Pe aceeași temă
Viorica Dăncilă e cea care a convocat pentru ”discuții consultative, la un dialog între noi, colegi. La un dialog între toți membrii ai Comitetului Executiv Național. Nu voi cere nimic. Vreau să analizăm toți de ce s-au ajuns aici și să ne asumăm fiecare lucrurile care nu au mers bine. Nu trebuie să amânăm această discuție”, a spus Viorica Dăncilă, la sediul PSD.
Anterior, Viorica Dăncilă a afirmat că nu va demisiona de la șefia PSD, însă dacă vor considera colegii că trebuie să facă acest pas, atunci trebuie organizat un Congres, deoarece tot așa a fost aleasă la conducerea partidului.
În ciuda recordului negativ stabilit duminică, la alegerile prezidențiale, președintele PSD, Viorica Dăncilă, înfrântă cu un scor aproape dublu de Klaus Iohannis, la distanță de aproape 30 de procente, spune că vina pentru eșec aparține baronilor locali. Ea aduce, pentru prima oară în discuție ”arestarea” (condamnarea la închisoare) lui Liviu Dragnea ca element negativ, care ar fi putut trage partidul în jos. De fiecare dată, pe parcursul campaniei, când a fost întrebată cum se raportează la acest detaliu, legat de trimiterea în închisoare a fostului președinte PSD, Viorica Dăncilă a îndemnat la uitarea trecutului și raportarea exclusivă la prezent. Mai mult, ea spune că în ceea ce o privește, a făcut totul pentru dobândirea victoriei: a mărit pensii și salarii.
„Dacă într-adevăr liderii consideră că faptul că am dus partidul la 30 și ceva la sută, totuși sunt 3,3 milioane de voturi, dacă liderii consideră că e vina președintelui partidului pentru că nu s-a câștigat decât în 5 județe, atunci vom face un congres și vom vedea ce se va întâmpla. Dar nu vreau să plec de la reaua-credință a colegilor mei din teritoriu, ci de la un sentiment de unitate și echilibru pe care cred eu că l-am adus în partid și să găsim toate acele metode care să ne ajute să ne consolid poziția, astfel încât să câștigăm alegerile locale și să obținem cel puțin scorul de acum la alegerile parlamentare, pentru că acest lucru ne-ar permite să intrăm la guvernare (...). Dacă partidul consideră necesar că trebuie să schimbe liderul, facem un Congres, dar eu nu cred că se va ajunge acolo, Poate au votat și partidul, dar eu sunt convinsă că mulți au votat Viorica Dăncilă”, a spus ea, într-un interviu acordat Digi 24 cu privire la posibilitatea depunerii mandatului din fruntea PSD.
Ea spune că nu votul din Comitetul Executiv o va determina să-și pună mandatul pe masă și că singurul care o poate demite este Congresul, în care a și fost aleasă.
„Nu vreau să iau în considerare acest lucru (votul din CEx - n.r.). Congresul. M-a ales Congresul, tot el să dea jos președintele partidului. De ce fac asta? Nu pentru că trebuie să stau într-un anumit scaun, dar nu vreau să-i dezamăgesc pe cei care au crezut în mine, pe cei care m-au votat acum. Poate au votat și partidul, dar eu sunt convinsă că mulți au votat Viorica Dăncilă. Am promis că nu o să-i dezamăgesc pe cei care au avut încredere în mine. Am spus că eu cred în Dumnezeu și mi-e teamă de cei pe care i-aș putea dezamăgi. Dacă partidul consideră necesar că trebuie să schimbe liderul partidului, facem un congres, de comun acord stabilim și atunci îl schimb, așa cum este statutar. Dar nu cred că se va ajunge până aici.
Prima dată, trebuie să-și asume cei care au pierdut, pentru că președintele partidului nu poate câștiga dacă se pierde în teritoriu și de aceea am spus că trebuie o asumare colectivă, o asumare a celor care au pierdut în teritoriu, să vedem de ce au pierdut, care a fost situația, pentru că am pierdut în județe în care nu pierdeam până acum, să vedem de ce s-a pierdut acolo. Eu nu spun că e vina liderului partidului, dar ceva s-a întâmplat. Să vedem care este situația și după acea luăm deciziile în CEx”, a spus președintele PSD.
„Eu cred că colegii din teritoriu nu au tras pentru mine. Fiecare trebuia să tragă pentru partid. Eu cred că nu e o luptă în nume propriu, pentru că atunci ar fi foarte bine. Ar spune că Dăncilă are 3,3 milioane de voturi și aș fi un om foarte apreciat de electorat. Dar este o muncă de echipă și e necesară implicarea tuturor, cum și eu ca președinte de partid trebuie să mă implic pentru fiecare primar care va candida în țară. Trebuie să merg în teritoriu, să fiu alături de ei. Asta înseamnă munca de echipă și dacă nu înțelegem că este o muncă de echipă, atunci nu avem decât să ne văităm că nu obținem rezultatele pe care ni le dorim”, a mai spus ea.
Viorica Dăncilă nu se consideră însă vinovată pentru scorul negativ înregistrat, ci, dimpotrivă, se felicită că a reușit să atingă câștige voturile pe care PSD le-a avut la alegerile parlamentare din 2016, deși comparația prezidențialelor cu parlamentarele este improprie pentru că alta e miza.
”Mi-ar fi plăcut să câștig alegerile prezidențiale, dar votul cetățenilor și încrederea trebuie totdeauna respectate.
Dar am obținut un număr de voturi egal cu cel de la alegerile parlamentare din 2016, ceea ce ne dă puteri pentru alegerile locale și alegerile parlamentare”, a mai declarat Viorica Dăncilă.
Pe de altă parte, în condițiile în care numai în cinci județe l-a surclasat pe Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă spune că e nevoie de o analiză în partid, pentru a vedea de ce a pierdut în județele care reprezintă fieful tradițional al PSD.
„Într-adevăr, dacă în turul 1 am avut 10 județe în care am câștigat acum avem doar 5, dar nu aș merge pe decont, pentru că dacă stăm numai să decontăm și să avem răfuieli la centru sau în județe, nu ar fi o abordare constructivă.
E foarte important să facem o analiză, unde s-a greșit în fiecare județ, unde nu se mai poate face nimic și acolo trebuie să luăm măsuri, de ce s-a pierdut în anumite județe, unde s-a greșit la nivel de centru, trebuie toți să ne asumăm lucrurile, să avem o discuție sinceră, fără patimă, astfel încât să putem să remediem din toate aceste neajunsuri și să fim foarte pregătiți pentru alegerile locale”.
Județele Dolj. Argeș, Vaslui, Botoșani sunt, dar nu numai sunt fiefuri importante pe care Viorica Dăncilă le-a pierdut, cu precădere întreaga Moldovă și o parte din Muntenia.
Ea spune că a avut o sarcină foarte grea, din momentul în care a preluat conducerea partidului, având de refăcut imaginea proastă a social-democraților, afectată și de ”arestarea” (condamnarea la închisoare) a lui Liviu Dragnea.
Pentru prima oară, Dăncilă recunoaște și existența ”mai multor grupări” în partid și, prin comparație cu perioadele trecute de la prezidențiale, că acum nu e ”liniște” în PSD.
”Trebuie să vedem și de unde am pornit, pentru că dacă la celelalte alegeri prezidențiale aveam candidați care au fost liderii partidului un an-doi, aveam organizațiile foarte bine consolidate, era liniște în PSD. Când a candidat dl Ponta chiar era premierul României și președintele partidului de mai mulți ani de zile, acum am preluat acest partid după alegerile europarlamentare, un partid cu un scor foarte mic, 22 la sută, scor care a scăzut pe urmă, a mers spre 17 la sută (...). Am preluat un partid după ce președintele partidului a fost arestat, cu mai multe grupări în partid, pentru că așa se întâmplă în fiecare partid politic, am avut un Congres pe 29 iunie, deci de la 1 iulie am început efectiv să lucrăm și să ne consolidăm după alegerile europarlamentare”, a precizat Dăncilă.
Ea spune, însă, că a candidat pentru că partidul a cerut-o, sugerând și că, în calitate de președinte, ar fi trebuit să fie locomotivă pentru procentele partidului. Și-ar fi dorit să câștige, dar cinci luni (de la alegerile europarlamentare, pierdute categoric de PSD) a fost prea puțin timp pentru a reuși să schimbe în mod semnificativ opinia alegătorilor. Consideră însă că a muncit foarte mult și a avut o guvernare bună, iar acum obiectivul trebuie să fie câștigarea alegerilor locale.
”A trebuit să vedem unde am greșit, cum ne organizăm, cum facem comunicarea, astfel încât să putem să ne recâștigăm electoratul. Pentru mine nu a fost ușor, a fost o perioadă foarte grea, gândiți-vă că au fost 4 - 5 luni de zile în care a trebuit să consolidez foarte tare și partidul, să merg și să candidez, pentru că eram și președintele partidului și poate mulți s-au întrebat de ce am candidat, de ce nu am lăsat un alt lider să candideze. Una - pentru că partidul nu a vrut acest lucru, al doilea lucru - pentru că trebuia să creștem procentul de încredere pentru PSD, pentru că urmau pe urmă alegerile locale și alegerile parlamentare.
Deci, cred că au fost destul lucruri și destule obstacole pentru PSD în acest an, a mai spus ea.
Ea nu poate oferi o explicație pentru care PSD pierde permanent alegerile prezidențiale și spune că, după doi ani de guvernare și raportându-se exclusiv de la anunțarea candidaturii sale la prezidențiale, a avut prea puțin timp pentru a schimba ”atât de mult opinia cetățenilor”, fără a putea explica de ce trebuia aceasta schimbată din moment ce a avut o guvernare reușită.
„Nu aș putea să spun acum la modul general, pot să spun ceea ce s-a întâmplat cu mine. A fost imposibil în 5 luni de zile să putem să schimbăm atât de mult opinia cetățenilor. Consider că am avut o guvernare eficientă, am luat foarte multe măsuri bune pentru oameni, dar probabil îmi trebuia mai mult timp ca să am o organizare cum ar fi trebuit din punct de vedere al partidului, din punct de vedere al strategiei de a câștiga, o strategie nu numai la nivel național, ci pornind de la comunitate, la județ și apoi la nivel național”.
Liderul PSD a recunoscut că președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, contracandidatul său, a câștigat cu un scor foarte mare și a spus că îl va felicita. Nu a făcut-o până acum pentru că a așteptat rezultatul final al numărării voturilor, deși sondajele de la urne arătau o diferență catastrofală de aproape treizeci de procente între ea și Iohannis.