PNL atacă la CCR legea care le permite condamnaților de până la 5 ani să facă închisoare acasă

Redactia | 22.11.2018

PNL a atacat joi la CCR modificarea adusă săptămâna trecută de Parlament la legea privind executarea pedepselor la domiciliu pentru cei care au primit pedepse cu închisoarea de până la 5 ani.

Pe aceeași temă

Sesizarea de neconstituționalitate a fost semnată de 60 de parlamentari liberali, scrie G4Media.ro.

Cea mai importantă modificare adusă actului normativ, la inițiativa PSD, prevede că și infractorii care primesc până la 5 ani de închisoare cu executare pot sta acasă, fără niciun fel de supraveghere.

De asemenea, a fost reintrodusă prevederea eliminată de Guvernul Cioloș referitoare la posibilitatea ca infractorilor să le fie scăzute câte 20 de zile de închisoare pentru fiecare lucrare științifică sau invenție.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, pe 21 iunie, în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Legea executării pedepsei cu inchisoarea la domiciliu a fost votată de Parlament

Deputații au hotărât ca executarea pedepselor de închisoare la domiciliu să se aplice doar în cazul condamnărilor de maximum un an, cu excepția faptelor comise cu violență.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, meircuri, un proiect de lege care prevede ca executarea pedepselor la domiciliu, în loc de închisoare, să poată fi realizată doar în cazul condamnărilor de maximum un an sau cei care mai au de executat 18 luni pana la îndeplinirea fracției minime obligatorii pentru eliberarea condiționată din pedeapsa inițială de închisore mai mare de un an.

Proiectul a intrunit 176 de voturi "pentru", 93 contra si o abtinere. Camera Deputatilor este for decizional in acest caz, astfel ca legea merge acum la presedintele Klaus Iohannis care va decide daca o promulga sau o contesta la CCR.

"Art. 381 . - (1) In cazul persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii de pana la un an (in forma de la Senat pedeapsa era de 18 luni - n.red.) executarea pedepsei se realizeaza prin detentie la domiciliu, cu exceptia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenta prevazute la art. 36 alin. (11).

Prevederile alin. (1) se aplica si persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni pana la implinirea fractiei minime obligatorii pentru liberarea conditionata din pedeapsa initiala a inchisorii mai mare de un an (in forma de la Senat pedeapsa era de 18 luni - n.red.) ", se arata in lege.

De asemenea, deputatii au decis abrogarea articolului care prevedea ca "regimul detentiei la domiciliu se aplica si pedepselor cu inchisoarea de pana la 10 ani, aplicate femeilor insarcinate, persoanelor care au in intretinere minori, daca acestor persoane nu li s-au interzis drepturile parintesti inaintea pronuntarii unei hotarari de condamnare definitive".

Totodata, "regimul semideschis se aplica initial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenta la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 3 ani, respectiv persoanelor condamnate pentru fapte comise fara violenta la pedeapsa inchisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depaseste 13 ani".

Un alt amendament introdus prevede ca "regimul deschis se aplica initial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenta la pedeapsa inchisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fara violenta la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 3 ani".

In cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie, potrivit actului normativ.

Senatul a adoptat, pe 29 octombrie, modificarile aduse proiectului de lege pentru executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, ca urmare a reexaminarii legii in urma deciziei CCR cu privire la unele articole neconstitutionale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22