stării de urgență.

”Pe 15 mai se va încheia starea de urgență. Trebuie să avem garanția că vom avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a continua activitatea din ultimele trei luni”, a declarat șeful guvernului.

La rândul său, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cel care a elaborat actul normativ, a explicat că proiectul cuprinde o serie de măsuri ce pot fi luate pe durata stării de alertă, care să organzeze activitatea economic-socială și a instituțiilor statului, lăsând libertatea de a se desfășura aceste activități în contextul dat.

„Proiectul de lege cuprinde măsuri care să permită măsuri economice, astfel încât sănătatea românilor să fie protejată, lânsând, în același timp, să funcționeze și economia. Este un proiect de lege care se adresează duratei stării de alertă. E flexibil și lasă la puterea autorităților de a apela la aceste măsuri în alte cazuri de pandemie. Sunt măsuri care se cunosc, care au fost publicate pe site-ul MAI, nu reprezintă o noutate. Măsurile vin de la toate ministerele. Organizarea punerii în aplicare a prevederilor revine ministerelor, Departamentelor pentru Situații de Urgență, pe baza hotărârilor CNSSU, strict în cadrul de lege”, a anunțat ministrul Justiției Cătălin Predoiu la începutul ședinței de guvern de luni.

Principalele declarații ale premierului și ministrului Justiției la începutul ședinței de guvern:

  • CCR s-a pronunțat asupra unei sesizări depuse de Avocatul Poporului. Practic, suntem în situația în care CCR a lipsit autoritățile de pârghiile necesare pentru a lupta împotriva epidemiei

  • Pe 15 mai se va încheia starea de urgență. Trebuie să avem garanția că vom avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a continua activitatea din ultimele trei luni

  • Am ales soluția unui proiect de lege pentru decizia CCR ne limitează foarte mult marja de mișcare. Pentru a avea deplina legitimitate, am decis să elaborăm un proiect de lege

  • Îi mulțumesc ministrului Justiției pentru elaborarea rapidă a proiectului

  • Cătălin Predoiu despre proiectul de lege:

    • Scopul acestei legi e protejarea vieții și sănătății cetățenilor, în contextul pandemiei

    • Proiectul cuprinde o serie de măsuri ce pot fi luate pe durata stării de alertă, care să organizeze activitatea economic-socială și a instituțiilor statului, lăsând libertatea de a se desfășura aceste activități în contextul dat

    • Proiectul se adresează duratei de stare de alertă

    • Partea substanțială a proiectului vizează măsurile sectoriale, pe fiecare domeniu în parte

    • Sunt în general măsuri care se cunosc, au fost publicate pe site-ul MAI

    • Dispozițiile finale reglementează faptul că organizarea în detaliu revine ministerelor, IGSU și instituțiilor, prin hotărâri și ordine de ministru, dar strict în cadrul stabilit de lege

  • Ludovic Orban:

    • Vom cere Parlamentului dezbatere de urgență a proiectului de lege

    • Avocatul Poporului a sesizat CCR și în privința reglementării stării de alertă, să fim pregătiți pentru că termenul la CCR e pe 13 mai

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22