PMP, despre Codul Fiscal: Guvernul impinge Romania intr-o aventura de tip grecesc

Fara Autor | 17.07.2015

Pe aceeași temă

PMP acuză Guvernul că o eventuală intrare în vigoare a noului Cod Fiscal, fără etapizare și pregătire, ar duce la creșterea deficitului și ar împinge România într-o aventură după modelul grecesc.

 

"După discursul președintelui Iohannis de la BNR, era previzibilă retrimiterea către Parlamentul României a Codului fiscal adoptat cu mare fast în luna iunie de către USL. Președintele Iohannis a luat această decizie după ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Consiliul Fiscal, instituții prestigioase internaționale - FMI, BM, UE și BCE - au criticat în termeni duri Codul fiscal al PSD-PNL", se arată într-un comunicat al PMP.

 

ECOFIN n-a fost de acord cu aplicarea Codului fiscal în forma actuală, iar delegația FMI-BM- UE și-a anulat vizita din iulie în România ca semn al dezacordului față deaceastă reglementare.

 

"Victor Ponta ignoră tratatele europene și internaționale la care România este parte, obligațiile pe care ni le-am asumat prin Tratatul Fiscal, să nu depășim 1% din PIB deficit bugetar", potrivit comunicatului.

 

Potrivit PMP, "Guvernul Ponta împinge România într-o aventură de tip grecesc, fără să țină cont că autosuficiența, ignorarea semnalelor specialiștilor, supraevaluarea propriilor competențe au dus Grecia în groapa actuală".

 

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, nu a promulgat Codul Fiscal și, vineri, a retrimis legea in Parlament. Iohannis avertizeaza ca masurile cuprinse in noul Cod vor avea consecinte importante la nivelul mentinerii consolidarii fiscale si ca e nevoie de o atitudine echilibrata care sa nu genereze disfunctionalitati care, ulterior, sa necesite frecvente corectari de ordin legislativ.

 

Premierul Ponta a declarat ca respingerea noului Cod Fiscal este fie o decizie pur politica de blocare a activitatii economice a Guvernului si a tarii cu orice cost, fie o decizie luata in afara Romaniei si impotriva intereselor Romaniei pe care Iohannis trebuie sa o aplice cu orice risc.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22