Pe aceeași temă
Accesul in Portul Constanta a fost blocat azi-dimineata de 400 de salariati care au protestat impotriva conducerii Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime (CNAPM) considerand ca masurile abuzive ale acesteia distrug economia portuara. La protest au participat atat Organizatia Patronala Operator Portuar cat si Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare (FNSP), relateaza Hotnews.
liderul FNSP, Mircea Burlacu, a declarat ca protestul este organizat 'impotriva incompetentelor si abuzurilor conducerii administrativ-executive a CNAPM Constanta si a strategiei de distrugere a economiei portuare'.
Principalele motive invocate public pentru mitingul de protest au la baza contestarea proiectului Master Plan de dezvoltare a Portului Constanta, precum si majorarea chiriilor pentru operatori, cu 380%, in decurs de doi ani.
CITITI SI: Radu Mazare, despre Portul Constanta: Nu ma mai intereseaza, am renuntat
Presedintele FNSP sustine ca noua strategie de dezvoltare vizeaza transformarea unei zone din incinta vechiului port comercial in zona de restaurante si agrement distrugandu-i, in opinia sa, potentialul economic. 'Actuala conducere a companiei distruge economia portuara, alunga marfa si vapoarele din Portul Constanta, ceea ce va atrage falimentul multor operatori portuari. Vor sa faca acolo o zona rezidentiala, in care sa se intre direct cu iahtul, cu restaurante si cazinouri. Asta doreste actuala conducere a Portului Constanta, demonstrand o permanenta lipsa de respect fata de salariati si operatori portuari', a afirmat Mircea Burlacu.
Autorizatia pentru pichetarea CNAPM a fost eliberata pentru o perioada de 30 de zile, insa presedintele FNSP a spus ca durata protestului este determinata de evolutia dialogului cu adminstratia.