Pe aceeași temă
Nodul rutier Virtuții din capitală, parte a penetrației Splai-Ciurel-Autostrada A1, nu va fi gata nici în acest an, spun cei de la Asociația Pro Infrastructura, „în ciuda promisiunilor fanteziste ale primarului General Gabriela Firea care se lăuda că Pasajul Ciurel va fi gata în 2017.
În plus, asociația afirmă că modificările aduse proiectului inițial, care prevedea trei benzi pe sens la doar două benzi va face toată investiția aproape inutilă.
„Ca toate investițiile majore de infrastructură rutieră derulate in Capitala, si aceasta are o istorie zbuciumata, plina de scandaluri, cu autoritati locale incapabile sa rezolve hatisurile birocratice si care stiu doar sa promita si sa dezinformeze in loc sa aloce finantarea necesara si sa rezolve problemele", sustin reprezentantii Pro Infrastructura.
Aceștia explica faptul ca proiectul a fost gandit ca o alternativa la Bd. Iuliu Maniu care sa asigure conexiunea dintre Autostrada A1 (vest) si Splaiul Independentei (centru), traversand orasul la limita dintre cartierul Militari (Sector 6) si localitatea Rosu.
Noul drum ar trebui sa aiba trei benzi pe sens si aproximativ 8,3 kilometri in total. Contractul a fost semnat in noiembrie 2007 cu asocierea Max Boegl-Astaldi-Euroconstruct, cu termen de finalizare 35 de luni, de la data inceperii.
Potrivit Pro Infrastructura, autorizatia de construire emisa in iunie 2010 a fost anulata definitiv in 2013, dupa indelungi lupte in instanta.
Lucrarile au demarat, totusi, in 2014, pe o noua autorizatie de construire emisa in 27.01.2014, insa doar pentru nodul Virtutii.
"Alocarea bugetara a fost precara dintotdeauna, iar relocarile de utilitati, exproprierile si alte blocaje birocratice au pus permanent bete in roate. Mai mult, in iulie 2016 Gabriela Firea anunta ca penetratia va avea doar doua benzi pe sens in loc de trei, renuntandu-se la drumurile colectoare, argumentand ca, astfel, se vor diminua costurile prin evitarea exproprierilor de locuinte construite recent. In urma acestui anunt, Asociatia Pro Infrastructura (impreuna cu Asociatia Metrou Usor) a cerut primarului general sa NU modifice proiectul si sa pastreze benzile colectoare, una fiind dedicata transportului in comun, iar noul bulevard sa fie prevazut cu benzi pentru biciclete si trotuare generoase.
Credeti ca am fost ascultati? Bineinteles ca nu. Proiectul este in continuare in aer si exista riscul sa fie anulat complet! Daca acest lucru se va intampla, nodul Virtutii va fi aproape inutil fara conexiunea cu vestul orasului", mai spun reprezentantii Pro Infrastructura.
Potrivit acestora, PMB a taiat, in septembrie 2017, suma de 35 milioane de lei (din bugetul de 90 milioane alocat in 2017), desi Gabriela Firea a promis ca nodul Virtutii va fi gata la finalul anului trecut.
"Nici vorba de asa ceva! Desi podul hobanat peste Dambovita este realizat in proportie de 85%, lipsind practic doar hobanele (foarte scumpe) si straturile de asfalt, bretelele de acces/conexiune cu strazile existente sunt departe de finalizare, fiind la un stadiu fizic de aproximativ 30%. Cerem administratiei Firea sa continue proiectul in forma lui initiala, cu 3 benzi pe sens, din nodul Virtutii si pana in Autostrada A1, asigurand bugetul necesar si rezolvand la timp problemele birocratice astfel incat bucurestenii sa poata folosi in cel mai scurt timp o alternativa veritabila pentru transportul rutier si public intre centrul si vestul orasului", isi incheie mesajul reprezentantii Asociatiei.