Presedintele Senatului cere eliminarea MCV. Tariceanu, la Bruxelles: Mecanismul, un fel de tinta in miscare. Sa pregatim terenul pentru incheierea MCV

T.d. | 26.03.2015

Pe aceeași temă

Presedintele Senatului cere renuntarea la Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV). Intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, la Bruxelles, Tariceanu a vorbit despre MCV ca fiind “un fel de tinta in miscare”.

"Noi considerăm că în momentul de faţă MCV, care ar fi trebuit să funcţioneze pe o perioadă limitată, a devenit un fel de ţintă în mişcare care, pe măsură ce ne apropiem de el, se depărtează. Şi de aceea, sugestia mea, pe care vreau s-o fac, sigur, şi autorităţilor Comisiei este să stabilim o modalitate de evaluare clară a progreselor care au fost făcute pe cele patru benchmark-uri din cadrul MCV”, a spus Tariceanu.

Seful Senatului a mai aratat ca “aceasta evaluare ar trebui făcuta în România de către Comisie în aşa fel încât să putem pregăti terenul pentru încheierea acestui dispozitiv care a fost pus în funcţiune în momentul aderării României la Schengen (la UE – n.r.)", a explicat Tariceanu, potrivit Mediafax.

Potrivit oficialului roman, Bucurestiul si-a atins tintele la care s-a angajat, progresele din domeniul justitiei si al statului de drept fiind “sensibile, apreciate si ele fac parte din evaluarile Comisiei si sunt apreciate ca atare”.

Tariceanu a vorbit, de asemenea, despre “o discriminare” intre Romania si celelalte tari membre ale UE.

"Prin urmare mi s-ar părea logic şi normal să mergem către această fază de încheiere a Mecanismului pentru a nu considera că România este - şi, bineînţeles, şi Bulgaria, dar eu vorbesc în primul rând pentru ţara mea - să nu considerăm că există o discriminare între România şi celelalte ţări membre ale UE", a punctat Tariceanu la Bruxelles.
 

Cazul Sova il contrazice pe Tariceanu

Situatia prezentata de presedintele Senatului este contrazisa chiar de la Bruxelles. Comisia Europeana (CE) a reactionat imediat dupa votul dat de senatori in cazul Dan Sova, Comisia constatand o absenta a criteriilor obiective in judecarea cererilor procurorilor in ceea ce ii priveste pe parlamentari. CE a punctat ca recomandarile MCV trebuie respectate.

Un oficial al Comisiei Europene a declarat ca Bruxelles-ul nu comentează cazuri individuale, dar trebuie tinut cont de recomandarile din MCV: "Aşteptăm o implementare consistentă şi substanţială a recomandărilor noastre (din cadrul MCV - n.r.). Raportul MCV din 2015 a notat faptul că deciziilor din Parlament privind permisiunea ca procurorii să-i trateze pe parlamentari ca pe oricare alţi cetăţeni par a le lipsi criteriile obiective".

Cel mai recent raport MCV pentru România face referire la acesta problema: "au existat speranţe ca noul Statut al deputaţilor şi senatorilor, adoptat în iulie 2013, să introducă o abordare mai sistematică şi mai coerentă, în concordanţă cu principiul egalităţii în faţa legii. Cu toate acestea, anul 2014 a continuat să fie caracterizat de întârzieri în ceea ce priveşte admiterea şi respingerea cererilor formulate de organele de urmărire penală în vederea ridicării imunităţilor deputaţilor şi senatorilor".

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22