Pe aceeași temă
"PNL va face încă un efort în Parlament pentru a reuși reintroducerea votului în două tururi pentru primari. Avem de reparat o nedreptate făcută comunităților locale și încă nu e prea târziu. Și e perfect constituțional. Vom încerca să coagulăm o majoritate parlamentară în jurul PNL pentru modificarea legii, la nevoie chiar împotriva PSD. Au fost momente anul trecut în Parlament când PNL a reușit așa ceva, sperăm să reușim și acum", a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Este ultima soluție pe care PNL a găsit-o după ce premierul Dacian Cioloș a refuzat promovarea unei ordonanțe de urgență de revenire la vechea modalitatea de alegere a primarilor.
PNL a cerut OUG
După ce liberalii au votat pentru locale într-un singur tur, s-au răzgândit subit și, săptămâna trecută, Biroul Politic Național al PNL a decis să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
"Cred că este cel mai important proces pentru comunitățile locale și e primul scrutin după manifestațiile cetățenești, de la finalul anului trecut. Una din revendicarile lor a fost revenirea la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Este o idee pe care am susținut-o fără rezerve. Din păcate, trebuie să mărturisesc și eu, și colegii mei că nu am avut numărul suficient de parlamentari pentru a o urni în Parlamentatul României. Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea acestei prevederi printr-o OUG, motiv pentru care, în urma discuțiilor politice de astăzi, am ajuns la concluzia că trebuie să îi propunem premierului Cioloș să ia în considerare solicitările pe care societatea civilă le-a avut. Am încredere că prim-ministrul va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această OUG să nu fie adoptată", afirma Alina Gorghiu, într-o conferință de presă, la finalul reuniunii.
Premierul a refuzat
"E o decizie politică. E o lege pe care Parlamentul a votat-o. S-a decis printr-o înțelegere politică. Guvernul pe care îl conduc e independent, nu este implicat politic, nu cred că este democratic ca acest guvern să modifice o lege adoptată prin înțelegere politică", declara, marți, Dacian Cioloș.
Zegrean spune că se poate
Presedintele CCR a declarat marti ca pot fi facute modificari pe legislatia electorala cu mai putin de un an inaintea alegerilor, in anumite conditii.
"Nu spune asta Constitutia. (…) Cine poate stabili daca cu sase luni e democratic si cu cinci luni nu e democratic. Democratia nu se masoara nici in luni, nici in zile, democratia se masoara in lucruri bine facute”, a declarat Zegrean. El a admis ca pot fi facute modificari cu mai putin de un an inaintea alegerilor, daca nu sunt afectate anumite drepturi. “Un tur sau doua tururi sau zece tururi este o optiune politica. Constitutia spune ca trebuie sa fie alegeri libere, periodice si corecte. De aici incolo este la latitudinea politicienilor sa stabileasca”, a adaugat presedintele Curtii Constitutionale, potrivit Agerpres.
Președintele CCR a explicat modul în care a funcționat recomandarea Comisiei de la Veneția, din 2012, în contextul scandalului provocat atunci de USL: „Dacă nu se afectează, dacă se fac modificări bune, nu rele. Nu ştiu care ar fi o modificare bună, eu când spun asta mă refer dacă apar defecte în lege, dacă apar modificări care se bat cap în cap sau nu iese ceva cu buletinele… Noi am dat o decizie cu câţiva ani în urmă, în care am explicat ce înseamnă afectare, când poate să afecteze drepturi fundamentale”.
In ce priveste modificarea actelor normative prin OUG, Zegrean a aratat ca acest fapt nu este impotriva legii si a subliniat ca adoptarea unei Ordonante de Urgenta trebuie facuta numai in deplin acord cu Constitutia. „De când ştiu eu, în România s-au adoptat vreo 1.000 de ordonanţe de urgenţă. Înseamnă că suntem total nedemocratici. Comisia de la Veneţia a făcut o recomandare în care a spus că nu e bine să se modifice legile electorale cu un an înainte de data alegerilor sau într-un termen mai scurt. Noi am preluat această recomandare şi am scris şi noi în deciziile noastre, de nenumărate ori, dar până ieri nimeni nu a văzut asta”, a arătat Augustin Zegrean. O dezbatere in acest sens a fost provocata la inceputul acestei saptamani.