Pe aceeași temă
Aflat in vizita oficiala in Polonia, presedintele Ucrainei a afirmat joi ca situatia din acest an de pe continentul european este asemanatoare celei din 1939, atunci cand agresiunea Germaniei naziste a determinat inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
“Amintiti-va cat de fragila era lumea in 1939 si remarcati cat de fragila este in 2015”, a subliniat liderul ucrainean, prezent joi la Gdanks, in nordul Poloniei, acolo unde au fost trase primele focuri in timpul izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial, la 1 Septembrie 1939, potrivit Ukrinform, citata de Mediafax.
Porosenko a facut un apel la evitarea erorilor care au dus la inceperea celei de-a doua mari conflagratii globale.
“Conflictul pe scara larga in Europa pare mult mai aproape acum decat era pe atunci”, a mai spus presedintele ucrainean, semnaland necesitatea unui “test de solidaritate” din partea Uniunii Europene.
De altfel, la sfarsitul lunii aprilie, Petro Porosenko a avertizat cu privire la posibilitatea reizbucnirii conflictului armat separatist din estul Ucrainei.
"Amenintarea razboiului planeaza in continuare asupra noastra. Este o realitate. Razboiul ar putea reizbucni oricand, dar suntem pregatiti sa facem tot ce putem", a declarat Porosenko la acel moment, in cadrul unei conferinte internationale pentru sprijinirea Ucrainei, desfasurata la Kiev.
Moscova vede inamici in jurul sau
De cealalta parte, Federatia Rusa a decis recent sa isi modifice Strategia Nationala de Securitate si Doctrina de Securitate Informationala, in contextul “aparitiei unor noi amenintari militare”.
Potrivit sefului Consiliului National de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrusev, NATO si SUA devin “tot mai agresive fata de Rusia”.
Nikolai Patrusev a vorbit despre situatia “din interiorul si din jurul Ucrainei”, dar si de Primavara Araba, Siria si Irak, ca posibile amenintari la adresa Rusiei.
"SUA si NATO devin tot mai agresive fata de Rusia. Isi consolideaza potentialul ofensiv in vecinatatea granitelor noastre si dezvolta in mod activ un sistem de aparare anti-racheta global", spune Nicolai Patrusev.
Oficialul rus s-a mai exprimat si cu privire la potentialul ofensiv al scutului anti-racheta al NATO, desi Alianta a explicat in repetate randuri ca instalatia – ce are o component amplasata si in Romania, la Deveselu - are un caracter strict defensiv, fara a avea capacitatea de a ameninta in mod real potentialul ofensiv al Kremlinului.