Pe aceeași temă
Rupert Lord, agentul dramaturgului britanic citat de cotidianul The New York Times care a publicat necrologul, explică că dramaturgul plecase în Irlanda pentru aniversarea zilei sale de naștere și în urmă cu o săptămână a suferit o înrăutățire a stării de sănătate.
Geanina Hergheligiu, absolventa a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L. Caragiale” din București, a terminat secția Regie de Teatru în 2013 (clasa Felix Alexa și Ion Mircioagă). Pentru examenul de absolvire și-a ales piesa EQUUS (1973) de Peter Shaffer, unul din textele pentru care britanicul a fost recompensat cu Premiul Tony* în 1975.
,,Equus e un text despre dorul de iubire și dorul de Dumnezeu. Cîți dintre noi am iubit, am adorat, în această viață așa cum a făcut-o Alan Strang (n.n. tânărul personaj imaginat de Shaffer). Alan ajunge să trăiască alături de Nugget (un cal superb) o experiență dincolo de lume; ajunge să comunice organic cu Dumnezeu. Iubirea absolută (trup-suflet-spirit) pe care o simte Alan față de Equus-Dumnezeu și lumea pe care au creat-o împreună, dorința ca Dumnezeu să se materializeze, să fie tangibil, intră într-un conflict acut, dureros, cu primele impulsuri erotice ale adolescentului și atracția pentru o tânără”, a motivat Geanina Hergheligiu interesul ei pentru text. ,,M-a interesat ceea ce i se intampla psihiatrului Martin Dysart. Întregul spectacol este prezentat din punctul lui de vedere. Criza lui m-a interesat profund: “de ce”-urile lui fundamentale generate de întîlnirea cu Alan, un tânăr îndrăgostit și fascinat de cai. Martin, doctoral adult și rațional, se află într-o perioadă biografică extrem de interesantă, în care trece printr-o criză asemănătoare celei din adolescență, raportată însă, acum, la o experiență consistentă de viață. Sînt anii ,,de maestru”, anii în care găsim ideea care stă la baza existenței noastre”.
Peter Shaffer, care de 40 de ani trăia la New York, a împlinit 90 de ani în 15 mai. Rupert Lord, agentul dramaturgului britanic citat de cotidianul The New York Times care a publicat necrologul, explică că dramaturgul plecase în Irlanda pentru aniversarea zilei sale de naștere și în urmă cu o săptămână a suferit o înrăutățire a stării de sănătate. A fost internat într-un spital în apropierea Cork City unde a murit în dimineața zilei de 6 iunie.
Cel mai cunoscut text al său rămâne Amadeus (1979), o dramă a cărei sursă de inspirație este o nuvelă scrisă în 1830 de Pușkin și intitulată Mozart și Salieri. Shaffer a adaptat apoi textul și pentru film, ceea ce i-a adus în 1985 un Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat. Oscarul lui Shaffer a fost unul din cele opt statuete pe care filmul Amadeus, regizat de Miloš Forman, le-a primit în acel an, inclusiv Oscarul pentru cel mai bun film.
Shaffer s-a născut în Liverpool (1926) și a scris peste 18 piese de teatru. Alături de fratele său geamăn (Anthony) și un alt frate (Brian) a copilărit la Londra. A urmat cursurile la liceul St. Paul’s School, până în 1944. Următorii trei ani și-i petrece lucrând la minele de carbine din Yorkshire și Kent, alternative la refuzul său de a efectua serviciul militar. În 1947 Peter Shaffer obține o bursa de studiu la Trinity College, Cambridge, unde studiază istoria.
Amadeus și Equus au cunoscut multe producții, iar cele de pe Broadway au avut parte de peste 1000 de reprezentații fiecare. Marea majoritate a textelor sale au avut premiera absolută la Londra, la National Theater. Rufus Norris, directorul de la N.T. a declarant ieri pentru The Guardian: ,,Peter Shaffer a fost unul dintre cei mai mari autori ai generației sale, iar noi – cei de la National Theatre – ne considerăm deosebit de norocoși că am avut această relație de durată și prodigioasă cu el. Piesele sale sunt și vor fi mereu o avere inestimabilă pentru teatru.”
Peter Shaffer a fost înnobilat în 2001, devenind Sir.
Pozele sunt din spectacol de licenţă EQUUS de Peter Shaffer (UNATC 2013)
Traducere: Alina Nelega.
Regia: Geanina Hergheligiu.
Scenografia: Victor Diaconu. Muzică originală: Valentin Luca. Coregrafie: Alina Lazăr. Light design: Andrei Raicu şi Radu Barbu. Operator lumini: Simona Preda. Operator sunet: Horia George Ioniţă. Distribuţia: Cătălin Jugravu (Alan Strang), Florian Mihai Niţu (Martin Dysart), Vladimir Albu (tânărul, Nugget/Equus), Ioana Chiţu (Hesther Saloman), Ecaterina Bunduc (Dora Strang), Dragoş Olaru (Frank Strang), Andrada Fuscaş (Jill Mason), Ana Maria Turcu – anul II, Arta Actorului (asistenta). Dansatori: Ema Constantin,Răzvan Stoian, Andrei Iancu, Diana Bejan, Georgiana Ursachi.
* Premiile Tony recompensează excelența în teatru și se referă la spectacolele de pe Broadway (New York). În prezent Premiile Tony sunt acordate la 24 de categorii iar prima ceremonie a avut loc în 1946.