Pe aceeași temă
PSD este nemulțumit că șeful AEP i-a respins solicitarea de rambursare a 3.380.634 de lei, reprezentând contribuții ale candidaților PSD la campania pentru europarlamentarele din 26 mai.
AEP a respins cererea de rambursare pe motiv că aceasta era semnată de trezorierul Mircea Drăghici, care nu este considerat de Autoritate ca reprezentant legal al partidului după demisia sa din funcția de trezorier, pe 5 iunie după încarcerarea președintelui PSD Liviu Dragnea.
De asemenea, Drăghici a fost inculpat de DNA, pe 24 iunie, exact pentru delapidarea subvențiilor acordate PSD de stat și folosirea lor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate partidului. Drăghici este trimis în instanță din 25 iulie. În actele partidului.
Drăghici a fost trezorier al partidului până pe 3 iulie. Cererea de rambursare trimisă de PSD este din 26 iunie și este semnată de Mircea Drăghici și de mandatarul financiar coordonator al PSD, Matei Ileana Gabriela.
Or, în motivarea respingerii rambursării, AEP spune exact că în cererea sa de rambursare PSD nu precizează și funcția pe care Drăghici o deține în partid, doar calitatea sa oficială, de reprezentant legal al partidului.
Inspectorii AEP spun că, de fapt, reprezentantul legal al partidului este președintele Viorica Dăncilă, care a preluat interimatul șefiei PSD după CEx-ul din 28 mai, pentru ca ulterior să fie validată președinte plin de congres.
Pe lângă cererea de rambursare, PSD a cerut Secției de contencios administrativ și fiscal de la Curtea de Apel București anularea raportului făcut de inspectorii AEP după un control la PSD dar și daune de 18.524,02 lei, pe care să le plătească Mitulețu - Buică pentru că a respins PSD rambursarea cheltuielilor.
Suma reprezintă dobânda pe banii neprimiți înapoi de la stat prin semnătura șefului AEP.
Tot Mitulețu-Buică ar trebui să plătească și cheltuielile de judecată, se mai spune în cererea PSD.
Nu in ultimul rand, formatiunea politica cere ca AEP si Mituletu-Buica sa achite si cheltuielile de judecata.
Procesul a fost deschis pe 4 octombrie 2019, dar nu s-a stabilit încă niciun termen de judecată, potrivit portalului instantelor, , citat de Ziare.com.
Avocații sunt de la firma lui VIorel Mocanu, fost agent guvernamental al României la CEDO și fost consilier onorific al ministrului Sănătății, Sorina Pintea.
Mocanu a demisionat după ce presa a scris că a trimis concluzii favorabile lui Liviu Dragnea, în procesul acestuia intentat la CEDO statului român, prin care Mocanu defavoriza exact statul de care era plătit să-l reprezinte.
Aceeași casă de avocatură, ”Mocanu și asociații” o reprezintă și pe premierul demis Viorica Dăncilă care a cerut în instanță anularea domeniilor de internet vioricadancila.ro, dancilaviorica.ro si dancila.ro și transferarea lor exclusivă către Dăncilă.
Cine sunt cei 21 de candidați și sumele cu care au contribuit la campania pentru europarlamentare
Rovana Plumb – 800.000 lei
Chilat Crina – 676.000 lei
Manda Claudiu – 436.195 lei
Intotero Natalia – 200.000 lei
Doina Pană – 100.000 lei
Marius Margarit – 130.000 lei
Dan Nica – 165.000 lei
Emilian Pavel – 127.000 lei
Gabriela Zoană – 105.000 lei
Dragoș Benea – 100.000 lei
Dragoș Pui – 100.000 lei
Victor Negrescu – 60.000 lei
Alexandru Popa – 71.470 lei
Tudor Ciuhodaru – 50.000 lei
Maria Grapini – 1904 lei
Cristea Andi Lucian – 16.000 lei
Mariana Balanica Dragomir – 72.000 lei
Ion Macaveiu – 71.030 lei
Răzvan Popa – 40.000 lei
Alin Pavelescu – 81.000 lei
Roxana Paturca – 30.150 lei
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis PSD că are posibilitatea legală să achite împrumuturile făcute de la candidații partidului la alegerile europarlamentare din subvenția pe care o primește lunar de la bugetul de stat, informează Europa Liberă.
Printre beneficiari s-ar număra și fosta candidată a României la postul de comisar european, care are de recuperat de la partid 800.000 de lei.
care PSD le primea ca subvenție.
Președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a răspuns că banii candidaților pot fi declarați de către PSD ca datorie și achitați din banii proveniți din subvenție.
”Doar partidul stabilește pe baza răspunsului de la Autoritatea Electorală Permanentă dacă plătește sau nu aceste sume. Noi nu le putem spune că pot să plătească sau că trebuie să le plătească, ci doar le arătăm temeiul legal în baza cărora aceste operațiuni se pot desfășura”, a declarat Mitulețu-Buică pentru Europa Liberă.