Plagiatorul Cocean, pus şef de Marga la ICR Cluj

Mihai Soica | 17.01.2013

Pe aceeași temă

Andrei Marga a numit în fruntea filialei Cluj a ICR un profesor universitar care, în 2006, a fost acuzat de plagiat de o prestigioasă editură din Franţa. Atunci , Pompei Cocean a coordonat un colectiv de patru profesori care s-au ocupat de redactarea a două manuale de geografie pentru liceu. În urma scandalului, zeci de mii de manuale au fost trimise la topit. Acum, profesorul Pompei a fost numit de Marga director adjunct la ICR Cluj Napoca. În februarie 2006, „Evenimentul zilei” a fost primul ziar din România care a prezentat pe larg scandalul manualelor plagiate după un tratat de geografie editat în Franţa, cu 11 ani mai devreme.

 

Povestea a avut un ecou internaţional şi asta pentru că cei care au reclamat plagiatul au fost profesorii universitari de la Asociaţia Franceză de Geografie, condusă la acel moment de Roger Reineri.

Scandalul a pornit de la manualul de geografie pentru clasele a X-a şi a Xl-a. Editura Sigma din Bucureşti, care a câştigat dreptul de a edita şi tipări aceste cărţi, a apelat la un colectiv de profesori de geografie din Cluj, condus de profesorul Pompei Cocean, decanul Facultăţii de Geografie din cadrul UBB.

După ce manualele au fost tipărite, a izbucnit scandalul. Asociaţia Franceză de Geografie a acuzat în termeni foarte duri partea română că a copiat pagini întregi din Tratatul de Geografie „Organizarea Spaţiului Mondial”, editat în 1905, în Franţa.

 

„Autori iresponsabili şi lipsiţi de documentare”

În scrisoarea de protest trimisă Ministerului Educaţiei, profesorii francezi nu lăsau loc de bună ziua şi acuzau colectivul condus de Pompei Cocean de plagiat.

„Cărţile pe care le-aţi publicat se dovedesc a fi un plagiat în forma înţeleasă a cuvântului, plagiat făcut de un grup de autori iresponsabili şi lipsiţi de documentare. Cea mai mare parte a hărţilor, fotografiilor şi a cartogramelor sunt luate din surse externe, fără să se respecte regulile elementare de deontologie a scrierii, fără a menţiona sursele de unde a fost extrasă informaţia. Nu dorim din partea dvs. niciun fel de explicaţii sau scuze. Ne rezervăm dreptul legitim de a semnala astfel de practici la comisia de specialitate din Bruxelles, care va evalua prestigiul ţării dvs.”, se arăta în scrisoarea profesorilor francezi.

Ei s-au inflamat foarte tare deoarece în manualele de geografie era specificat, clar, că „nicio parte din această operă nu poate fi reprodusă fără acordul Editurii Sigma”. Cu alte cuvinte, manualele plagiate nu puteau fi citate fără acordul editurii.

 

La ICR Cluj se face munca benevolă sau la negru

Profesorul Pompei Cocean este un apropiat al lui Andrei Marga, fapt demonstrat de numirea celui dintâi în funcţia de prorector al UBB, odată cu realegerea lui Marga în poziţia de rector al instituţiei de învăţământ.

După ce Marga a ajuns la şefia ICR, profesorul Cocean a fost contactat pentru a fi uns în funcţia de director adjunct la ICR Cluj Napoca. Numirea s-a făcut pe 8 octombrie 2012. Tot de atunci, situaţia ICR Cluj este incertă.

Acest fapt este recunoscut chiar de profesorul Cocean. Sinceritatea universitarului clujean este debordantă. ICR Cluj Napoca nu are angajaţi, iar persoanele care figurează pe site-ul ICR fac muncă benevolă. Deocamdată.

Cei doi directori, Irina Petraş şi Pompei Cocean, au fost numiţi fără concurs şi încă nu sunt angajaţi oficial. De alt personal nici nu poate fi vorba, deşi, după cum spune Pompei Cocean, ar mai fi nevoie de alte două persoane, un referent şi un secretar, mai ales că această filială are ca şi arie de acoperire toate judeţele din Transilvania.

„Noi am fost numiţi fără concurs. Bănuiesc că s-a gândit conducerea ICR la două persoane care sunt din domenii apropiate cu al ICR, cu veleităţi şi aptitudini manageriale. Cel puţin mie aşa mi s-a spus. Am fost întrebat dacă aş dori să activez în această filială, pe funcţia respectivă, cu atribuţiile care urmează să fie punctate odată cu angajarea. Nu avem încă o angajare. Deocamdată nu avem forme de muncă. Domnul Marga m-a sunat să mă coopteze în echipă. Bănuiesc că din februarie vom fi angajaţi. Noi am fost cooptaţi în octombrie. Lucrăm cu tot ce putem ca sediul ICR Cluj să arate ca un sediu de instituţie. Apelăm la diferite instituţii să ne ajute fiecare cu ce poate. Din fericire găsim şi înţelegere”, a spus profesorul Cocean.

Cei doi directori, Irina Petraş şi Pompei Cocean, au fost numiţi fără concurs şi încă nu sunt angajaţi oficial.

 

După scandalul francezilor, preferatul lui Marga a dat vina pe o profesoară pensionară

După reacţia dură a francezilor, Ministerul Educaţiei de la acea vreme a luat decizia retragerii celor două manuale din circuitul şcolar. La momentul respectiv, Cocean îşi recunoştea o parte din vină, însă spunea că toată vina o poartă profesoara Rodica Dan, membru al colectivului de redactare a manualelor, care nu a citat sursa de inspiraţie. Din acel colectiv făceau parte patru profesori, respectiv Pompei Cocean, inspectorul de geografie din cadrul Inspectoratului Şcolar Cluj, profesorul Dumitru Marc, profesorul Nicolae Bena de la Liceul Nicolae Bălcescu şi Rodica Dan, profesor pensionar.

Pentru toţi, faptul că Rodica Dan şi-a asumat greşeala a fost ca o mană cerească, deoarece niciunul dintre cei implicaţi nu a avut de suferit în vreun fel, nici penal şi nici pe parte civilă. Manualele au fost retrase din circulaţie, iar editura Sigma a trimis părţii franceze o scrisoare prin care îşi cerea scuze pentru incident.

Deşi a coordonat profesorii care s-au ocupat de cele două manuale, Cocean spune că nu are nicio vină. „Doamna profesoară şi-a asumat întreaga eroare. Ceilalţi trei, care am fost semnatarii manualelor, am fost puşi în afara acelei probleme. În 2006, au fost retrase din circulaţie şi nu au mai circulat deloc”, a spus, ieri, profesorul Cocean.

 

Articol publicat si pe ziate-ul evz.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22