Prin proiectele deputatului Rădulescu, PSD nu renunță la controlul politic al justiției

Redactie | 27.02.2018

Proiectele de lege inițiate de deputatul PSD Cătălin Rădulescu își continuă procedura de validare în Parlament. Printre modificările propuse se numără numirea procurorilor șefi de către Senat în locul Președintelui iar apelurile la Înalta Curte să fie doar în favoarea inculpaților.

Pe aceeași temă

 

Primul proiect de lege inițiat încă de anul trecut de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care prevede numirea procurorilor șefi de către Senatul României eliminându-l pe Președintele statului din această procedură, a anunțat printr-un comunicat de presă deputatul USR Sergiu Vlad, membru în comisie. Proiectul se află în procedura legislativă deși Rădulescu spunea anul trecut că proiectul l-a depus înainte să înceapă lucrul comisia specială desemnată pentru elaborarea legilor justiției și dădea de înțeles că va renunța să-l mai susțină.

 

Alături de acest proiect a primit aviz favorabil și proiectul său de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, depus în același timp de Rădulescu, care prevede, printre altele, înființarea unei Secții speciale în cadrul Parchetului general pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați, lucru deja prevăzut în proiectul care a fost votat de Parlament la sfârșitul anului trecut. Cealaltă prevedere din acest proiect este aceea ca apelurile la Înalta Curte de Casație și Justiție nu vor putea fi declarate decât în favoarea inculpaților.

 

Tot aviz favorabil a primit și proiectul său care prevede că faptele săvârșite de demnitari ce determină conflictul de interese sau starea de incompatibilitate să se prescrie în termen de 3 ani. Acest proiect a fost semnat de 100 de parlamentari PSD.

 

Deputatul PSD Catalin Radulescu a fost condamnat definitiv la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare in decembrie 2016 pentru dare de mita si efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu functia.

 

"Pe viitor, Dragnea si Tariceanu nu vor sa mai depinda de presedintele Iohannis pentru a putea demite procurorii care ancheteaza coruptii din PSD-ALDE si le strica planurile de acaparare a banilor publici. In prezent, decizia finala de revocare a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, este la presedintele Romaniei, desi atributiile sale privind numirea si revocarea procurorilor-sefi au fost oricum diminuate prin noile legi ale justitiei", se arata in comunicatul trimis de USR.

 

"Deputatul mitraliera, sustinut de alti 40 de colegi din PSD, continua sa traga cu proiecte de legi in justitia din Romania, propunand modificari la cele mai importante legi din domeniu, legi care asigura integritatea functiei publice, functionarea sistemului judiciar si coerenta politicii penale a statului. Asistam la un nou episod din festivalul inculpatilor si reamintim ca disperarea domnului Radulescu vine exact din faptul ca a fost condamnat definitiv pentru dare de mita si alte infractiuni de coruptie. Devine din ce in ce mai clar ca varianta corecta este cea a sustinerii initiativei cetatenesti de revizuire a Constitutiei pentru interzicerea penalilor in functii publice", a afirmat si deputatul USR Silviu Dehelean, membru in Comisia juridica si in comisia speciala pentru legile justitiei.

 

Ca procedura legislativa, cele trei proiecte trebuie sa primeasca raport inainte de a fi votate in plenul Camerei Deputatilor, care este doar prima camera sesizata, si apoi sa ajunga la Senat, camera decizionala. Teoretic, raportul ar urma sa fie dat de comisia speciala pe legile justitiei si modificarile la codurile penale, daca aceasta va mai functiona pe viitor, daca nu, de comisia juridica.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22