Proiectul prin care Parlamentul poate demite seful CNA avizat favorabil in Comisia de Cultura

P.c. | 29.04.2015

Pe aceeași temă

PSD și PNL au ajuns la un consens, in Comisia de Cultură a Camerei Deputatilor, in privinta modificarii Legii audiovizualului astfel incat Parlamentul sa poata demite șeful CNA. Acesta este un prim pas în direcția schimbării din funcție a Laurei Georgescu, președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), relateaza Evenimentul Zilei.

 

Proiectul este inițiat de Georgică Severin (PSD) și Gigel Știrbu (PNL), preşedinţii Comisiilor de cultură din Parlament.

 

Articolul 20 din actuala Lege a audiovizualului a fost modificat prin introducerea alineatului:Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate (al Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.) atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului”. În această situaţie, „Parlamentul va numi un nou președinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului președinte”, mai prevede proiectul de lege.

 

CITITI SI: DNA extinde urmarirea penala fata de Laura Georgescu. Sefa CNA, suspectata de abuz in serviciu si instigare la fals

 

CNA nu mai funcționează de un an

 

In prezent, Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA.

 

Președintele Comisiei, liberalul Gigel Știrbu a afirmat: „De un an de zile CNA nu mai funcționează. E într-un continuu scandal”. Proiectul va merge în Comisia Juridică pentru aviz, apoi în plenul Camerei și ulterior în Senat.

 

Acum cateva zile, DNA a extins urmărirea penala faţă de Laura Georgescu, președintele CNA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Proiectul de lege are susținerea membrilor CNA

 

Răsvan Popescu, vicepreședinte CNA a spus ca aceasta lege ii avantajeaza pe membrii CNA : „Susținem acest proiect de lege care încearcă să găsească soluția la o situație nefericită din instituție, generată de atitudinea președintelui CNA. Gesturile doamnei Georgescu au dus la un conflict atât cu colegii, cât și cu angajații instituției. Proiectul se limitează doar la funcția de președinte, funcție administrativă și nu afectează poziția de membru. Ne păstrăm autonomia. Cel mai important e faptul că, în continuare, legea prevede că viitorul președinte CNA să fie ales de către colegii săi, iar propunerea noastră va merge către Comisii. Sperăm ca procesul să se încheie până la sfârșitul sesiunii parlamentare”, a spus Popescu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22