Pe aceeași temă
Mai multe persoane protestează duminică seara în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului, faţă de noile măsuri şi restricţii anunţate de Executiv pentru combaterea răspândirii COVID-19. De această dată, oamenii legii au început să dea amenzi.
Echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu organizatorii și cu persoanele prezente, pentru a le aduce la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi. Până în prezent, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și 29 de persoane au fost avertizate, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei.
O persoană a fost surprinsă folosind o dronă în Piața Victoriei și a fost amendată pentru această faptă.
Protestatarii și-au exprimat dezacordul faţă de obligativitatea purtării măştii şi față de noile restricţii impuse de Guvern. Ei nu sunt de acord cu restricţiile de circulaţie, cu închiderea pieţelor şi nici cu celelalte măsuri restrictive care intră în vigoare de luni, potrivit Agerpres.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Protestatarii îşi exprimă dezacordul atât faţă de obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi împotriva noilor restricţii impuse de guvern dar și împotriva vaccinării în general, ca semn al „pecetluirii” și a venirii Apocalipsei.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Protestatarii din Piaţa Victoriei nu respectă măsurile de siguranţă sanitară: nu păstrează nici distanţa fizică şi nici nu poartă masca de protecţie. Ei poartă pancarde cu mesaje împotriva restricţiilor anunţate de Executiv şi steaguri tricolore.
GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Începând de luni devine obligatorie purtarea măştii pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spaţiile deschise, magazinele se închid la ora 21,00, se interzice circulaţia în afara locuinţei între orele 23,00 - 5,00, cu unele excepţii pentru care trebuie prezentată o declaraţie pe proprie răspundere, iar activitatea pieţelor, târgurilor şi bâlciurilor în spaţii închise se suspendă.
GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Hotărârea de Guvern de modificare şi completare a HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie, adoptată joi şi publicată în Monitorul Oficial, prevede că aceste măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 intră în vigoare de luni.
Guvernul a adoptat joi şi Ordonanţa de urgenţă de modificare şi completare a legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care prevede, între altele, că, în perioada noiembrie 2020 - 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi al analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a anteşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line.