Pe aceeași temă
Vârful de preț este de 511 lei pe MWh și va fi atins în intervalul 20 al zilei de marți, respectiv între orele 19:00 și 20:00.
Președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), Ion Lungu, a declarat că una dintre cauze este prognoza extrem de mică privind producția de energie eoliană pentru ziua de marți, conform Agerpres.
"Mă așteptam la cotații mai ridicate pentru mâine, însă nu estimam un preț mai mare de 300 de lei pe MWh. Prețul pentru mâine, de 314 lei pe MWh, nu cred că este chiar un preț real, cel mai probabil este cauzat de faptul că, după ce zilele trecute producția de energie eoliană a fost foarte mare, se trece brusc la o perioadă de prognoză eoliană redusă", a precizat Lungu.
Producția de energie eoliană luni, la ora 15:30, era pe ultimul loc în topul surselor de generare a energiei electrice, cu doar 52 de MW, adică 0,72% din total, spre deosebire de ziua de duminică, în care energia eoliană era pe primul loc, cu 2.208 MW.
În plus, prețul a crescut și în urma majorării consumului de energie electrică. Această creștere a consumului a venit în contextul unor zile friguroase, în care unele sisteme de încălzire centralizată nu au fost pornite, iar populația s-a încălzit cu echipamente electrice.
Consumul de energie luni, la ora 15:30, era de 7.133 MW, cu 6-7% mai mare decât la începutul săptămânii trecute.
Totodată, datele OPCOM mai arată că, marți, România va avea aceleași prețuri cu Ungaria, iar țara noastră va importa energie pe Piața pentru Ziua Următoare în toate intervalele orare. Cum energia electrică în piețele cuplate curge spre zona cu prețul cel mai mare, acest lucru arată că, fără importuri, prețurile ar fi fost și mai mari la noi, ceea ce înseamnă că, în România, costurile marginale sunt ridicate.
Luni, la ora 16:00, soldul import-export de energie electrică al României era pe plus, cu un import de 155 MW.
Prețurile din România și Ungaria vor fi, marți, cele mai mari din cele patru țări cuplate (România, Ungaria, Slovacia și Cehia).