Plagiatoarea Ramona Lile a pierdut procesul cu Consiliul Național de Etică

Brîndușa Armanca | 20.12.2022

După aproape 2 ani de la înregistrarea dosarului 815/59/2021, 13 amânări de ședință și 3 amânări la pronunțare, acțiunea plagiatoarei Ramona Lile la Curtea de Apel Timișoara a fost respinsă.

Pe aceeași temă

Ramona Ilie poate să declare recurs în 15 zile.

Minuta publicată în 16 decembrie pe portalul instanțelor de judecată arată că se resping „acțiunile formulate de reclamantele Lile Ramona și Universitatea Aurel Vlaicu din Arad în contradictoriu cu pârâții Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Educației și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării în dosarele nr. 815/59/2021, 913/59/2021 și 1131/59/2021, toate conexate sub nr. 815/59/2021. Dosarul conexat 1131/59/2021 chema în judecată și Ministerul Educației, care i-a retras titlul de profesor.

Curtea Constituțională a primit două sesizări în cazul Lile, prima cu nr.3829D/2021 aflată în faza de raport, cea de-a doua din 13 decembrie 2022, ambele încercând să modifice legislația privind normele de bună conduită academică și regimul sancțiunilor.

Ca victorie de etapă, pierderea procesului în care „mama plagiatorilor”, cum a numit-o publicația arădeană CriticAtac, a târât și Universitatea Aurel Vlaicu Arad al cărei rector încă este, înseamnă că sancțiunile decise de CNECSDTI rămân valabile. Prin Hotărârea nr.4/2021, CNECSDTI a constatat plagiatul masiv în șase din lucrările analizate și a dispus ca sancțiuni retrogradarea de la gradul de profesor universitar, suspendarea pe 5 ani a dreptului de a accede la funcții și de a participa ca membru în comisii de concurs.

 

Jocul de imagine n-a funcționat

 

În afară de strategiile avocățești de amânare a proceselor, inclusiv prin depunerea unor plângeri penale, doamna Lile a pus în scenă un întreg spectacol de imagine pentru a-și consolida poziția în Arad și în lumea universitară. A organizat în decembrie, pentru a doua oară în acest an la Arad, conferința Consiliului Național al Rectorilor condus de același Sorin Cîmpeanu, fostul ministru plecat cu tinichea de plagiat. N-au fost rețineri din partea comunității rectoriale, cu destule păcate academice la activ, iar binecuvântările duhovnicești și mesele întinse au fost fără îndoială apreciate.

0

Numeroase alte acțiuni cu minim efect asupra calității educației la UAV, dar cu cheltuieli, au fost puse la cale, de la întâlniri cu mediul de afaceri la forumuri, conferințe și serbări. Toate, cu multe poze care o au în centru pe doamna rector Lile și asociate cu o avalanșă de diplome și medalii împărțite tuturor.  

Complicitatea autorităților locale și a colectivului UAV, care nu s-a distanțat niciodată de rușinosul statut de plagiatoare „în serie” al Ramonei Lile, are o explicație chiar în raportul CNCSDTI: „cultura organizațională”, etica lejeră, iar pentru angajați, frica de repercusiuni sau banii grași, în cazul conducerii UAV.

 

Globetrotter pe interese personale

 

Ramona Lile a continuat aventura sa preferată de globetrotter pe cheltuiala universității, deși duce acasă un venit lunar de peste 9.000 de euro, conform ultimei declarații de avere. A călătorit recent în Vietnam, Coreea de Sud, Thailanda. Atracția spre destinații exotice a dus-o anterior pe doamna rector, însoțită de vorbitori de limbi străine și implicit traducători, spre Mexic, Cuba, Columbia, Venezuela, Indonezia. „Excursii costisitoare și nejustificate pentru o instituție cu 3.000 de studenți, puse sub genericul de bune practici”, subliniază Lizica Mihuț, fost rector al UAV. Scopul și rezultatele acestor lungi deplasări nu reies din informațiile postate pe site-ul instituției.

O nouă destinație se adaugă listei de călătorii, Republica Moldova, pentru care Ramona Lile a făcut o adevărată pasiune, deplasându-se repetat în această toamnă. „Un tur de forță în Republica Moldova”, titra în octombrie site-ul UAV. Călătoriile la Chișinău, organizate sub pretextul unor protocoale cu Universitatea Liberă Moldova-ULIM, cu Universitatea de Stat de Medicină ș.a., coincid cu posibila înscriere la o Facultate de Medicină din Chișinău a fiului cel mic al familiei Lile. Așa spun gurile informate. Vom verifica.

Mai mult, UAV a organizat în 17 noiembrie un Forum România-Moldova, la care au fost invitați numeroși directori ai unor spitale din Republica Moldova, precum și conducerea universităților care au facultăți de medicină.

Trebuie subliniat că Universitatea Aurel Vlaicu Arad nu are facultate de medicină, nici specializări conexe. Discuțiile în vizitele organizate la Chișinău au fost vagi, despre cooperare, atragere de fonduri europene, oportunități. Dincolo de vorbe, sunt interese. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22