Pe aceeași temă
În motivarea inițiativei se precizează că membrii comisiilor nu sunt plătiți acum pentru activitatea lor, iar „având în vedere complexitatea activității și responsabilitatea avută este necesară remunerarea acestora prin stabilirea unei indemnizați lunare, care să reprezinte un stimulent și o recunoaștere a importanței muncii acestora”, după cum se precizează în motivarea proiectului de lege.
Se stipulează faptul că plata indemnizațiilor se face „doar pe luna în care membrii comisiei s-au întrunit cel puțin o dată și se efectuează pe baza listelor de prezență întocmite de secretarul comunei, avizate de președintele acesteia, iar fondurile necesare se asigură din bugetul unității administrativ-teritoriale, respectiv din bugetul Instituției Prefectului, pentru comisia județeană de fond funciar”, se mai precizează în proiect.
O altă lege care ar duce la creșterea salariilor pentru câteva mii de bugetari din domeniul agriculturii se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. E vorba despre angajații de la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Salariile ar urma să crească prin schimbarea încadrării din funcție publică teritorială în funcție publică de stat, ceea ce ar duce la un plus de venituri de circa 10-15%.
Proiectul de lege mai prevede și aplicarea pentru toți angajații acestor instituții de stat a sporurilor pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă.