PSD și ALDE ar vrea un DNA paralel. Secția de investigare a magistraților va deveni Direcție -surse

Redactia | 04.12.2018

Mai mulți procurori cu greutate din DNA își doresc să părăsească Direcția Anticorupție pentru a se înscrie în Secţia specială pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului General.

Pe aceeași temă

Este vorba în primul rând de prim-adjunctul DNA, Călin Nistor, şi de şeful interimar al Secţiei a I-a de combatere a corupţiei din DNA, Dănuţ Volintiru, care și-au anunțat intenția de a ajunge procurori de execuție în Secția nou-înființată.

Surse politice au confirmat pentru G4Media.ro intenţia Guvernului de a transforma Secția specială pentru investigarea magistraților în Direcție, pe modelul DNA. „Cei din actuala Putere au văzut că nu pot pune mâna pe DNA şi au decis să îşi facă DNA-ul lor”, a explicat un magistrat de rang înalt pentru G4Media.ro.

Călin Nistor a confirmat pentru G4Media.ro informaţia că s-a înscris pentru un post de procuror de execuție în nou înființata Secție specială de investigare a magistraților. „Este opţiunea mea”, a declarat el.

Cei doi procurori, Nistor și Volintiru, au făcut parte din echipa Laurei Codruţa Kovesi, dar relaţiile lor cu fosta şefă a DNA s-au răcit cu mai bine de un an înainte ca aceasta să fie revocată din fruntea structurii anticorupție pe fondul diferenţelor de viziune privind așa-zisele „abuzuri” din DNA.

Mandatul de conducere al lui Călin Nistor expiră în mai 2019. El a ocupat timp de 6 ani acest post. În trecut, a fost şeful DNA Piteşti şi s-a evidenţiat prin anchetele împotriva fostului şef al CJ Argeş, Constantin Nicolescu sau fostului primar din Craiova, Antonie Solomon. Recent, procurorul Volintiru a infirmat şi clasat rechizitoriul procuroarei Florentina Mirică privind deturnările şi delapidările de fonduri operative de către foştii şefi ai serviciului secret al MAI.

Potrivit unor surse judiciare, în cursa pentru funcția de procuror de execuţie la SIIJ s-au înscris şi procuroarele Adina Florea şi Mihaela Iorga Moraru. Florea a fost respinsă de președintele Klaus Iohannis pentru postul de şef DNA şi este, în acest moment, adjunct interimar al SIIJ. Potrivit unor surse judiciare, ea este vizată în dosarul privind sustragerea protocolului secret PG-SRI, publicat de Darius Vâlcov, dosar ajuns pe rolul SIIJ, adică fix secţia în conducerea căreia se află Adina Florea.

Mihaela Iorga Moraru este procuror DNA şi a fost urmărită penal de DNA Ploieşti pentru favorizarea omului de afaceri Florian Walter. Acum, fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a devenit clientul SIIJ, fiind investigat de procurorii acestei Secții speciale. Iorga Moraru a fost implicată şi într-un conflict deschis cu fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce aceasta din urmă a cerut revocarea ei din DNA. În prezent, în sistemul de justiție se vorbește chiar despre posibila anchetare a Laurei Codruța Kovesi de către SIIJ.

Astăzi a fost ultima zi de înscriere în concurs pentru procuror de execuţie la SIIJ. Sunt scoase la concurs 14 astfel de posturi. Pentru funcţia de şef al SIIJ, înscrierile s-au încheiat pe 19 noiembrie. Candidează actuala şefă interimară, Florena Esther Sterschi, dar şi Gheorghe Stan zis Geani, adjunctul de la Inspecţia judiciară, instituţia criticată în rapoartele MCV pentru acţiunile de hărţuire şi intimidare ale magistraţilor.

Antena 3 anunța încă de acum două zile că Ministerul Justitiei va elabora o ordonanță de urgenta pentru ca Secția pentru anchetarea infracțiunilor din justiție sa fie transformata in Directie, urmând a avea sediu si buget propriu, scrie stiri pe surse.ro.

De altfel, in urmă cu mai bine de o saptămămana, la dezbaterile de la Ministerul Justiției privind Secția pentru anchetarea infracțiunilor din justiție s-a pus în discuție reorganizarea acesteia, astfel încât să aibă același statut precum DNA și DIICOT, urmând a fi transformată în Direcție, daca demersul va fi aprobat.

"Vis a vis de demersul nostru ca sectia sa se reorganizeze prin directie, cred ca e justificat, avand in vedere importanta activitatii pe care o desfasuram. Avand in vedere calitatea persoanelor investigate consideram ca e necesara o independenta fata de Parchetul General, cum au si DNA si DIICOT", a spus atunci procurorul șef adjunct al Secției, Adina Florea.

"Nu am mandat din partea procurorului general sa va spun daca e bine sau e rau. Din mom ce sunt si alte directii functionale in cadrul Ministerului Public, nu vad care e problema. Singura diferenta ar fi un buget propriu pe care sa-l gestioneze singura sectia", a spus adjunctul lui Augustin Lazar, Bogdan Licu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22