Plesoianu vrea de la CE o rezolutie care sa interzica presedintilor sa mearga la proteste

I.m. | 07.04.2017

Deputatul PSD Liviu Plesoianu a cerut in timpul conferintei de la Palatul Cotroceni, organizata alaturi de Consiliul Europei si de Comisia de la Venetia, adoptarea unei rezolutii care sa contina o interdictie pentru presedintii de tara de a participa la proteste.

Pe aceeași temă

 

 

 

Plesoianu a sustinut ca "fetisizarea protestelor de strada ne face rau” si ca trebuie sa conteze si  "protestul tacut" al celor care au votat covarsitor in favoarea PSD, potrivit News.ro.



Liviu Pleiosanu, unul dintre parlamentarii PSD care, in timpul protestelor fata de OUG 13, au militat pentru organizarea de contramanifestatii, a participat la Palatul Cotroceni, unde are loc conferinta internationala "Interactiunea intre majoritatea politica si opozitie intr-o democratie", sub patronajul Administratiei Prezidentiale si Consiliului Europei.



El a afirmat ca vrea sa vorbeasca despre o "chestiune de bun simt", oferind sugestii de modificare a rezolutiei care va fi adoptata pe tema conferintei: "Experienta recenta a Romaniei face necesara, in opinia mea, includerea in raportul final al acestei conferinte a unei recomandari speciale: presedintele unei tari, mai ales daca asa prevede Constitutia, trebuie sa ramana mereu un mediator in interiorul societatii. Ar trebui sa fie presedintele tuturor cetatenilor, inclusiv al cetatenilor care nu l-au votat."



Deputatul a cerut si includerea in rezolutie a unor masuri care sa impiedice presedintilor sa participe la proteste, asa cum a facut Klaus Iohannis: "In nicio tara din lume si sub nicio imprejurare presedintele nu ar trebui sa participe in strada la proteste antiguvernamentale sau indreptate impotriva majoritatii parlamentare democratic alese. Altfel, presedintele s-ar transforma pe data din mediator in instigator."



Plesoianu a mai spus ca "nu cred ca ne face bine fetisizarea protestelor in strada", comentand ca si "protestul tacut" al celor care au votat covarsitor in favoarea PSD ar trebuie sa conteze.



Moderatorul conferintei, Hanna Suchocka, presedinte onorific al Comisiei de la Venetia, a spus ironic, in incheierea discursului sutinut din sala de Liviu Plesoianu, ca aceasta este "o discutie romano-romana", intervenind si Nicusor Dan, liderul USR, care se afla la prezidiu. El a sustinut ca nu poti acuza opozitia ca a scos in strada "sute de mii de oameni".
 

 

Plesoianu s-a facut remarcat recent printr-un proiect de lege, pus deja in circuitul legislativ, care propune ca o ca o asociaţie sau fundaţie să poată fi recunoscută de Guvern ca fiind de utilitate publică doar dacă dacă nu a desfăşurat în ultimii doi ani şi nu desfăşoară nici în prezent activităţi politice de orice fel. Pleşoianu defineşte sintagma „activităţi politice de orice fel” prin „activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprjinire ori opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales”.

 


Consiliul Europei, prin Comisia de la Venetia, va elabora un raport pe tema relatiei dintre opozitie si majoritate, ale carui concluzii vor fi extrase inclusiv din dezbaterea organizata la Palatul Cotroceni.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22