Pe aceeași temă
Laura Georgescu, presedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), este audiata joi la DNA. Georgescu a fost citata in dosarul privind interventii pentru licenta Giga TV, cauza in care sunt urmariti penal, alaturi de sefa CNA, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Stefan si Narcisa Iorga, fost membru al Consiliului.
Procurorii au adaugat la dosarul Giga TV un alt dosar privind presupuse fapte de coruptie comise la nivelul CNA. Astfel, Laura Georgescu este vizata si de acuze privind primirea unor laptopuri de la persoane pe care le-ar fi favorizat, potrivit Gandul.
Dosarul a fost deschis dupa ce au fost semnalate posibile fapte de coruptie si asimilate celor de coruptie in care ar fi implicati functionari ai statului, la nivelul autoritatilor centrale de reglementare in domeniul audiovizualului, “actiunile acestora deservind interesele personale si de afaceri, obiectivul fiind continuarea emiterii unor posture de televiziune, desi acestea nu indeplinesc criteriile cerute de lege”, argumenteaza DNA.
Potrivit procurorilor, in paralel a fost inregistrat si denuntul facut de mai multi parlamentari impotriva Laurei Georgescu, privind presupuse fapte de luare de mita si trafic de influenta.
“In continutul denuntului se semnaleaza ca in calitatea sa de presedinte a CNA, Laura Georgescu “, explica anchetatorii in ordonanta de dispunere a inceperii urmaririi penale.
CITITI comunicatul DNA:
In completarea comunicatelor nr. 1246 si nr. 1248 din 4 septembrie 2014, 1256 din 5 septembrie 2014 si 1264 din 08 septembrie 2014, cu referire la efectuarea urmaririi penale pentru suspiciuni de fapte asimilate coruptiei savarsite in legatura cu o decizie a Consiliului National al Audiovizualului (C.N.A), Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de:
GEORGESCU LAURA - CORINA, presedinta Consiliului National al Audiovizualului (C.N.A), sub aspectul savarsirii infractiunilor de:
- abuz in serviciu, in forma continuata (17 acte materiale),
- instigarea la fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (17 acte materiale).
In ordonanta de extindere a urmaririi penale se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt:
Fata de aspectele mentionate in comunicatele anterioare, actele de urmarire penala efectuate in cauza au relevat faptul ca, in calitatea sa de presedinte al C.N.A., suspecta Laura Georgescu a fost cea care a instigat, in perioada 2013 - 2014, la intocmirea unor sesizari cu date nereale, in vederea inregistrarii unor lucrari ce au intrat in analiza plenului C.N.A. si care au fost solutionate prin sanctionarea a sapte posturi de televiziune.
Sintetizand rezultatul actelor de urmarire penala, s-au stabilit in legatura cu aceste noi aspecte, urmatoarele:
In perioada respectiva, presedinta C.N.A. Laura Georgescu a impus mai multor functionari din cadrul institutiei pe care o conduce, sa intocmeasca sesizari ce contin date nereale, iar ulterior a sustinut respectivele sesizari false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sanctionarea, cu amenda, a celor sapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sanctionate de mai multe ori.
In concret, modalitatea de lucru in cazul acestor sesizari false era bine pusa la punct, iar pentru a se crea aparenta de legalitate in privinta acestor sesizari, parte dintre ele au fost lucrate intr-un fisier word care pastra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA (formularul on-line de sesizare - http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html).
Pornind de la un asemenea formular, angajati ai CNA fie au completat respectivele sesizari cu date nereale, la instigarea suspectei Laura Georgescu, fie au participat indirect, inregistrand o data calendaristica modificata, nereala sau au permis ca sesizarile sa fie realizate de pe calculatoarele lor.
Trebuie subliniat ca, dupa redactare, aceste sesizari cu date nereale erau printate si inregistrate ca si cum ar fi fost preluate de pe mail-ul institutiei, desi acestea, in mod evident nu erau transmise pe mail, insa reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu pastra aparenta de legalitate a acestor sesizari.
In cazul sesizarilor identificate cu privire la cele 7 posturi TV, s-au inserat date nereale referitoare la identitatea persoanei care face sesizarea (nume, prenume, adresa de domiciliu, date de contact, etc.), sau chiar cu privire la momentul sesizarii.
In continutul unei astfel de sesizari, au fost inserate abaterile despre care suspecta Laura Georgescu a considerat ca ar fi suficiente ca sa duca la sanctionarea respectivului post, chiar daca, in unele situatii, faptele erau mai vechi si erau prescriptibile (se aplica termenul general de prescriptie in materie contraventionala 6 luni).
Un alt aspect rezultat in timpul urmaririi penale este acela ca, in cazul unora dintre aceste sesizari false, momentul conceperii lor si al inregistrarii este anterior derularii efective a programului in legatura cu care se reclama abaterea de la legea audiovizualului. In aceste conditii, este evident ca se urmarea grila, se stabilea care program ar putea fi sanctionabil si se proceda la redactarea sesizarii, insa din neglijenta, nu se modifica ora si ramanea mentionata ora redactarii care, asa cum s-a precizat, era anterioara difuzarii respectivului program.
In cazul unuia dintre posturile tv sanctionate, la momentul analizarii cererii de prelungire a licentei, in cursul anului 2014, contrar metodologiei de pana la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licentei, din dispozitia suspectei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizari false, anterioare acelui moment si care deja fusesera solutionate prin sanctionarea cu amenda, ceea ce a condus la o amanare a deciziei de prelungire pentru mai multe saptamani. In tot acest timp, in spatiul mediatic s-a transmis ca postul respectiv a ramas fara licenta, ceea ce a afectat in mod direct activitatea acestuia.
Urmare a sanctionarii repetate si a neprelungirii licentei, in conditiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scazut incasarile din publicitate, cu peste 600.000 lei.
In cauza se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane, angajati in cadrul Consiliului National al Audiovizualului, in legatura cu intocmirea documentelor false sus mentionate.
Suspectei Georgescu Laura - Corina i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.
Facem precizarea ca efectuarea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.