Pe aceeași temă
De ce își modifică PSD propriul proiect abia adoptat de Senat, înainte de promulgare? Pentru că proiectul lui Rădulescu, scos de la sertar și asumat de fiica lui Cosma și de Pleșoianu, face referiri precise și la REVOCAREA PROCURORILOR ȘEFI - obsesie a discursului lui Rădulescu până ieri, când și-a reluat amenințările la adresa procurorului general Augustin Lazăr, și a ministrului Toader care a anunțat miercuri seara la Antena 3 că a luat decizia în ceea ce privește revocarea lui Kovesi de la DNA. Proiectul îl scoate pe șeful statului nu doar din circuitul numirii procurorilor șefi ci și din cel al revocării - miza actualului moment pentru penalii puterii.
***
Statutul magistraților, care tocmai ce a fost adoptat de Senat prin dictatura majorității PSD-ALDE-UDMR pe gustul penalilor de la putere și care urma să meargă la promulgare, va fi modificat după ce o inițiativă veche de două luni a lui Rădulescu-mitralieră a fost scoasă de la sertar și semnată de 40 de parlamentari PSD și care privește înlăturarea șefului statului din procedura de numire a procurorilor șefi. Rădulescu o face pe floriceaua și spune că el ar fi renunțat la proiect dar dacă ai săi colegi își însușesc proiectul său, el își asumă decizia. Printre semnatarii inițiativei scoase de la sertar sunt Liviu Pleșoianu și Andreea Cosma, ultima fiind autoarea dezincriminării corupției comise în beneficiul altora. PSD a scos la rampă toți penalii PSD pe post de buldozere pentru salvarea lor, chiar și cu prețul distrugerii întregului sistem de Justiție. Cosma și toată familia ei sunt cercetați penal sau trimiși în judecată de DNA. Rădulescu e deja un celebru condamnat penal.
In expunerea de motive se arata ca proiectul este asumat de deputatul PSD Catalin Radulescu, condamnat definitiv la un an si jumatate de inchisoare cu suspendare in decembrie 2016 pentru dare de mita şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, scrie Hotnews.ro.
UPDATE - Radulescu a declarat joi dimineata, la Digi 24, ca a depus proiectele in urma cu doua luni si nu le mai sustine, avand in vedere ca s-a decis altceva in comisia speciala condusa de Florin Iordache. "L-am depus acum doua luni de zile, nu stiu de ce a mers asa de greu, dar voi merge si eu pe varianta decisa", a spus el.
Ce prevede proiectul de modificare a Legii 303/2004 abia adoptate în Senat
"Presedintele, vicepresedintele si presedintii de sectii ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt numiti de catre Senatul Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au functionat la aceasta instanta cel putin 5 ani, desemenati de Adunarea Generala a Judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Revocarea din functie a presedintelui, a vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face de catre Senatul Romaniei la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Nationa Anticoruptie (sic), adjunctii acestuia, procurorii sefi de sectie ai acestor parchete, precum si procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora sunt numiti de Senatul Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minima de 16 ani in functia de judecator sau procuror pentru procurorii generali si procurorii sefi si o vechime de 14 ani in functia de judecator sau procuror pentru adjunctii acestora si procurorii sefi de sectie, pe o perioada de 4 ani, fara posibilitatea reinvestirii.
Revocarea (…) se face de catre Senatul Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul CSM."
Radulescu a depus aceleasi propuneri si ca amendamente la proiectul de lege pe care s-a lucrat in comisia speciala parlamentara condusa de Florin Iordache si care a fost votat acum doua zile de Senat, insa acestea au fost ignorate de colegii sai din PSD. Decizia celor din PSD a fost sa pastreze procedura de numire a conducerii ICCJ si procurorilor de rang inalta asa cum este acum, cu presedintele Romaniei fiind cel care numeste.
UPDATE Radulescu a depus in acelasi timp si un proiect de infiintare a unei Sectii speciale in cadrul Parchetului general pentru investigarea infractiunilor comise de magistrati, insa aceasta Sectie a fost deja infiintata prin cea de-a doua lege a justitiei adoptat chiar ieri de Senat. O alta prevedere a acestui nou proiect al sau, semnat de 38 de deputati PSD, prevede si ca apelul solutionat de completul de 5 judecatori de la Inalta Curte "nu poate fi declarat decat in favoarea inculpatului."
UPDATE 2 Intr-un al treilea proiect depus tot miercuri, el vrea sa modifice si al treilea proiect din pachet, Legea 317/2004 privind CSM, in acest caz propunand ca inspectorii din cadrul Inspectiei Judiciare sa aiba un mandat de 9 ani si sa aiba cel putin 12 ani vechime. Acest proiect este sustinut de 14 dintre colegii sai de partid. Si aceasta propunere s-a aflat printre amendamentele depuse in cadrul comisiei lui Florin Iordache, fara a avea insa castig de cauza.
Proiectul de lege este semnat de 40 de deputati PSD si a fost depus miercuri pe site-ul Camerei Deputatilor. El ar trebui sa intre in discutie in aceeasi comisie a lui Iordache. Printre cei 39 de semnatari ai iniţiativei sunt doar câteva nume mai cunoscute din PSD, cum ar fi Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca „deputatul AKM“, Andreea Cosma şi Liviu Pleşoianu. În rest sunt social-democraţi care nu s-au făcut deloc remarcaţi, Expunerea de motive şi întreg proiectul sunt făcute de deputatul Rădulescu, în ultimul timp acesta având mai multe iniţiative controversate, cum ar fi scăparea parlamentarilor de acuzaţiile de trafic de influenţă, dar şi dezincriminarea şpăgii „pentru altul“.