Profesorii amenință cu greva și că nu vor încheia mediile pe semestrul I dacă nu le cresc salariile

Laurentiu Gheorghe | 17.12.2021

Dacă profesorii nu primesc majorările de salarii conform legii salarizării bugetare, liderii a două federații sindicale spun că școlile vor rămâne închise după 3 ianuarie și nu vor mai fi încheiate mediile

Pe aceeași temă

„Există cele mai mari șanse” ca școala să nu se reia pe 3 ianuarie 2022 (pentru elevii de gimnaziu și liceu - n.r.), dacă drepturile salariale promise profesorilor nu vor fi acordate, a declarat liderul Federației sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor. Potrivit acestuia, profesorii intenționează să înceapă greva generală și să lase mediile neîncheiate pe semestrul I.

 

Declarațiile vin în contextul în care noul proiect de ordonanță de guvern, aflat acum în discuție, prevede că de la „data de 1 ianuarie 2022, salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021”, după ce forma proiectului precedentă prevedea că salariile profesorilor vor fi înghețate în 2022.

 

Nistor acuză însă că această pătrime prevăzută este o „șmecherie” care se traduce într-o creștere medie de 50 de lei.

 

„Nu accept să fiu prostit în față, nu vom opri acțiunile de protest anunțate. Pătrimea oferită este o pătrime din diferenta salarială 2021 față de 2022. Deci nu vorbim de o creștere salarială de 8%, ci de 4% în medie, adică o creștere medie de 50 lei. Or asta inseamnă o bătaie de joc la adresa întregului corp profesoral. Sunt categorii care nu vor primi absolut nimic”, a declarat Nistor, pentru HotNews.ro.

 

„S-au chinuit o noapte întreagă să facă rost de 1 miliard de lei, chipurile. E o șmecherie”, a adăugat el.

 

El a adăugat că „o să prorogăm și noi începerea școlii din 3 ianuarie” și că situații școlare vor rămâne neîncheiate. „Există cele mai mari șanse sa nu începem” școala pe 3 ianuarie, a spus el.

 

El s-a declarat nemulțumit și de faptul că astăzi liderii sindicali au fost chemați la o întâlnire la guvern cu consilierul de stat Mădălina Turza, care a avut mandat „să ne asculte”. Aceasta le-a garantat că va avea loc o întâlnire și cu premierul Ciucă. Potrivit lui Nistor, 70% dintre membrii federațiilor sindicale doresc începerea grevei generale.

La rândul său, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a apreciat că Guvernul a demonstrat că are alte priorităţi decât educaţia, iar un profesor tânăr nu poate trăi cu un salariu de puţin peste 2.200 de lei pe lună.

 

"Primim foarte multe semnale contondente, reacţiile sunt extrem de dure, oamenii vor să protesteze. Aşa cum am transmis şi Guvernului astăzi, după 3 ianuarie se va ajunge foarte probabil la o grevă generală, adică s-ar putea să apară neplăcuta surpriză să se pună lacătul pe şcoli. Am transmis asta, astăzi, unui consilier al prim-ministrului, să îi comunice, pentru că lucrurile nu mai pot fi acceptate aşa cum sunt", a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

 

"Revendicarea noastră principală este una de bun-simţ şi, practic, ea se referă la atingerea în 2022 a salariilor din grilă, aşa cum este în Legea 153. Să nu uităm că acest lucru trebuia să se întâmple din septembrie 2020. În septembrie 2020, chiar în condiţiile în care existau bani prinşi în Legea bugetului, ministrul de Finanţe de atunci, domnul Florin Cîţu, a refuzat să dea această mărire. Oamenii s-au aşteptat totuşi să se întâmple anul acesta, în septembrie 2021, numai că anul acesta iarăşi am fost omişi şi, surpriză, acum, în proiectul Legii bugetului pe anul 2022, în primă fază, Guvernul a propus să nu acorde nimic, să îngheţe, şi aseară au găsit cei de la Finanţe nişte bani ca să ne dea o mărire de 4%. Deci, mărirea nu este de 8%, cât ar însemna o tranşă, ci este de 4%. Deci, noi trebuia să avem 16% în total, iar din 16% dau doar 4%. Ca sumă brută e undeva la 120 de lei pentru un profesor, care înseamnă sub 70 de lei net. Asta este o bătaie de joc, iar oamenii sunt extrem de revoltaţi. Ultima mărire a fost la 1 ianuarie 2020, acea pătrime. Având în vedere faptul că inflaţia cumulată depăşeşte 10% în 2020 - 2021, era mai mult decât normal să se dea 16%. Ori, cu 4% e clar că mulţi dintre cei din învăţământ sunt chiar sub limita de subzistenţă. Dacă ne gândim la un profesor tânăr care are acum 2.200 şi ceva de lei net, plus 70 de lei în plus, vă daţi seama că tot în categoria săracilor este. Un profesor nu poate să trăiască, dacă mai are şi familie... Deci, e clar: Guvernul are alte priorităţi. Să nu uităm că cele mai multe categorii socio-profesionale au ajuns deja la nivel maxim (...) am crezut că va veni şi rândul nostru. Iată însă că nu a venit încă şi e clar că o asemenea chestie nu mai poate fi tolerată", a mai susţinut Hăncescu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22