Președintele Donald Trump este în categoria de risc pentru Covid-19: are 74 de ani și este obez

Redactia | 02.10.2020

Donald Trump are 74 de ani și este supraponderal și intră în categoria de risc a pacienților COVID-19.

Pe aceeași temă

Medicii au avertizat că președintele SUA are numeroși factori care ar putea duce la complicații, după infectarea cu coronavirus, scrie The Guardian.

Principalul expert australian privind pandemia de coronavirus, doctorul Norman Swan (cel care are o funcție echivalentă cu a lui Anthony Fauci), a estimat care este probabilitatea ca președintele SUA să nu scape cu viață după ce s-a infectat cu Sars-Cov-2,

Ținând cont că președintele american are 74 de ani, rata mortalității la această vârstă este de 5-12%.

Dar, a adăugat acesta, obezitatea (Trump a trecut ușor limita către obezitate la ultimul său consult medical) crește riscul cu încă 40%, ceea ce înseamnă că posibilitatea decesului este de 7-18%.

Un studiu publicat în martie, în revista medicală The Lancet, a constatat că, deși rata generală a mortalității pentru persoanele cu Covid-19 a fost de 1,4%, aceasta a crescut la 8,6% pentru persoanele de 70 de ani.

De asemenea, bărbații sunt aproape de două ori mai predispuși să moară din cauza Covid-19 decât femeile, iar datele publicate de Centrul American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) arată că, la 74 de ani, riscul lui Trump de a fi internat este de cel puțin cinci ori mai mare, iar riscul de a muri, de 90 de ori mai mare decât pentru o persoană cu o vârstă medie de 18-29 de ani.

Medicul lui Trump a anunțat că președintele american este bine și va rămâne izolat la Casa Albă pentru moment.

Însă, doctorii avertizează că simptomele ușoare la debut nu sunt un indicator că cineva ar evita o boală mai severă.

”Vom începe carantina și procesul de recuperare imediat. Vom trece prin asta împreună”, a scris președintele american pe rețeaua de socializare.

Anunțul vine după ce liderul de la Casa Albă (74 de ani) și soția sa (50 de ani) intraseră deja în carantină, așteptând rezultatele testelor pentru COvid-19 după ce o colaboratoare apropiată a lui Trump, Hope Hicks, s-a infectat cu coronavirus.

Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden. De asemenea, ea a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie.

Carantina de două săptămâni a lui Trump începe cu o lună înainte de alegerile prezidențiale ce vor avea loc pe 3 noiembrie, afectând desfășurarea campaniei electorale a candidatului republican.

De asemenea, funcționarea guvernului american ar putea fi afectată dacă vor apărea noi cazuri în cercul de apropiați al președintelui Trump și în rândul înalților oficiali guvernamentali.

Ce spune medicul personal al președintelui SUA, Sean Conley: ”Președintele și Prima Doamnă sunt amândoi bine la acest moment, și intenționează să rămână în reședința din Casa Albă în timpul recuperării”.

Cotidianul american The New York Times scrie ca presedintele american ar putea pierde foarte mult din capitalul politic chiar inaintea alegerilor prezidentiale din cauza abordarii sale lipsite de seriozitate a crizei coronavirusului care a devastat SUA.

"Rezulatul pozitiv la testul pentru COVID-19 s-ar putea dovedi devastator pentru capitalul politic al presedintelui american data fiind diminuarea pentru luni intregi a seriozitatii pandemiei, in timp ce virusul devasta tara si facea in jur de 1.000 de victime pe zi", sunt de parere jurnalistii NYT.

Rezultatul pozitiv va submina efortul sau de a distrage atentia de la pandemie, despre care sondajele arata ca majoritatea americanilor considera ca a fost gestionata intr-un mod defectuos de presedintele american, si de a muta conversatia pe un teren politic favorabil lui.

"Trump a incercat sa directioneze atentia alegatorilor catre violentele din orase, catre nominalizarea la Curtea Suprema (in urma decesului celebrei judecatoare de la Curtea Suprema Ruth Bader Ginsburg- n.red.), catre votarea prin corespondenta si catre relatia lui Biden cu liberalii", mai scrie NYT.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22