Primăriile și CJ-urile nu dau niciun ban ONG-urilor care luptă împotriva corupției

Redactia | 19.02.2018

Conform unui raport al fostului Minister pentru Consultare Publică și Dialog Social, în anii 2016 și 2017, n-a fost alocat niciun leu ONG-urilor care luptă împotriva corupției, care promovează dezvoltarea economică sau protecția drepturilor omului, arată digi24.ro.

Pe aceeași temă

În ultimii doi ani, primăriile și consiliile județene au finanțat cu peste 100 de milioane de euro diverse ONG-uri din domeniul sportului sau implicate în organizarea de evenimente culturale.

 

De fapt, ONG-urile văduvite de orice fel de finanțare din partea autorităților locale, în afară de cele care luptă pentru justiție și dezvoltare economică,  sunt și cele cu activități în dezvoltare durabilă, egalitate de gen, protecția drepturilor omului, intervenții în situații de urgență, legislație, politici publice sau organizații studențești.

 

În ordinea preferințelor pentru finanțare nerambursabilă se află ONG-urile din domeniul sportului, urmate de instituțiile de cult și cele din artă-cultură. De altfel, acestea sunt cele care pot aduce cele mai multe voturi din partea electoratului pentru continuitatea edililor locali în funcții.

 

Robert Negoiță (PSD), președintele Asociației Municipiilor din București este surprins de concluziile raportului: „Ooo. Astea nu sunt chestiuni lăudabile!”.

 

Însă directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, Ovidiu Voicu, nu este deloc surprins: „Ce interes ar avea un baron local, cum îi spunem, să finanțeze o organizație care ar putea să demaște activități din zona de corupție sau justiție?”, se întreabă retoric el.

 

Pe de altă parte, vinovați sunt conducătorii acelor instituții care nu au solicitat finanțare, afirmă reprezentanții administrației locale. „Ar trebui făcută o analiză și câte ONG-uri au aplicat la concursul de proiecte. De când sunt președinte al Consiliului Județean am avut cu Direcția Generală Anticorupție parteneriate prin care am popularizat activitatea lor”, spune Radu Moldova, președintee CJ Bistrița-Năsăud.

 

„Aceste domenii nu sunt de interes pentru autorități. De aceea asistăm în lunile de vară la numeroase festivaluri, festivități și evenimente organizate, concerte organizate de către primării”, explică Ionuț Sibian, director executiv Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22