Protestele tip Wall Street se extind in lume: banci atacate si gaze lacrimogene

Fara Autor | 18.10.2011

Protestele de pe Wall Street au devenit o miscare globala, dupa ce sute de oameni din mai multe orase ale lumii au anuntat ca vor protesta la adresa lacomiei bancherilor si politicienilor. Locuitorii a 951 de oraşe din 82 de ţări au ieşit sâmbătă în stradă acuzind bancherii şi politicienii că distrug economiile şi că, prin lăcomie şi o conducere proastă, au condamnat milioane de oameni la sărăcie, scrie Reuters. Inspirate de mişcarea "Occupy Wall Street" din New York, proestele au început în Noua Zeelandă, au continuat în Asia, au ajuns în Europa şi e de aşteptat să se termine tot în SUA.

Pe aceeași temă

Protestele de pe Wall Street au devenit o miscare globala, dupa ce sute de oameni din mai multe orase ale lumii au anuntat ca vor protesta la adresa lacomiei bancherilor si politicienilor.  Locuitorii a 951 de oraşe din 82 de ţări au ieşit sâmbătă în stradă acuzind bancherii şi politicienii că distrug economiile şi că, prin lăcomie şi o conducere proastă, au condamnat milioane de oameni la sărăcie, scrie Reuters. Inspirate de mişcarea "Occupy Wall Street" din New York, proestele au început în Noua Zeelandă, au continuat în Asia, au ajuns în Europa şi e de aşteptat să se termine tot în SUA.

Occupy Roma cu sticle incendiare

În capitala italiană, protestatarii au aruncat cu sticle incendiare într-o clădire a Ministerului de Interne, scrie CNN . În plus, alţii au dat foc unor maşini, iar mulţi au spart geamurile magazinelor şi băncilor. Poliţiştii spun, însă, că e vorba doar de câţiva anarhişti care s-au amestecat printre protestatarii calmi. Chiar dacă au venit în număr mare, ceilalţi demonstranţi nu au creat probleme.

Protestatarii de la Roma, printre care s-au numărat şomeri, studenţi şi pensionari, au mărşăluit de la Colloseum până în piaţa San Giovanni. În oraş, au fost detaşaţi peste 2.000 de poliţişti, ca să nu se repete situaţia de anul trecut, când studenţii care au ieşit să protesteze împotriva legii educaţiei s-au bătut cu forţele de ordine.

Protestatarii, care au fost aduşi cu 750 de autobuze din toată Italia, au fluturat pancarte cu sloganuri ca "Banii voştri sunt banii noştri" sau "Yes, we camp" (Da, campăm), o parafrază a sloganului cu care Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale din 2008, "Yes, we can" (Da, putem). La fel ca în New York, mulţi italieni au dormit în faţa Băncii Centrale pentru mai multe nopţi.

Demonstranţii italieni au protestat mai ales împotriva premierului Silvio Berlusconi, al cărui plan de austeritate, în valoare de 60 de miliarde de euro, a fost votat vineri în Parlament. Această măsură va mări taxele şi va face sistemul de sănătate publică mai scump.

De altfel, în Italia protestele au început de vineri, când studenţii din Milano au luat cu asalt clădirea băncii de investiţii Goldman Sachs, pe care au vopsit-o cu graffiti roşu, şi a băncii UniCredit, în care au aruncat cu ouă.

Julian Assange le-a vorbit protestatarilor din Londra

Britanicii au fost cei mai vehemenţi împotriva celor care lucrează în bănci, acuzându-i că au primit ajutoare de la guvern şi încă beneficiază de bonusuri importante, în detrimentul tinerilor, care - în majoritate - sunt şomeri.

Mii de demonstranţi au ieşit pe străzile Londrei, afişând bannere precum "Ocupaţi bursa". "Au ieşit în stradă oameni din toate categoriile sociale şi toţi spun că s-au săturat", a declarat un britanic de 28 de ani, care susţine că are o slujbă bine plătită, dar că protestează împotriva sistemului financiar.

Printre cei prezenţi în capitala Londrei s-a numărat şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, care le-a vorbit protestatarilor. "Ce se întâmplă astăzi aici este punctul culminant al lăcomiei multor oameni din întreaga lume, din Londra până în Cairo", a spus Assange.

Daily Mail scrie că Assange a sosit la manifestaţie cu o mască pe faţă, pe care poliţiştii l-au rugat să o scoată imediat. Fondatorul WikiLeaks şi-a făcut loc printre protestatari, după care s-a urcat pe o scenă şi li s-a adresat manifestanţilor.

În Grecia, oamenii au protestat împotriva austerităţii. "Ce se întâmplă acum în Grecia e un coşmar care le aşteaptă şi pe alte ţări, în viitor. Solidaritatea este singura armă a oamenilor", se arată într-un comunicat al organizatorilor protestului.

În Paris, protestele au fost parţial înăbuşite de întâlnirea miniştrilor de finanţe din G20. Demonstraţii au fost organizate, însă, şi în oraşul Belleville, unde oamenii au protestat împotriva Guvernului. "Nu ne ascultă deloc, orice am face, oricum am vota, oricum am protesta. Dialogul cu Guvernul nu dă niciun rezultat. Ba din contră, sărăcia şi planurile de austeritate continuă. Nu putem continua în acest mod, aşa că ieşim în stradă", a declarat un protestatar francez, citat de Reuters.

În Madrid, oamenii au mărşăluit din piaţa Cibeles până la kilometrul zero al oraşului, cu bannere pe care scriau sloganuri precum "Ne sunt furate drepturile".

În Germania, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, la Frankfurt, cu pancarte pe care scria "Oamenilor nu trebuie să le fie frică de guvern" şi "Guvernului ar trebuie să îi fie frică de oameni", dar şi "Goldman Sucks" (cu aluzie la Goldman Sachs).

Protestele au fost impresionante şi în Noua Zeelandă: în Auckland, cel mai mare oraş din ţară, peste 3.000 de oameni au scandat, au bătut în tobe şi au acuzat lăcomia corporaţiilor. Alţi 200 s-au adunat în capitala Wellington şi încă 50 în Christchurch, oraşul lovit de mai multe cutremure în acest an.

În Sydney, 2.000 de oameni, printre care aborigeni, comunişti şi sindicalişti, au protestat în faţa Băncii Australiene.

"Cred că oamenii vor democraţie adevărată. Nu vor ca politicienii să fie influenţaţi de corporaţii. Vor ca politicienii lor să fie responsabili şi de încredere", a declarat unul dintre cei 1.000 de protestatari din Melbourne. "Ştim că o ducem mai bine decât protestatarii din SUA, dar sunt nişte probleme şi în această ţară", a declarat un altul.

Din câte se pare, protestele vor continua în Australia pentru mult timp, pentru că organizatorii au adus saci de dormit şi perne. "Am auzit că unii oameni plănuiesc să stea aici zile sau chiar luni", a declarat un protestatar.

În Toronto (Canada), oamenii au scandat "Arestaţi-i pe cei 1%" sau "Nu mai ignoraţi tinerii, noi suntem viitorul vostru". De asemenea, un câine a fost "îmbrăcat" într-o pancartă pe care scria: "99% împotriva pisicilor corporatiste grase".

Sute de oameni s-au adunat şi în Tokyo (Japonia), protestând împotriva armelor nucleare, dar cerând şi eliberarea Tibetului. "Sunt aici pentru că tinerii suferă din cauză că şi-au pierdut locurile de muncă, dar nu mulţi vorbesc public despre acest lucru. Vrem doar să le spunem celor de la guvernare, paşnic, că suntem în pericol", a declarat un protestatar.

În China, oamenii au protestat împotriva companiei Apple. "Fiind cea mai mare companie din lume, ei încasează toţi banii, iar cei care produc un iPhone primesc doar 1% din preţul său. Vrem ca distribuţia profitului să fie echitabilă", a declarat o angajată Apple din China. "Nu ar trebui să lăsăm băncile să fie mari huligani", s-a auzit şi pe străzile din Hong Kong.

În Jakarta (Indonezia), câteva zeci de oameni s-au adunat în jurul ambasadei SUA. "Vrem să arătăm că sistemul american, imperialismul lor, trebuie distrus", a declarat un protestatar.

La fel s-a întâmplat şi în Manilla (Filipine), unde câteva zeci de oameni au pichetat ambasada SUA, fluturând bannere pe care scria "Jos cu imperialismul american" sau "Insulele Filipine nu sunt de vânzare".

În faţa bursei din Taipei s-au adunat 100 de oameni, care au scandat: "Noi suntem cei 99% din Taiwan". Ei au susţinut că doar companiile au profitat de creşterea economică, în timp ce salariile clasei de mijloc de abia acoperă cheltuielile legate de locuinţă, educaţie şi sănătate.

Directorul firmei de semiconductoare TSMC s-a alăturat şi el protestatarilor taiwanezi, în oraşul Hsinchu. "Sunt împotriva diferenţei dintre bogaţi şi săraci. În ultimii 20-30 de ani, averea celor 1% foarte bogaţi s-a mărit foarte mult. Occupy Wall Street este o reacţie la acest lucru", a declarat Morris Chang.

Occupy Bucharest cu 50 de protestatari intr-un tarc al Jandarmeriei

Circa 50 de persoane s-au strâns sămbătă într-un parc din centrul Bucureştiului, în cadrul "Occupy Bucharest". Întâlnirea de la Bucureşti, promovată pe reţelele de socializare, s-a vrut mai mult un execiţiu care să-i înveţe pe oameni că au dreptul de a se exprima liber, însă mulţi dintre cei care au venit să se alăture mişcării s-au arătat numulţumiţi de "ţarcul" instalat de Jandarmerie pentru a delimita spaţiul în care s-a permis desfăşurarea evenimentului.

Un grup de tineri veniţi din judeţul Prahova, după ce au citit pe Facebook despre Occupy Bucharest, s-au arătat la rândul lor nemulţumiţi. "Ne aşteptam la mai multă lume. Erau mai mulţi oameni la trecerea de pietoni decât sunt aici. Ne-am plimbat o oră până i-am găsit", ne-au explicat tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani.

Zeci de pancarte au fost prinse în gardul viu din dreptul perimetrului în care s-a desfăşurat protestul. "Am 30 de ani şi datorii pentru 100!", " Indignarea nu e identitate! E un virus care se ia când deschizi ochii" sau " Opriţi acordul cu FMI. Opriţi cancerul financiar" sunt doar câteva dintre mesajele pe care simpatizanţii mişcării au dorit să le transmită.

Trecătorii nu s-au arătat foarte interesaţi de grupul de oameni adunat în parc "Puterea e a fiecăruia... Ce putere mă?", a exclamat un tânăr tuns scurt şi îmbrăcat într-o geacă piele, după ce a citit unul dintre mesajele sprijinite de gard.


 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22