Pe cine avantajează amnistia fiscală. Topul datornicilor la bugetul de stat

Redactia | 19.07.2018

Amnistia fiscală anunțată prima oară de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, idee reluată apoi de Darius Vâlcov într-o emisiune televizată, vizează persoanele fizice cu datorii către bugetele naționale precum și companiile, multe dintre ele cu capital de stat.

Pe aceeași temă

 

 

 

Printre persoanele fizice care vor beneficia de această amnistie figurează mulți politicieni, afaceriști, sau și una și alta, mulți dintre ei având probleme cu justiția.

 

Teodorovici nu a dat multe amănunte în ce va consta această măsură, doar că se va lua în calcul situația datoriilor la 31 decembrie 2017, că nu va avea impusă o limită și că o Ordonanță de Guvern va fi adoptată în acest sens până la sfârșitul anului.

 

Însă surse din ministerul de Finanţe au declarat, pentru Hotnews.ro, că autorităţile iau în calcul să aplice ştergerea datoriilor pentru persoanele fizice care ar avea datorii la 31 decembrie 2017. Aceleaşi surse spun că ar fi vorba despre 3 miliarde de lei, sumă avansată și de către ministrul Teodorovici.

 

Pe lângă persoane cu notorietate, în topul datornicilor apar şi oameni de afaceri mai puţin cunoscuţi, scrie G4Media.ro

 

1. Robert Negoiţă (PSD, primarul Sectorului 3)- Bucureşti – 238.366.695 de lei la bugetul de stat.

2. Florin Mateiu – oraş Victoria – 96.552.294 buget de stat, 8.213.037 bugetul de sănătate, insolvabil.

3. Sorin Emil Cibu (patronul unei companii imobiliare – comuna Floreşti, Cluj), 21.277.240 lei datorie la bugetul de stat, solvabil.

4. Dumitrescu Paul, Bucureşti, 17.310.670 bugetul de stat, contestate 17.192.259 de lei – solvabil

5. Liviu Ardeiaş, (Avocat din Alexandria, condamnat la închisoare pentru tentativă de înșelăciune): 14.855.164 bugetul de stat, solvabil

6. Loredana – Anamaria Cibu (soția lui Sorin Emil Cibu) – Cluj Napoca, 12.560.909 – solvabil, contestaţi

7. Viorel Cotigă (sătean din Tălpici, Galaţi, care a fost păcălit să-și dea datele pentru înființarea unei firme): 11.547.199 bugetul de stat şi 852.215 bugetul asigurărilor de sănătate – insolvabil.

8. Victor Bogdan Guruiţă – Bucureşti -12.160.929 de lei la bugetul de stat, toate contestate

9. Dumitru Tentoaică – Sat Floreşti, com. Ţânţăreni – 10.778.833 bugetul de stat şi 1.071.938 bugetul de sănătate – Insolvabil

10. Gabriel Tripa – Bucureşti – 11.651.001 de lei bugetul de stat, necontestate, solvabil.

 

Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 este cel mai mare datornic la stat, cu datorii care însumează, la data de 31 martie 2018, 238.366.695 de lei (aproximativ 50 de milioane de euro). Din acestea, 76.706.564 de lei sunt datorii principale, restul de 161.660.131 de lei fiind penalităţi de întârziere. Doar puţin peste 5 milioane de lei (5.734.866 de lei) sunt contestate de politicianul PSD. Robert Negoiţă a apărut pe lista publică a datornicilor persoane fizice încă de la prima publicare a acesteia în 2016. Banii pe care ar avea să îi dea statului ar proveni din afaceri imobiliare. Conform datelor fiscului, Robert Negoiţă este solvabil.

 

Actualul Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, primar al Capitalei între 1996-1997, are datorii de 82.230 de lei bugetul de stat şi 121.854 bugetul asigurărilor de sănătate. Soţia sa, Lacrima Ciorbea, trebuie să plătească 216.163 de lei bugetul de stat şi 140.450 bugetul asigurărilor de sănătate. Niciuna dintre acestea nu a fost contestată. Datoriile ar proveni din activitatea avocaţială pe care cei doi ar fi desfășurat-o

 

Adriean Videanu, fostul edil-şef al Bucureşiului, apare pe lista ANAF cu 14.200 de lei datorie la bugetul de stat şi 3.280 bugetul asigurărilor de sănătate. Soţia sa, Mioriţa Videanu, înregistrează datorii de 194.360 bugetul de stat şi 749 bugetul de sănătate – necontestate, solvabili

 

Marian-Daniel Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5 are şi el o datoriile de 139.339 de lei la bugetul de stat. Nici această sumă nu a fost contestată.

 

Consulul României la New York, avocatul Cătălin Radu Dancu, are de dat statului aproape 3 milioane de lei ( 2.658.752 la bugetul de stat şi 137.230 bugetul de sănătate). Şi această sumă provine de pe vremea când Cătălin Dancu era avocat în Bucureşti.

 

Peste 2 milioane de lei (682.865 de lei bugetul de stat şi 784.899 de lei bugetul asigurărilor de sănătate) apare în dreptul lui Aurel-Jean Andrei, fostul soţ al fostei preşedinte a Tribunalului Bucureşti, cercetat în dosarul fostului primar Radu Mazăre pentru implicarea în restituirea ilegală a unor plaje. El a fost achitat în iulie 2017 de Curtea de Apel, dar urmează judecarea recursului, după motivarea instanţei de judecată care se lasă aşteptată.

 

Pe de altă parte, în lista neagră a companiilor, inclusiv cele de stat, şi firmelor private, publicată la 30 septembrie 2017, figurează doar primele 500 de societăţi, ale căror datorii cumulate sunt de 13,3 miliarde de lei. Două companii de stat conduc topul datoriilor.

 

Este vorba de Electrocentrale Bucureşti, cu o datorie de peste 800 de milioane de lei, urmată de Complexul Energetic Hunedoara, unde statul este acţionar majoritar, cu 735 de milioane de lei.

 

Devenită celebră datorită relaţiilor cu Liviu Dragnea, compania TelDrum SA din Teleorman figurează cu datorii de 3,3 milioane de lei. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22