Producătorii au speculat criza imunoglobulinei ca să scape de taxa clawback. Nu trebuia anulată

Dora Vulcan | 09.12.2017

Fostul ministru al Sanatatii Vlad Voiculescu avertizeaza ca mult blamata taxa clawback este singura metoda prin care statul roman a tinut sub control cheltuielile pe medicamente, iar aceasta aduce la bugetul de stat peste 80 milioane de euro pe trimestru.

Pe aceeași temă

 

 

El a precizat ca s-a intamplat ceea ce a prevazut - distribuitorii de medicamente au folosit criza imunoglubulinei pentru a obtine de la Ministerul Sanatatii ceea ce isi doresc, si anume exceptarea de la taxa clawback.

 

Intr-un mesaj postat, vineri, pe Facebook, Vlad Voiculescu aminteste despre cazul femeii care a murit la Alba Iulia din cauza lipsei imunoglubulinei si despre reactia Guvernului, respectiv a Ministerului Sanatatii.

 

"Marti, premierul Tudose convoca sefii autoritatilor din sanatate si producatorii de imunoglobuline pentru a rezolva criza. Spuneam atunci (MARTI) ca distribuitorii vor folosi aceasta criza pentru a obtine ceea ce-si doreste orice companie pharma, si anume exceptarea de la taxa clawback. O zi mai tarziu (MIERCURI), se intampla exact ce am spus.

 

Atentionam atunci ca asta va deschide cutia pandorei! Iarasi, o zi mai tarziu (JOI), se intampla exact ce am spus. Reprezentantii pharma (cu totii!) erau la Ministerul Sanatatii cerand si obtinand nici mai mult decat mai putin decat revizuirea taxei clawback pentru toate medicamentele", sustine Vlad Voiculescu.

 

El spune ca mult blamata taxa clawback este singura metoda prin care statul roman a tinut cheltuielile pe medicamente sub control si ca aceasta aduce la bugetul de stat peste 80 de milioane de euro pe trimestru. Referindu-se la mijloacele de combatere a disparitiei medicamentelor de pe piata, fostul ministru al Sanatatii afirma ca legislatia implementata anul trecut prevedea masuri pentru pret diferentiat pentru medicamentele esentiale (inclusiv imunoglobuline), monitorizarea stocurilor, raportarea lipselorsi limitarea exporturilor paralele.

 

Vlad Voiculescu adauga ca acum politica medicamentului este facuta de catre reprezentantii incompetenti ai Guvernului, care prin masurile luate au creat dezastrul de acum, reprezentantii pharma, cu o miza legitima de a-si creste profiturile cu circa 360 de milioane de euro anual si fosti reprezentanti ai intereselor industriei (pana acum o luna), care iau acum decizii in numele statului - presedintele CNAS, Laurentiu Mihai, fost director al Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice.

 

 

Mesajul integral al fostului ministru: 

 

” PROSTIE și INTERESE DE 320 MILIOANE EURO/AN*

În weekendul în care mulți dintre noi eram mândri că suntem români o femeie a murit la Alba Iulia din cauza lipsei unui medicament esențial.

Marți premierul Tudose convoca șefii autorităților din sănătate și producătorii de imunoglobuline pentru a rezolva criza. Spuneam atunci (MARȚI) că Distribuitorii voi folosi această criză pentru a obține ceea ce-și dorește orice companie pharma și anume exceptarea de la taxa clawback.

O zi mai târziu (MIERCURI), se întâmpla exact ce am spus. Atenționam atunci că asta va deschide cutia pandorei!

Iarăși, o zi mai târziu (JOI), se întâmpla exact ce am spus. Reprezentanții pharma (cu toții!) erau la Ministerul Sănătății cerând și obținând nici mai mult decât mai puțin decât revizuirea taxei clawback pt. TOATE medicamentele.

—-

CE ESTE ÎN JOC?

Mult blamata taxă clawback este singura metodă prin care statul român a ținut cheltuielile pe medicamente sub control. Peste 80 milioane de euro pe trimestru aduce la bugetul de stat aceasta!

—-

CARE SUNT MIJLOACELE PRIN CARE DISPARIȚIA MEDICAMENTELOR TREBUIE COMBĂTUTĂ?

Legislația implementata anul trecut prevedea măsuri pentru

- preț diferențiat pt. medicamentele esențiale (incl. imunoglobuline)

- monitorizarea stocurilor

- raportarea lipselor (www.medicamente-lipsa.ro)

- limitarea exporturilor paralele

—-

CINE FACE ACUM POLITICA MEDICAMENTULUI (vezi fotografie de la MS de mai jos!)

- reprezentanții incompetenți ai guvernului care prin măsurile luate au creat dezastrul de acum;

- reprezentanții pharma (să nu uităm: cu o miză legitimă de a își crește profiturile cu circa 360 milioane de euro anual)

- foști reprezentanți ai intereselor industriei (până acum o lună), care iau acum decizii în numele statului - este vorba despre Președintele CNAS!

—-

* estimat pe baza valorii taxei clawback pe trimestrul III al acestui an.

——————

Explicație: TAXA CLAWBACK este mecanismul prin care statul se asigură că toate cheltuielile statului cu medicamentele sunt ținute în frâu! Simplu spus: tot ce depășește bugetul anual aprobat (BA), este recuperat de la cei care pun medicamentele pe piață. În trimestrul III al acestui an, suma a fost de peste 80 milioane de euro.”

 

 

Ministerul Sanatatii (MS) a anuntat joi ca ministrul Florian Bodog s-a intalnit cu reprezentantii Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice (APMGR) si ai Asociatei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente, stabilind infiintarea unui grup de lucru pentru regandirea taxei clawback la toate medicamentele. Grupul de lucru va incepe sa lucreze saptamana viitoare la noile reglementari si va avea in componenta, alaturi de reprezentantii Ministerului Sanatatii, pe cei ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, reprezentanti din cadrul Ministerul Finantelor Publice si cate doi reprezentanti din partea asociatiilor producatorilor de medicamente, potrivit MS.

 

"Vin cu propunerea de a lucra alaturi de minister si colegii de la casa de asigurari pentru stabilirea unor principii noi privind cuantumul taxei de clawback, in beneficiul pacientilor nostri, astfel incat sa putem asigura aprovizionarea cu medicamente fara disfunctionalitati", a declarat ministrul Bodog.

 

Producatorii de medicamente sustin ca principala cauza a lipsei medicamentelor generice este taxa clawback, care face ca pretul multor medicamente sa ajunga mai mic decat costul de productie, ceea ce duce la disparitia acestora de pe piata si ca solutia propusa de Ministerul Sanatatii, de a forma un grup de lucru care sa studieze modificarea principiilor pe care este calculata taxa clawback, este doar pe termen scurt, iar singura solutie este eliminarea taxei clawback.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22